Omagiu naţional adus actorului Jean-Paul Belmondo, la Invalides

jean-paul_belmondo_pe_5_decembrie_2016._c_joel_saget_afp_archives

Dimensiune font:

| 09-09-2021 11:15


Legendă a cinematografiei franceze, Jean-Paul Belmondo s-a stins din viaţă luni, 6 septembrie 2021, la vârsta de 88 de ani. Omagiul naţional îi va fi adus într-un cadru foarte solemn, la Invalides. O zi mai târziu, vor avea loc funeraliile sale, la celebra biserică pariziană, veche de 1.000 de ani – Saint-Germain-des-Prés – situată în cartierul latin.

Omagiul naţional dedicat celui care a fost Jean-Paul Belmondo va avea loc joi, la Palatul Invalizilor, o ceremonie ce va începe de la ora 16h30 în prezenţa familiei, a preşedintelui Emmanuel Macron şi a membrilor guvernului şi a numeroase personalităţi din lumea spectacolului şi a sportului. 1.000 de locuri sunt rezervate publicului care doreşte să asiste la ceremonie.

Cei care nu vor reuşi să intre în acest spaţiu, vor putea urmări ceremonia de pe peluza exterioară, de pe ecrane gigant.

Mult timp, această onoare a fost rezervată în Franţa doar militarilor şi a câtorva civili care au luptat în rezistenţa franceză ori au fost decoraţi cu cea mai înaltă distincţie franceză - Legiunea de Onoare. Seful statului este cel care are iniţiativa acestei ceremonii cu totul speciale. Practic, el decide, împreună cu familia fiecărei personalităţi decedate, dacă va fi organizată, sau nu, o ceremonie naţională pentru a-i fi adus un omagiu.

În 2015, preşedintele François Hollande a inovat în momentul în care a decis să organizeze la Palatul Invalizilor o ceremonie pentru victimele atentatelor din 13 noiembrie.

De atunci, vasta curte situată în centrul unei clădiri în care se odihneşte Napoleon a găzduit ceremoniile de omagiu adus soldaţilor francezi ucişi în operaţiuni externe dar şi pentru personalităţi precum Simone Veil şi Charles Aznavour. Un omagiu naţional i-a fost adus tot în Palatul Invalizilor şi jandarmului Arnaud Beltrame, decedat într-un atac terorist produs în martie 2018. Acesta i-a propus islamistului să ia locul civililor care au fost luaţi ostatici.

Revenind la ceremonia pentru Jean-Paul Belmondo, preşedintele Emmanuel Macron va fi cel care îi va aduce un elogiu funebru. În mod tradiţional, ceremonia se va deschide cu intonarea imnului naţional, timp în care va intra în curtea Palatului sicriul învelit cu drapelul francez şi se va marca un minut de tăcere.

Curtea Palatului Invalizilor, în mijlocul căreia se va afla sicriul cu trupul neînsufleţit, va fi deschisă începând cu 19h30 publicului care va dori să îi aducă un ultim omagiu.

Scriitorul Guillaume Evin este autorul Enciclopediei Jean Paul Belmondo : « Este un actor legendar, foarte popular. A fost campionul box-office-ului timp de deceni. Între 1961 şi 1985, timp în care a jucat în zeci de filme, niciunul dintre filmele sale nu a fost vizionat în cinema de mai puţin de 1 million de spectatori. Ceea ce e colosal. Era un bărbat şarmant, asta e sigur, dar în sinea sa era foarte sensibil, profund, generos dar în special foarte talentat. Belmondo era capabil să joace orice".

Premierul Jean Castex îşi aduce aminte de marele actor Belmondo : « Sunt foarte trist. Este o legendă a cinematografiei franceze. Este un foarte mare simbol al patrimoniului cinematografic francez. Căci era într-atât de francez…în felul său, iubit de toate generaţiile. Este un actor pe care l-am iubit foarte mult. Sunt trist şi mă gândesc la familia sa. Salut Bébel, salut l’artiste ! »

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Didier Deschamps i-a adus de asemenea un omagiu celui care a fost Jean-Paul Belmondo : « Am pierdut un monument al cinematografiei franceze, foarte îndrăgostit de sport – tenis, ciclism, fotbal – am avut de câteva ori privilegiul de a discuta despre toate acestea cu el. Evident, este un mare personaj care ne părăseşte.

Avocatul celebrului actor a anunţat că ceremonia de înmormântare va avea loc vineri, la biserica Saint-German-des-Près, una dintre cele mai vechi biserici din Paris. 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Daniel Barbu, fost ministru al culturii și cunoscut teolog, a murit
19/03/2024 00:05

Profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, a murit luni, anuntă Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universitătii din Bucuresti, conform siteului mihailneamtu. „Astăzi, a trecut la cele ves ...

Nominalizările la Premiile Gopo
15/03/2024 11:30

Boss (r.Bogdan Mirică), Libertate (r. Tudor Giurgiu.), MMXX (r. Cristi Puiu), Nu astepta prea mult de la sfarsitul lumii (r. Radu Jude) si Spre nord (r. Mihai Mincan) sunt filmele care intră oficial in cursa ...

Sindicaliștii amenință cu suspendarea Nopții Muzeelor
14/03/2024 14:51

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media solicită creşterea "de urgenţă" a salariilor personalului din muzeele şi bibliotecile publice şi face apel la solidarizare cu re ...

Biserica Ortodoxă și Universitatea din Arad l-au elogiat pe neurochirurgul Leon Dănăilă, în contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” în Patriarhia Română
14/03/2024 00:26

Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă a fost elogiat duminică atat de Biserica Ortodoxă, cat si de Universitatea din Arad, in cadrul evenimentului „Un om, un destin, o viată”, relatează basilica.ro. ...

Divertis revine pe scenă cu Ioan Gyuri Pascu în rol principal: Cum va fi posibilă această 'minune'
13/03/2024 10:01

La aproape opt ani de la trecerea sa in nefiintă, iubitul artist Ioan Gyuri Pascu revine pe scenă. Nu singur, ci in compania unor fosti colegi din trupa sa, membrii Divertis! Această "minune" devine posibil ...

John Cena a oferit ”momentul serii” la Gala Premiilor Oscar 2024. A apărut gol pe scenă
11/03/2024 15:13

Ziua de luni, 11 martie, a fost specială pentru iubitorii cinematografiei pentru că au fost decernate premiile Oscar. "Oppenheimer", drama de trei ore despre fabricarea primei bombe atomice, in regia lui Ch ...

Costel Alexe-Două obiective importante ale județului Iaşi, pe lista de finanțări a Ministerului Culturii
10/03/2024 18:25

 Este vorba despre construirea noii săli de spectacole a Operei Nationale Romane Iasi şi de restaurarea si punerea in valoare a Muzeului Sitului Arheologic Cucuteni – Complexul National Muzeal &bdq ...

Mucenicii –obiceiuri și semnificații
09/03/2024 10:43

Ziua de Mucenici isi are originea intr-un ritual al credintelor străvechi prin care se celebra inceputul anului agrar la hotarul dintre cele două anotimpuri, iarnă si vară. In ziua de Mucenici se sărbăto ...

Sarmizei Bilcescu-Alimănişteanu prima femeie doctor în Drept din lume
08/03/2024 00:39

Născută la Bucureşti pe 27 aprilie 1867, in familia lui Dumitru Bilcescu (din Bilceşti-Muscel), fost şef al Controlului Finanţelor in vremea domnitorului Barbu Ştirbey, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu a ...

 Cecilia Cuţescu-Storck, prima femeie din lume care a ajuns la catedra unei universităţi
08/03/2024 00:38

Marea artistă Cecilia Cuţescu-Storck s-a născut la 14 martie 1879 in comuna Caineni, judeţul Valcea. Tatăl său era diriginte de poştă. Talentul către pictură a inceput să se manifeste din copilărie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei