Culmea ghinionului: Mihalache a vrut să ceară schimbare cu câteva faze înainte de contactul cu Koljic!

1poli
1poli1

Dimensiune font:

| 05-10-2020 13:14

Stoperul ieşean a avut probleme la coapsa stângă de la începutul meciului şi ar fi solicitat înlocuirea dacă Breeveld n-ar fi ieşit accidentat încă din minutul 15!

După două victorii consecutive, trupa lui Daniel Pancu a pierdut la sfârşitul săptămânii cu 0-1, în deplasare, cu liderul CS Universitatea Craiova, meci din cadrul etapei a VI-a a Ligii 1. Adevăratul examen pe care Pancu şi l-a dorit pentru echipa sa n-a durat 90 de minute, ci s-a încheiat cu zece minute înainte de pauză, când Mihalache a fost eliminat în urma faultului comis asupra lui Koljic. De fapt, această partidă va fi ţinută minte pentru nefericita accidentare din minutul 35, în urma căreia fundaşul central ieşean a fost pe nedrept pus la zid, mai ales de formaţia gazdă!

Pancu a mizat pe aceeaşi formulă de echipă ca la ultimele două succese, 3-2 în deplasare cu UTA Arad şi 5-2 în Copou cu FCSB. Acelaşi 4-3-3 a fost însă valabil pe hârtie, deoarece el se transforma în 4-5-1 pentru că formaţia ieşeană n-a prea trecut de mijlocul terenului. Probabil nici nu şi-a propus ceva mai îndrăzneţ, iar lipsa de determinare din tabăra adversă nu i-a pus probleme deosebite. Atacantul Elvir Koljic mai mult a dat pe lângă minge în minutul 9 la o pasă venită din flancul stâng şi i-a permis lui Buşu să respingă, iar cinci minute mai târziu o fază plecată tot din zona de acţiune a lui Bancu l-a pus în poziţie de finalizare pe indolentul Baiaram, dar acelaşi Buşu a respins decisiv!

Un imens ghinion!

Breeveld a acuzat probleme musculare şi în locul său a intrat De Iriondo în minutul 15, dar trebuie spus că şi Mihalache a acuzat dureri la coapsa stângă, el evoluând de la începutul meciului cu şortul ridicat pe partea stângă până aproape de zona inghinală! „M-am masat în permanenţă, ceva nu era în regulă. Mi-a fost destul de greu să continui meciul, dar după ce a ieşit Breeveld mi-am zis să strâng cât pot din dinţi şi să merg înainte...”, ne-a declarat Marius Mihalache.

Partida a fost controlată de formaţia gazdă, care a atacat însă fără vlagă, dar a venit minutul 34, când Mihalache şi Koljic s-au îndreptat vijelios spre balonul trimis de Ivan tot pe bulevardul Onea-Platini. Stoperul ieşean a ajuns primul la minge, prin alunecare, a pus piciorul drept pe balon, Koljic n-a cedat, iar Mihalache i-a lovit piciorul drept, ce avea gheata parcă ancorată în gazon, cu genunchiul stâng, neavând el cum să evite impactul ce a avut consecinţe grave. Atacantul a suferit o fractură de peroneu, iar stoperul ieşean, care iniţial fusese avertizat cu cartonaş galben, a fost eliminat direct de arbitrul Ovidiu Haţegan. „Dacă mingea ar fi fost în posesia lui Koljic n-aş fi intrat sub nicio formă prin alunecare! N-am avut nicio clipă intenţia să-l lovesc, ci doar să câştig balonul. Pe teren nici n-am crezut că l-am atins, abia la reluări am văzut ce s-a întâmplat de fapt. Chiar vorbeam cu medicul după meci şi-mi spunea că mai bine ceream înlocuirea cu două-trei minute înainte de acest moment nefericit, aşa cum am intenţionat... Am vrut însă să mai rezist măcar până la pauză şi să decidem la vestiar ce era mai bine de făcut”, a adăugat Mihalache, care la 35 de ani a mai primit doar un cartonaş roşu direct. Mulţi specialişti au ajuns la concluzia că a fost totuşi un fault de joc, fără pic de intenţie, Koljic având însă parte de un imens ghinion!

 

Citește și: Doi pugilişti ieşeni demolează ierarhiile naţionale! Târzoman şi Lătescu sunt campioni naţionali şi merg la Europene!

 

Greşeli în lanţ cu Zajmovic şi Buşu în prim-plan!

Pancu a fost forţat la vestiar să ia alte decizii. Zajmovic a intrat în locul lui A. Cristea, care nu prea avea spor în faţa lui M. Constantin şi Bălaşa, dar şi el a suferit un fault dur, adversarul atacându-l cu talpa sus fără să primească însă măcar cartonaş galben! Banderola de căpitan a ajuns pe braţul lui Passaglia, iar Platini a fost înlocuit cu Lopes Cabral, care a evoluat fundaş dreapta, iar Onea a urcat la mijloc într-un 4-4-1 care cam excludea intenţiile ofensive. Minutul 51 a scos însă în evidenţă deficienţele ieşene pe faza defensivă. Un corner executat slab de pe dreapta a fost respins neglijent de Zajmovic până la Bărbuţ, înlocuitorul lui Koljic, aflat în partea dreaptă, în afara careului. Onea, pus să se apere pe stânga la corner, nu l-a putut bloca, mingea a ajuns iar în zona porţii ieşene, Zajmovic a încercat să respingă, de această dată cu capul, dar a trecut pe sub balon, însă l-a dublat Buşu, care însă a respins neinspirat, tot până la Bărbuţ! Acesta l-a simţit pe Buşu că se repede să-l blocheze, l-a evitat elegant, şi din preajma colţului drept al careului mic a şutat imparabil, cu stângul, la colţul lung!

Ei cu ocaziile concrete, noi - cu ipotezele!

Abia la 0-1, trupa lui Pancu a început să apară mai des în jumătatea adversă, dar nu să şi ajungă în careul oltean. CS Universitatea atât a aşteptat şi a acţionat pe contraatac, dar nu pe stânga, ci pe dreapta, acolo unde Buşu şi-a lăsat flancul complet liber şi până se retrăgea el asistam şi la două finalizări oltene în aceeaşi fază! Bărbuţ a ajuns singur cu Axinte mai întâi în minutul 63, dar a preferat o pasă neglijentă spre Ivan în loc să finalizeze, lucru care s-a întâmplat în minutul 79, însă Axinte (a boxat toate mingile la care a ieşit pe centrări după gafa comisă etapa trecută, cu FCSB, când s-a încăpăţânat să reţină mingea într-o zonă vulnerabilă, dar a scăpat-o printre mâini), a respins salvator, mingea a ajuns tot la Bărbuţ, acesta i-a pasat lui Baiaram, care a continuat la Nistor, dar mijlocaşul a şutat peste poartă din poziţie ideală!

Trecând de faptul că olteanul Vlădoiu ar fi meritat al doilea cartonaş galben, CSM Poli Iaşi a continuat să spere până la ultimul fluier al lui Haţegan, dar la cum a atacat ar fi egalat doar dacă tot ghinionul de la contactul lui Mihalache cu Koljic s-ar fi transformat într-un imens noroc!

Trupa lui Pancu va reveni de marți la treabă, antrenorul spunând că sâmbătă va susţine un meci amical cu FC Botoşani, deoarece campionatul este întrerupt pentru a face loc programului echipelor naţionale, Axinte fiind convocat la lotul de tineret. În următorul meci oficial, CSM Poli Iaşi va primi vizita celor de la Sepsi Sf. Gheorghe în contul etapei a VII-a. Dragoş GAŞPAR

 

 

Surse foto: DigiSport, CS Universitatea Craiova

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO. Messi și Suarez pun umărul la victoria echipei Inter Miami. 9 goluri în 7 apariții
28/04/2024 11:30

  New England Revolution - Inter Miami 1-4AFP Lionel Messi si-a continuat seria de goluri in MLS, reusind să inscrie de două ori, iar liderul campionatului, Inter Miami, s-a impus sambătă cu ...

 Poli Iași, între cojones și minuni
28/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi - UTA, in această seară, pe stadionul din Copou, de la ora 18,15 Ni s-a transmis că FC Politehnica Iasi tocmai ce a implinit 79 de ani. De fapt, nu clubul aceasta, siluit de toată lum ...

FCSB a cucerit primul titlu după 9 ani
27/04/2024 22:35

FCSB este noua campioană a Romaniei. Gruparea antrenată de Elias Charalambous a castigat disputa cu Farul pe Arena Natională, scor 2-1, si si-a asigurat titlul din punct de vedere matematic, in etapa cu num ...

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj
27/04/2024 19:45

 FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 in duelul cu Universitatea Cluj, in etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii Romaniei. Ju ...

Medalie de aur pentru România la Europenele de canotaj. Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, pe primul loc la dublu vâsle feminin
27/04/2024 17:05

Medalie de aur pentru Romania la canotaj! Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au caştigat, sambătă, medalia de aur in proba de dublu vasle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canota ...

Poli Iași, cu inima strivită în ghete
27/04/2024 06:06

* FC Politehnica Iasi – UTA, duminică, cu incepere de la ora 18,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, in etapa a 7-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal N-as avea nici timpul, nic ...

Fotbal pentru porumbei! Universitatea Cluj – Poli Iași 1-0 (0-0)
25/04/2024 11:57

Ajunsă din urmă in clasament de FC Botosani, ambele cu cate 21 de puncte pe locurile de baraj la diferente subtiri fată de Dinamo (20) si FCU Craiova (19), ocupantele locurilor direct retrogradabile, era de ...

Cea mai bună marcatoare a Ligii I de baschet joacă la CS Politehnica Iași!
24/04/2024 09:35

Cu ceva mai multă atentie, formatia feminină de baschet CS Politehnica Iasi, pregătită de antrenoarea Emilia Marian, putea evita locul 8, ultimul, in Liga I, chiar dacă a parcurs abia primul sezon de la re ...

VIDEO Lionel Messi o duce pe Inter Miami pe primul loc - Două goluri și o pasă decisivă
21/04/2024 12:15

 Inter Miami a urcat pe primul loc in Conferinta de Est din MLS, după ce Lionel Messi a inscris două goluri in victoria obtinută in fata echipei Nashville SC, scor 3-1, pe stadionul din Fort Lauderdale. ...

Istvan Kovacs, de la Barcelona - PSG, direct în Copou!
20/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi – FC Voluntari, astăzi, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iasi, partidă contand pentru etapa a 5-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli s-a culca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei