INCHIDE

ICR a deschis o nouă galerie de artă la Veneția

ICR a deschis o nouă galerie de artă la Veneția

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a participat la inaugurarea atelierului de mozaic din cadrul Noii Galerii a ICR Veneţia, proiect din cadrul celebrei Bienale din oraş, prilej cu care a remarcat că acest spaţiu extinde "considerabil" prezenţa culturală a României şi contribuie la dialogul artistic internaţional.

"Am avut bucuria să particip, alături de artiştii români şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, la inaugurarea atelierului de mozaic din cadrul Noii Galerii a ICR, proiect realizat sub îndrumarea artistului Şerban Savu. Atelierul reuneşte artişti din România alături de tineri artişti din Republica Moldova, pe durata celor şapte luni ale Bienalei. În primul rând ca româncă şi, apoi, ca ministru al Culturii, sunt mândră de faptul că ţara noastră are şansa de a avea două spaţii expoziţionale la Bienala de Artă de la Veneţia: spaţiul pe care îl deţine din 1938 în Giardini della Biennale şi Noua Galerie, acum transformată în spaţiu de lucru artistic", a precizat Turcan, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a adăugat că, în acest an, tema Bienalei, "Străini pretutindeni/Foreigners Everywhere", reaminteşte că, deşi diferiţi, oamenii sunt uniţi prin creativitate şi artă şi depăşesc astfel graniţele geografice şi culturale.

Potrivit Ralucăi Turcan, acest adevăr este ilustrat de expoziţia "Ce este munca/What work is" care reprezintă România la Bienala de Artă din acest an.

Ea îşi exprimă dorinţa ca, în viitor, şi Republica Moldova să participe la Bienala de la Veneţia.

"Felicitări iniţiatorului acestui proiect, artistului Şerban Savu, curatorului Ciprian Mureşan şi tuturor tinerilor talentaţi din Iaşi, Cluj şi Chişinău, care şi-au propus să transforme Noua Galerie în atelier de mozaic contemporan! Am încredere că acest proiect reprezintă începutul unei frumoase colaborări aici, la Veneţia, şi îmi doresc să vedem cu toţii Republica Moldova, în viitor, ca ţară participantă la La Biennale di Venezia", a mai transmis ministrul Culturii, Raluca Turcan. 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!


Subiecte asemanatoare