Contre în coaliție! PNL ar vrea să-i concedieze pe bugetari: 'Schema de personal de la stat e cam stufoasă!'

23

Dimensiune font:

| 18-07-2023 12:30

O majorare a taxelor și impozitelor ar bulversa economia și nu ar rezolva problema deficitului bugetar, declară liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu. În opinia sa, ar trebui umblat inclusiv la "schema de personal a statului", relatează Mediafax.

Daniel Fenechiu spune la RFI, în contextul deficitului bugetar, că "PNL a declarat clar că nu susține majorări de taxe și impozite. De altfel, în materie de politici publice fiscale, PNL s-a păstrat constant pe zona de impozitare moderată și nemodificare, necreștere a impozitelor. Din punctul ăsta de vedere, eu cred că soluțiile pentru rezolvarea problemei deficitului sunt și trebuie să fie de altă natură, pe de o parte, este necesar ca să existe o mai bună colectare, pe de altă parte, trebuie avute în vedere anumite cheltuieli excesive sau care pot fi reduse ale statului și aici mă refer la o serie de cheltuieli care în ultima lună de mandat Guvernul Ciucă a și luat niște măsuri în sensul ăsta, tăierea anumitor cheltuieli și cred că în ultimă instanță va trebui, fiind un Guvern puternic, un Guvern cu o majoritate stabilă în Parlament, să ne uităm puțin și pe schema de personal a statului român, care trebuie să recunoaștem, indiferent din ce parte vedem lucrurile, este ușor cam stufoasă".

Senatorul PNL crede că majorarea taxelor și impozitelor ar bulversa economia: "Noi nu credem că o creștere a taxelor în momentul de față ar rezolva problema deficitului. Noi știm foarte bine că în momentul în care crești taxele, mediul de afaceri reacționează în maniera în care poate să reacționeze, mergând de la optimizări fiscale, cei care își permit și care au această posibilitate, până la evaziune fiscală (...). Ideea nu trebuie să fie alta decât aceea de a rezolva și realiza efectiv o mai bună colectare și pe de altă parte a nu bulversa prin măsuri de acest gen economia, pentru că nu poți veni la jumătatea anului să spui că elimini anumite facilități, că schimbi taxarea. Noi ne dorim în momentul de față creșterea volumului investițiilor, ne dorim dezvoltarea României, iar în momentul în care îți dorești aceste lucruri, nu vii cu o creștere de taxe".

Întrebat, în contextul în care PNL a spus că nu va majora sau nu va introduce taxe și impozite și cu toate astea a acceptat așa ceva la jumătatea anului trecut, dacă va mai accepta o dată, Fenechiu a răspuns: „Au fost niște intervenții minore, minore, care nu au fost reprezentative din perspectiva sistemului de taxare. Acum, eu n-aș putea să dau verdicte definitive, însă ceea ce pot să vă spun este că poziția PNL este aceea de menținere a cotei unice, menținere a taxării și neintroducerea de taxe noi”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Dacian Cioloș dă semnale de retragere: 'Îmi voi lua un timp de reflecție. Un duș rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea'
10/06/2024 22:29

Fondatorul Reper, Dacian Ciolos, recunoaste esecul partidului inregistrat la alegerile de duiminică, insă spune că se poate construi o alternativă la PSD-PNL. „Eu imi voi lua un tim, conchide el. „Ce ...

Rareş Bogdan îl avertizează pe premier: 'Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu'
10/06/2024 22:19

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămanile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, ...

Mirel Palada anunță dezastru pentru PSD: PNL va porni o campanie furibundă! Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești
10/06/2024 22:08

Sociologul Mirel Palada spune că PSD a făcut o figură frumoasă la alegerile din 9 iunie. Unica greseală a fost, in opinia lui Palada, includerea PNL pe listele pentru alegerile europarlamentare. Sociologul ...

Ciolacu vorbește de reformă fiscală, dar spune că nu mărește taxele. Ce crede despre TVA-ul la alimente și medicamente
10/06/2024 20:29

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, insă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lă ...

Putin, vizite în Coreea de Nord și Vietnam în următoarele săptămâni. Ce se pregătește
10/06/2024 20:20

Presedintele Vladimir Putin va călători in Coreea de Nord si Vietnam in următoarele săptămani, a relatat luni ziarul de afaceri Vedomosti, citand diplomati rusi familiarizati cu acest subiect. Ambasadorul ...

A început Al Treilea Război Mondial și nu realizăm? Primul general român pregătit de americani la Harvard vine cu vești proaste
10/06/2024 19:14

Generalul (r) Alexandru Grumaz, primul ofiter roman pregătit după Revolutie in SUA, explică, intr-un interviu pentru „Adevărul”, riscurile care există in prezent si de ce ne aflăm periculos de aproape ...

Cad capete. Adio, Drulă, Fritz aşteaptă la colţ!
10/06/2024 18:38

Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani. El a spus că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că ş ...

Cornel Nistorescu: Popor isteț cu politicieni mărunți
10/06/2024 18:22

Poporul se dovedeste a fi peste politicieni. Asta este rău de tot. Este o catastrofă. Dacă asa le ies si strategiile legate de dezvoltare sau cele privind războiul din Ucraina, atunci chiar ne-am ars. Popo ...

Marcel Ciolacu, promisiuni după câștigarea alegerilor: Schengen-ul terestru, salariul minim european
10/06/2024 17:14

Marcel Ciolacu a făcut declaratii importante, după terminarea alegerilor. In contextul victoriei partidului pe care il conduce, premierul a precizat ce planuri importante are pentru Romania. Prim-ministrul de ...

Șoșo a intrat în Parlamentul European: pregătiți-vă de distracție!
10/06/2024 16:38

Alegerile europarlamentare 2024 ne dau prilejul unor reflectii amare asupra stării politice din Romania. 10 iunie 2024 va rămane o dată semnificativă in istoria recentă a Romaniei si a Uniunii Europene. Zi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei