Copiii care mănâncă în faţa televizorului vor avea probleme în dezvoltarea limbajului

kids-eat-tv

Dimensiune font:

| 28-06-2021 17:50

 Copiii care mănâncă în faţa televizorului vor avea probleme în dezvoltarea limbajului

Ştirile ca fundal sonor în timpul cinei sau un desen animat pentru ca cel mic să termine toată mâncarea din farfurie? Este o situaţie de evitat potrivit unui studiu francez care a ajuns la concluzia că servirea mesei în faţa televizorului are efecte negative asupra dezvoltării limbajului în cazul copiilor de vârste mici, informează AFP.

 

Copiii de vârste mici expuşi la televizor pe durata mesei în familie au în medie un limbaj mai slab dezvoltat, arată studiul francez publicat marţi, care invită la reflecţie mai mult pe tema utilizării ecranelor, decât a timpului de expunere.


''Constatăm că implicarea părinţilor şi modul în care aceştia utilizează ecranele este foarte importantă, nu trebuie să ne concentrăm exclusiv pe cantitate'', a subliniat Jonathan Bernard, cercetător în cadrul Institutului Naţional de Sănătate şi cercetare medicala (INSERM) şi autor principal al studiului, in cadrul unui interviu acordat AFP.

Autorii cercetării au monitorizat timp de mai mulţi ani 1.500 de copii, întrebând părinţii dacă cei mici servesc masa cu televizorul pornit, cât de des se întâmplă acest lucru, precum şi care este durata totală petrecută de copii în faţa televizorului, computerului sau jocurilor video.

Cercetătorii au evaluat în paralel dezvoltarea limbajului copiilor participanţi: în cazul copiilor în vârstă de doi ani, părinţii au indicat cuvintele pe care cei mici ştiu să le pronunţe spontan, de pe o listă de 100. Apoi, la trei ani şi la cinci ani jumătate, un psiholog le-a măsurat ''coeficientul intelectual verbal'', parte din testele de IQ care se referă la aptitudinile legate de schimburile verbale (fluiditatea limbajului, înţelegerea, capacitatea de repetare a unor fraze, de a descrie o imagine etc).

Potrivit rezultatelor studiului, nu s-a descoperit o legătură între timpul total de expunere în faţa televizorului şi nivelul limbajului la copii.

În schimb, ''expunerea la televizor în timpul meselor în familie este asociată în mod sistematic cu rezultate mai slabe în ceea ce priveşte dezvoltarea limbajului'' în cazul tuturor vârstelor studiate, potrivit cercetării publicate în Scientific Reports.

Astfel, copiii în vârstă de doi ani care servesc masa cu televizorul pornit ''mereu'' au în medie un scor inferior cu 5,9 puncte (dintr-un total de maximum 100) în comparaţie cu cei pentru care micul ecran nu este ''niciodată'' pornit în timpul meselor. Iar acest lucru, ''independent de perioada petrecută zilnic în faţa ecranelor'' per ansamblu.

"Obstacol în calea interacţiunilor"

Câţiva ani mai târziu, coeficientul intelectual verbal evaluat la vârsta de cinci ani şi jumătate s-a dovedit mai mic cu 3,2 puncte la copiii care au fost expuşi în permanenţă ecranului televizorului în timpul meselor pe când aveau doi ani, în comparaţie cu cei care nu au fost expuşi niciodată.

Studiul pune în evidenţă o corelare statistică şi nu o legătură de cauză-efect între expunerea la ecranul televizorului şi dezvoltarea limbajului.

''Televizorul în timpul servirii meselor poate constitui un obstacol în ceea ce priveşte interacţiunile verbale ale copilului, diminuând atât calitatea, cât şi cantitatea schimburilor între copii şi adulţi'', distrăgându-i pe primii, iar pe ceilalţi făcându-i să fie neatenţi, propune Jonathan Bernard ca explicaţie posibilă, scrie agerpres.ro.

Echipa cercetătorului continuă să monitorizeze copiii care au luat parte la studiu, astăzi aflaţi la vârsta adolescenţei, pentru a vedea ''dacă aceste efecte asupra limbajului persistă sau au repercusiuni asupra nivelului şcolar'', a adăugat specialistul în sănătate publică.

Oamenii de ştiinţă sunt totodată interesaţi de ''impactul altor feluri de ecrane, smartphone-uri şi tablete, la care aceşti copii au acces în ultimii ani''.

Copiii cu vârsta cuprinsă între trei şi şase ani petrec în medie 1 oră şi 45 de minute în faţa ecranelor, iar această durată depăşeşte trei ore în cazul a 17% dintre ei, potrivit datelor publicate în 2017 de Agenţia pentru Alimentaţie, Sănătate, Securitate Profesională şi Sănătate din Franţa (ANSES).

''Înaintea vârstei de trei ani, evitaţi să lăsaţi copilul într-o cameră unde este pornit televizorul, chiar dacă nu se uită la el'', este recomandarea din 2018 a autorităţilor sanitare în ''sfaturile'' pentru părinţi, difuzate totodată şi pe carnetele de sănătate.

''Joaca şi interacţiunea'' cu un copil sunt cele ''mai bune modalităţi de a contribui la dezvoltarea acestuia'', au mai precizat autorităţile. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum susții sănătatea oaselor și a articulațiilor: 5 sfaturi pe care să le pui în practică din timp
28/04/2024 10:53

Cum sustii sănătatea oaselor si a articulatiilor: 5 sfaturi pe care să le pui in practică din timp.  Sănătatea oaselor si a articulatiilor este esentială pentru starea ta de bine. Ele protejeaz ...

Avertisment de la Protecția Consumatorilor de 1 mai: 'Atenție la mici și bere!'
28/04/2024 10:04

Refuzati produsele din carne tocată pentru care există indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare, iar la cumpărarea berii fiti atenti la starea ambalajelor si aspectul lichidului, aver ...

OMS avertizează asupra excesului de antibiotice, în pandemie
28/04/2024 07:18

La nivel global, trei sferturi din persoanele spitalizate au fost tratate cu antibiotice, avertizează Organizatia Mondială a Sănătătii. Atentie! In conditiile in care doar 8% aveau intr-adevăr nevoie de ...

Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur
27/04/2024 12:00

Poate că este tentant să luati liftul, dar alegerea scărilor vă poate ajuta să trăiti mai mult timp, potrivit cercetărilor. Oamenii de stiintă au vrut să investigheze dacă urcatul scărilor, ca form ...

Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
27/04/2024 11:36

Un medic si triatlonist in varstă de 83 de ani, care la 40 de ani a luat decizia să-şi schimbe regimul de viaţă, a impărtăsit principiile unei diete despre care crede că l-au ajutat să trăiască o via ...

Noi propuneri de optimizare a bugetului de stat cu ajutorul medicamentelor generice și biosimilare
27/04/2024 09:55

Optimizarea costurilor in sistemul de sănătate ar putea fi posibilă cu ajutorul medicamentelor generice si biosimilare care au un pret mai mic decat al celor inovatoare. Asociatia Producătorilor de Medicam ...

28 de medicamente noi pe lista  medicamente compensate şi gratuite
23/04/2024 14:07

Guvernul a aprobat, marţi, o hotărare care prevede introducerea in lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratu ...

De câtă apă ai nevoie să bei zilnic? Poți să calculezi singur cât este necesarul tău
22/04/2024 11:23

   Pană acum, regula de bază era să bei 2 pană la 2,5 litri de apă pe zi. Dar, potrivit expertilor, ar trebui să respectati o altă regulă. Cel mai cunoscut răspuns la intrebarea ...

Asigurătorii din sănătate plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică!
18/04/2024 10:27

  Conform datelor prezentate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR), cei 458 milioane lei sunt bani care nu au mai fost cheltuiţi din fondul public de as ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei