Cererea de revocare a Avocatului Poporului şi rapoartele TVR şi SRR, pe ordinea de zi

TVR

Dimensiune font:

| 16-02-2021 13:18

 Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, marţi, să sesizeze comisiile de cultură pentru a se pronunţa asupra rapoartelor de activitate pe 2019 ale TVR şi Radioului public, termenul maxim pentru votul din plenul celor două Camere fiind 1 martie, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban. „Am sesizat comisiile de cultură ale celor două Camere să se pronunţe asupra raportului TVR şi al Radioului public pe 2019. Să ştiţi că Parlamentul trecut, deşi a primit raportul pe 2019, nu a trimis spre comisiile de cultură pentru ca aceste comisii de cultură să analizeze raportul TVR şi al Radioului public şi să-l trimită către plen. Au mimat o comisie de anchetă care nu a funcţionat niciodată şi au refuzat, majorităţile PSD din Birourile permanente reunite, să sesizeze comisiile de cultură, potrivit regulamentului. Noi am făcut acest lucru. Solicităm dezbaterea cât mai rapidă a rapoartelor pe 2019 a TVR şi a Radioului public”, a precizat Orban, după şedinţa conducerii Parlamentului. Orban a afirmat că termenul stabilit pentru dezbaterea rapoartelor de activitate în comisii este 1 martie, dar acestea se pot reuni mai repede. „Termenul stabilit este 1 martie, dar suntem convinşi că aceste comisii se vor reuni mai repede, astfel încât la următorul plen să putem vota respingerea celor două rapoarte, cel puţin cele două formaţiuni din coaliţie”, a adăugat Orban. „Am demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului. Este o procedură care în legislatura trecută a fost demarată de grupurile parlamentare ale PNL. Solicitarea grupurilor parlamentare, formulată în legislatura trecută, nu a fost trimisă spre comisiile juridice comune. Birourile permanente reunite au refuzat să deruleze procedurile din Legea Avocatului Poporului şi procedurile regulamentare”, a declarat Orban la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului. El a explicat că, dincolo de sesizarea PNL în acest sens, există şi o alta depusă de deputatul PNL Florin Roman, care a fost însuşită şi susţinută şi de grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat ale USR PLUS şi ale PNL. „Urmează ca, într-un termen de două săptămâni, cel mult, comisiile juridice să analizeze această solicitare, să prezinte un raport care să fie transmis plenului”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor. Potrivit preşedintelui PNL, Avocatul Poporului ar trebui schimbat „cât mai repede posibil”, având în vedere „atitudinea” Renatei Weber, în perioada de când a fost numită în funcţie. Orban a explicat că solicitarea de revocare a Avocatului Poporului se bazează ‘pe faptul că a generat excepţii de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională care au fost respinse de CCR, pe atitudinea pe care a avut-o în perioada pandemiei, care a generat extrem de multe probleme în apărarea sănătăţii şi vieţii oamenilor, şi, în general, pe conduita partizană pe care a avut-o în raport cu procesul de legiferare şi, mai ales, cu proiectele de lege adoptate de Parlament’.
Întrebat dacă se ia în calcul şi o schimbare a legilor privind SRR şi SRTv, el a răspuns că, deocamdată, se doreşte „să se pună punct actualelor conduceri”. „Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în aceste două instituţii reprezintă argumente extrem de solide pentru a înceta prin respingerea rapoartelor”, a spus Orban.
El a amintit că raportul TVR pe 2019 a fost respins de comisiile de specialitate, dar nu a fost introdus pe ordinea de zi a plenului reunit. 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Plătim degeaba milioane de euro anual! Burduja ridică o problemă majoră și îi atacă voalat pe Firea și Nicușor Dan: 'Nimeni nu s-a preocupat'
10/05/2024 18:11

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat vineri că pană astăzi, noi am plătit degeaba peste 3,3 miliarde lei, in total, ceea ce inseamnă 50 de milioane de euro, anual, tariful d ...

Ciolacu: România produce; din ce în ce mai mult şi mai bine
10/05/2024 17:59

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat, vineri, Şantierul naval de la Brăila şi o fabrică cu 700 de angajaţi din municipiu, el arătand că, pentru ca Romania să se dezvolte, este nevoie de infrastructură ş ...

Bogdan Tiberiu Iacob: Dilema lui Iohannis - un refuz pentru Biden ori înaltă trădare?
10/05/2024 17:07

Presedintele Klaus Iohannis regretă deja, probabil, vizita la Casa Albă: in loc de incurajări pentru sefia NATO ori ridicări de vize, s-a intors cu o comandă de la Biden. Să dea Patriot lui Zelenski. Com ...

Claudia Marcu: Sincronizare suspectă. România intră în febra pregătirilor pentru un atac nuclear
10/05/2024 16:05

La scurt timp după manevrele militare cu arme nucleare ale Rusiei, Guvernul, intr-o sincronizare suspectă, a emis un regulament privind accesarea mecanismului de asistentă internatională ca răspuns la urge ...

George Simion, poziție categorică: România nu trebuie să dea arme altor state!
10/05/2024 15:55

După cum a semnalat maestrul Ion Cristoiu, dintre toti politicienii Romaniei doar George Simion, liderul AUR, s-a pronuntat rapid si ferm cu privire la anuntul făcut de actualul presedinte al Romaniei, Klaus ...

A început campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie. Ce înseamnă mita electorală
10/05/2024 14:16

 Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a inceput vineri, 10 mai, la ora 7:00 şi se va incheia pe data de 8 iunie, la ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă a a ...

Premierul polonez a recunoscut prezența trupelor NATO în Ucraina
10/05/2024 12:12

Prim ministrul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că există un număr mic de trupe NATO in Ucraina. Donald Tusk a fost intrebat de o scolărită de 10 ani acreditată ca jurnalist, după o sedintă a Sejmului ...

Maria Zaharova o atacă pe Maia Sandu, afirmând că duce politici „naziste”, pentru că a legiferat limba română în Moldova
10/05/2024 12:05

Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich in ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvant a M ...

Jurnalistul Dan Tomozei spune că Serbia și Ungaria dau o lecție României în ceea ce privește relațiile cu China
10/05/2024 11:53

Jurnalistul Dan Tomozei (Radio China) scrie că vizitele presedintelui Chinei in Serbia si Ungaria arată cum ar trebui să arate o relatie modernă intre tări europene si Beijing, cele două tări preluand mo ...

10 mai, Ziua Independenţei Naţionale a României
10/05/2024 11:04

Ziua Independenţei Naţionale a Romaniei este sărbătorită, incepand din acest an, la data de 10 mai, in urma adoptării Legii nr. 189 din 8 iulie 2021, fiind zi de sărbătoare naţională, lucrătoare, pot ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei