COVID-19 se transmite la 4,5 metri, trăiește 30 de minute în aer și rezistă 4 zile pe suprafețe (Studiu)

download (7)

Dimensiune font:

| 11-03-2020 12:03

 Noul coronavirus se transmite la o distanţă de 4,5 metri de persoana infectată, supravieţuieşte cel puţin 30 de minute în aer după ce „sursa” infecţiei nu mai este prezentă şi rezistă circa patru zile pe diferite suprafeţe.

 

 

Cel puţin, asta arată cel mai recent studiu realizat de către experţii chinezi, care explică modul de transmitere a virusului. Primul pacient infectat cu coronavirus a îmbolnăvit, în cursul unei călătorii cu autobuzul, până la 13 pasageri, pe şapte dintre ei aproape instant.

 Cercetătorul Hu Shixiong de la Centrul de Control şi Prevenţie din Provincia Hunan, a prezentat rezultatul unui studiu realizat pe pacienţii unui autocar care a călătorit în China pe 22 ianuarie, momentul „zero” pentru declanşarea noului coronavirus. „Pacientul zero”, infectat, a urcat în autobuz, fără a purta mască de protecţie şi fără a şti că este purtător de COVID-19. Rezultatele analizei arată că acesta a îmbolnăvit şapte persoane doar în timpul călătoriei (alţi patru au fost depistaţi pozitiv după).

Deşi în plină epidemie internaţională de noul coronavirus, autorităţile internaţionale îi sfătuiau pe oameni să păstreze o distanţă sigură de unu-doi metri, cercetătorii chinezi au descoperit că o persoană bolnavă îi poate infecta pe cei care se află chiar şi la o distanţă de 4,5 metri.  Apoi, coronavirusul care provoacă boala COVID-19 poate supravieţui cel puţin 30 de minute în aer, timp în care poate infecta alte persoane, conform studiului experţilor guvernului chinez. Totodată, virusul rezistă timp de mai multe zile pe suprafeţe, crescând astfel riscul de transmitere în rândul persoanelor care iau contact cu ele şi apoi îşi ating faţa. Perioada de supravieţuire diferă în funcţie de tipul suprafeţei şi temperatură. „Poate fi confirmat că într-un spaţiu închis, ventilat, distanţa de transmitere depăşeşte distanţa considerată sigură. Iar legat de temperatură, virusul rezistă la temperaturi de 36,6 grade Celsius circa trei zile pe sticlă, textile, metal, plastic sau hârtie”, se precizează în studiu.

Spre exemplu, dacă o persoană infectată călătoreşte cu un mijloc de transport îi infectează pe pasagerii care stau la cel mult 4,5 metri de acesta, fără a interacţiona cu aceştia, aşa cum a fost şi cazul pacientului zero, care pe durata călătoriei sale cu autobuzul a infectat 13 persoane, chiar dacă unele se aflau la 6 scaune distanţă. În plus, virusul supravieţuieşte în aer circa 30 de minute după ce persoana infectată a coborât şi poate fi „inhalat” de către alţi pasageri care se urcă în  mijlocul de transport”, explică studiul.

Cercetătorii chinezi avertizează şi că noul coronavirus poate supravieţui mai mult de cinci zile pe piele (faţă, mâini) sau pe fluidele corporale (transpiraţie, salivă etc.). Aceştia recomandă folosirea măştilor de protecţie şi evitarea spaţiilor aglomerate.

„Atunci când circulăm cu mijloacele de transport în comun, ar fi bine să purtăm, tot timpul, mască şi, în acelaşi timp, să evităm contactul cu părţile metalice ori de lemn din autobuze. Totodată, să încercăm pe cât posibil să nu ne atingem faţa”, se mai precizează în studiu, care a concluzionat că toate cunoştinţele noastre despre coronavirus sunt încă limitate, în condiţiile în care pasagerii care se aflau cel mai aproape de pacientul zero nu au fost infectaţi cu COVID-19.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Boala tăcută care este principala cauză de deces la nivel mondial. Un mare spital din Iași intră în lupta cu această afecțiune
02/05/2024 20:14

Conform statisticilor, hipertensiunea este, in continuare, principala cauză de deces la nivel mondial. Cifrele ne arată că peste 900 de milioane de persoane de pe glob se confruntă cu această problemă. I ...

Primarii de la țară care au rupt „blestemul” reabilitărilor aberante. „Ar fi păcat să faci o lucrare și apoi să o distrugi”
02/05/2024 19:59

Doi primari din judetul Botosani au invătat să prioritizeze proiectele edilitare, renuntand chiar la fonduri pentru asfaltări fiindcă aveau in executie lucrări subterane. Si-au asumat decizia tocmai pentru ...

Cum arată centrul unui mare oraș din România. Clădirile impresionante, un veritabil magnet pentru turiști
02/05/2024 17:25

In ultimii ani, Iasiul a devenit un punct de atractie extrem de important pentru turisti. Oameni din toate colturile Romaniei dar si din alte tări ajung in capitala Moldovei si răman impresionati de frumuseti ...

Prelevare de organe de la un pacient din Bulgaria, pentru un transplant la Iași
02/05/2024 16:11

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat in moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare in domeniu dintre Romania şi ţara vecină. "Ieri a avut lo ...

Noi curse de pe Aeroportul Iași
02/05/2024 12:15

Din această lună au devenit operationale, de pe Aeroportul Iasi, cursele companiei aeriene EuroWings. Pentru inceput se vor opera curse regulate către Stuttgart si Dusseldorf, Germania, a anuntat managerul ...

Controale la toate legumele și fructele din toate piețele agro-alimentare
02/05/2024 12:13

Legumele si fructele din toate pietele agro-alimentare iesene vor fi verificate in vederea stabilirii nivelului de nitriti pe care le-ar putea contine. Directorul Societătii „Eco-Piata”, Radu Bot ...

Teatru liric din Iași, participare importantă la două festivaluri
02/05/2024 11:37

  Opera Natională Romană din Iasi va participa in acest an la SymphOpera Fest. Manifestarea la care vor fi prezenti, printre altii, solisti ai Operei Nationale Cluj-Napoca, precum si Filarmonica Nationa ...

Nouă candidaturi pentru funcția de primar al Iașului au fost admise de biroul electoral
02/05/2024 11:25

 Nouă candidaturi pentru functia de primar al Iasului au fost admise de biroul electoral. Dosarele altor trei candidati au fost respinse din cauza problemelor legate de listele de semnături de sustinere. ...

Nutriționiștii recomandă prudență maximă!
02/05/2024 09:00

Sărbătorile pascale ne bat la usă si, impreună cu acestea, mesele luate impreună cu familia si cu prietenii, din care nu lipsesc, aşa cum e tradiţia, meniurile elaborate, bogate in grăsimi si in zaharur ...

Dilema de Paște: luăm ouă gata vopsite, sau le vopsim acasă?
02/05/2024 08:45

Cu cateva zile inainte de Paste, in supermarketuri este forfotă. Romanii merg să se aprovizioneze si de pe listele de cumpărături nu lipsesc ouăle. Nu există Paste fără ouă vopsite, iar in comert găsi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei