Concertul “Crăciun Vienez” – un regal muzical în ajun de sărbători!

6

Dimensiune font:

| 17-11-2022 13:38

Concertul „CRĂCIUN VIENEZ” cel mai reprezentativ eveniment muzical al sărbătorilor de iarnă, susținut de faimoasa orchestră Johann Strauss Ensemble, va avea loc și anul acesta pe data de 22 decembrie, la Sala Palatului din București, de la ora 20:00.

Cu o tradiție de peste 16 ani pe scenele din România, orchestra Johann Strauss Ensemble condusă de carismaticul dirijor Russel McGregor va începe pe data de 12 decembrie un turneu național în România, din Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Sibiu, Târgu Mureș, Oradea, Ramnicu Vâlcea și terminând la București. Pe 20 și 21 decembrie, orchestra are programate două spectacole și în Bulgaria.

Concertul „CRĂCIUN VIENEZ” cel mai așteptat eveniment ce vestește sosirea sărbătorilor de iarnă, aduce în fața publicului iubitor de frumos un repertoriu unic alcătuit din lucrări de muzică clasică ce aparțin celor mai mari compozitori ai tuturor timpurilor (Strauss, Mozart, Haydn, Beethoven, Schubert sau Dvorak), valsuri sau arii de operă celebre. Sunetul tipic austriac, virtuozitatea muzicienilor și momente fine de umor, garantează un spectacol de neuitat.

Prim solist și dirijor al concertelor unice susținute de Johann Strauss Ensemble este Russell McGregor talentatul și charismaticul dirijor al orchestrei celebrului palat Schonbrunn din Viena. Sub bagheta lui Russel McGregor, au performat vedete ale muzicii de operă, precum Luciano Pavarotti, Jose Carreras sau Ildiko Raimondi și mulți alții.

Johann Strauss Ensemble este cu siguranță cea mai iubită orchestră de către publicul din România, mărturie stând zecile de concerte cu casa închisă pe care aceasta le-a susținut timp de 16 ani în cadrul deja tradiționalului Turneu de Crăciun.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Imaginea emblematică a căderii Berlinului: un rus, cu două ceasuri la mână, ridică steagul Armatei Roșii deasupra Reichstag-ului
03/05/2024 14:48

La 2 mai 1945, a avut loc căderea Berlinului. Generalul Helmuth Weidling a semnat predarea capitalei germane către Armata Rosie. Anul 1945. Din buncărul său, Hitler vedea cum visul său, Reich-ul de 1000 ...

Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Ce ar putea urma pentru marele actor: „O manoperă extrem de riscantă
03/05/2024 11:32

 Florin Piersic trece prin momente dificile, in pragul Pastelui. Actorul in varstă de 88 de ani incă se află internat in spital. Celebrul actor a fost internat la Spitalul Militar din Cluj, pentru o op ...

”Cutremur” în media. Nouă televiziuni nu se mai văd începând de azi în grila RCS
01/05/2024 22:15

 Nu mai putin de nouă posturi de televiziune au iesit incepand de azi din grila naţională a celui mai mare jucător din zona de cablu, RCS&RDS. Conform Paginademedia.ro, au apărut modificări impo ...

Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
01/05/2024 21:29

Desi este venerat pentru povestile sale pline de umor si intelepciune, Creangă era, de asemenea, renumit pentru farmecul său si pentru relatiile pasionale cu femeile din jurul său. Fără a fi constrans de r ...

1 Mai muncitoresc. Povestea melodiei lui Ciprian Porumbescu
01/05/2024 14:12

Cantecul de primăvară,precum si versurile la acea vreme, a fost compus de Ciprian Porumbescu in 1880. Cantecul original nu a avut nici o legătură cu sărbătoarea muncitorească. Se pare că versurile in ...

Câștigătorii Galei Premiilor Gopo 2024
30/04/2024 14:30

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului National ,,I. L. Caragiale’’ din Bucuresti, a avut loc cea de-a 18-a editie a Galei Premiilor Gopo, in cadrul căreia au fost celebrate performantele inregistrate d ...

Splendida Baie Turcească din Iași devine un hub al creativității
30/04/2024 12:38

 Splendida Baie Turcească din Iasi devine un hub al creativitătii, pentru zeci de artisti romani si străini, la Romanian Creative Week: expozitii, proiectii cinematografice si călătorii spre sine. Ba ...

A fost stabilit juriul Festivalului de Film de la Cannes
29/04/2024 11:30

Cu 15 zile inainte de debutul celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, organizatorii săi au anunţat luni componenţa juriului de pe Croazetă, din care vor face parte, printre alţii, acto ...

Şase romane,selectate pe lista scurtă a prestigiosului premiu literar Women's Prize for Fiction
29/04/2024 10:55

Şase romane ce prezintă poveşti ample, care au in comun accentul convingător pus pe experienţe trăite de femei in regiuni diverse, din Sri Lanka pană in Noul Wales de Sud şi Shanghai, au fost selectate ...

Statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii va fi restaurată. Va dura doi ani
28/04/2024 11:36

 Primarul Mihai Chirica a semnat autorizatia de construire necesară lucrărilor de restaurare a statuii ecvestre a lui Stefan cel Mare din fata Palatului Culturii. Finantarea lucrărilor ar putea fi asig ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei