Cea mai mare captură de materiale pirotehnice: 2 persoane reținute și peste 8 tone de materiale pirotehnice confiscate

240388081_384172649905749_3513881815709221495_n

Dimensiune font:

| 03-12-2022 15:38

 După ce în perioada 24 – 26.11.2022 polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase – IPJ Suceava au documentat activitatea infracțională a unor persoane cu preocupări în sfera achiziționării, depozitării, transportului și comercializăriiilegale de materiale pirotehnice și au confiscat peste o tonă de materiale pirotehnice, în perioada 29 – 30.11.2022 polițiștii au continuat verificările pentru identificarea locațiilor în care sunt depozitate și comercializate ilegal materiale pirotehnice, reușind confiscarea unei alte cantități record de peste 8 tone de materiale pirotehnice.

La data de 29.11.2022,  polițiștii din cadrul  IPJ Suceava – Serviciul Arme Explozivi Substanțe Periculoase și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale și verificări pe raza municipiului Suceava în vederea depistării persoanele neautorizate care dețin și  comercializează articole pirotehnice.

În baza informațiilor obținute, polițiștii au identificat pe str.  Calea Unirii, din mun. Suceava un  autotren prevăzut cu remorcă, aparținând unei societăți comerciale administrată de un bărbat de 47 ani, în interiorul acestuia fiind identificate mai multe articole pirotehnice.

    În urma activităților investigative au fost obținute date conform cărora bărbatul ar achiziționa din afara țării, articole pirotehnice supuse autorizării, pe care le-ar comercializa fără drept pe raza municipiului Suceava.

    Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că acesta ar avea ca locație de depozitare a articolelor pirotehnice un container metalic, amplasat pe raza mun. Suceava.

    La aceeași dată, la propunerea organelor de cercetare ale poliției judiciare, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au solicitat instanței competente încuviințarea efectuării percheziției asupra containerului, iar în urma admiterii cererii la data de 29.11.2022, a fost pus în aplicare mandatul de percheziție, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea de 2.852 kg de articole pirotehnice, respectiv 2495 kg articole pirotehnice din categoria P1 și 357 kg articole pirotehnice din categoria F2.

    Ulterior punerii in aplicare a mandatului de perchezitie în baza datelor si informațiilor obținute, s-a solicitat din nou instanței de judecată emiterea a încă patru mandate de percheziție în locații de pe raza municipiului Suceava, care au fost puse in aplicare in data de 30.11.2022, fiind identificată cantitatea de 5416 kg de articole pirotehnice, respectiv 194 kg articole pirotehnice din categoria P1, 192 kg articole pirotehnice din categoria F1, 2453 kg articole pirotehnice din categoria F2, 1041 kg articole pirotehnice din categoria F3 și 1536 kg articole pirotehnice din categoria F4.

    Față de două persoane bănuite de comiterea faptelor s-a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore, urmată de măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

    Cercetările sunt continuate în vederea tragerii la răspundere a persoanelor implicate, sub aspectul comiterii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”, faptă prevăzută de art. 37, alin. 1, lit. a din Lg. 126/1995 R și „contrabandă calificată” faptă prevăzută de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea 86/2006,privind Codul Vamal care urmează a fi soluţionat procedural, prin unitatea de parchet competentă.

    Cantitatea totală de articolele pirotehnice, respectiv 8.268 kg a fost indisponibilizată, urmând a fi supuse unei constatări criminalistice.

Reamintim că la data de 21 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu cei ai Direcției de Ordine Publică, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Poliție Transporturi, Direcției Rutiere și Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, au declanşat acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII 2022-2023”.

Aceasta are ca în scop creşterea siguranței cetăţeanului, prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale, care reglementează operațiunile cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.

Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite şi verificarea tuturor aspectelor prevăzute şi sancţionate de legislaţia incidentă în acest domeniu, polițiștii cooperează nemijlocit cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale – inspectoratele teritoriale de muncă și Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. 

Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare de către societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice, în vederea sancţionării acestora conform prevederilor legale.

Astfel, în perioada 21 noiembrie – 1 decembrie a.c., au fost efectuate 276 de controale în complexe, piețe și alte obiective și 19 percheziții. 

De asemenea, au fost controlate 122 de persoane fizice și juridice autorizate, iar 98 de persoane fizice și juridice neautorizate au fost identificate.

Totodată, au fost constatate 103 infracțiuni, ce sunt cercetate în 83 de dosare penale, de comiterea cărora sunt bănuite 101 persoane.

Au fost aplicate 17 contravenții, în valoare de 25.500 de lei și indisponibilizate, în vederea confiscării, 19.267 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de  1.593.340 de lei.  

Polițiștii suceveni vin cu o serie de recomandări pentru cei care vor să folosească petarde și artificii. Conform legislației în vigoare, „este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.”

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Polițiștii mai amintesc că nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Ce riscă cei care nu respectă legea:

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. 

 

  În vederea prevenirii producerii unor evenimente negative, a  sancţionării persoanelor care în scopul obţinerii unor venituri  facile prin care se eludează legea pun în pericol sănătatea şi integritatea corporală a copiilor noştri, poliţia suceveană doreşte implicarea activă a tuturor cetăţenilor şi sesizarea  organelor de poliţie a  faptelor ce pot constitui  ilegalităţi la regimul articolelor pirotehnice.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
5 mai, Ziua Mamei
05/05/2024 10:00

La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, in Romania, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită in anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia in fiecare an, in prima dumin ...

Vama Veche s-a umplut de droguri
05/05/2024 09:45

Litoralul este locul preferat de tineri pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşti. Staţiunile Mamaia şi Vama Veche sunt de departe cele mai frecventate. Din păcate, tot in aceste zone, mai mulţi petrecăreţ ...

Paștele în România: schimbări, tradiții și conexiuni
04/05/2024 17:21

Cu Sărbătorile Pascale apropiindu-se cu pasi rapizi, studiul realizat de Reveal Marketing Research aduce in lumină interesantele tendinte si transformări in modul in care romanii se pregătesc pentru aceast ...

Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Ce arată ultimele date Eurostat
04/05/2024 15:24

Cele mai recente date Eurostat arată că speranta de viată a inceput din nou să crească in Uniunea Europeană, ceea ce ar putea insemna si o crestere a varstei de pensionare. Romania ar putea decide creste ...

Mihai Mărgineanu, oripilat și șocat de Vama Veche. 'Multe fete bete chioare'. 'Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?'
03/05/2024 17:28

Mihai Mărgineanu a povestit pe retelele sociale socul pe care l-a trăit după ce a perecut ziua de 1 Mai in Vama Veche. Artistul a povesit că nu a fost pe litoralul roamesc ca să se distreze el, ci ca supr ...

Domeniul Regal Săvârşin se deschide de Ziua Copilului
02/05/2024 16:14

Domeniul Regal Săvarşin se deschide publicului pe 1 iunie, cand vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sambătă, 1 iunie 2024. În acea zi, in ...

Fundația Emmaus Iași anunță încheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”
01/05/2024 09:00

 ”Permis pentru Mai Bine”- Iasi, 30.04.2024 Fundatia Emmaus Iasi anuntă incheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”. Implementat in perioada 01.07.2023-30.04.2024, proiectul s ...

29 aprilie, Ziua veteranilor de război
29/04/2024 10:53

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, in semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor Romani ...

Gabriel Biriş. Tichetele sărăciei
29/04/2024 00:10

Gabriel Biriş, avocat specializat in fiscalitate, crede ca inflaţia este alimentată de o „super avalanşă de tichete”, precum cele pentru profesori, pentru mămici, pe langă creşterile de taxe din ult ...

Pensiile pentru luna mai sunt distribuite. Poșta Română aduce vestea cea bună pensionarilor.
27/04/2024 19:56

Posta Romană anuntă că pensiile pentru luna mai sunt deja distribuite. Desi este sambătă si Guvernul de abia a adoptat Ordonanta de Urgentă, o parte dintre pensionari au primit deja pensiile pentru luna m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei