De ce e aproape imposibil ca România și Polonia să rupă relațiile diplomatice cu Moscova/ Datoriile istorice pe care cele două state le au de recuperat de la Rusia

La 29 aprilie, un imobil aflat în administrarea Ambasadei Federației Ruse la Varșovia a fost confiscat de către autoritățile polone, în baza unei hotărâri judecătorești definitive. Ambasadorul rus în Polonia, Serghei Andreiev, a declarat imediat că întregul personal diplomatic „este gata să își facă bagajul în cel mai scurt timp”. „Vă asigur că și eu, și colegii mei, luăm foarte în serios posibilitatea de a părăsi Polonia”, a mai spus trimisul diplomatic al Moscovei.

De ce Polonia, ca și România, nu a decis ruperea relațiilor diplomatice cu Rusia după declanșarea agresiunii împotriva Ucrainei?

În primul rând, Federația Rusă reprezintă încă o forță în peisajul sistemului relațiilor internaționale, în ciuda declinului evident al influenței și puterii Moscovei în ultimii 30 de ani, după dezmembrarea URSS, în 1991

România și Polonia au o tradiție istorică a neînțelegerilor și diferendelor cu Rusia, care sunt urmări directe ale ocupațiilor ruse și sovietice asupra acestor state. De mai bine de un secol, România revendică tezaurul Băncii Naționale, al Casei Regale și al diverselor instituții de cultură, trimis în Rusia în toamna anului 1916. Ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța, în iunie 1940, de către URSS a lăsat o traumă istorică încă neînchisă. La rândul ei, Polonia a fost împărțită de patru ori de către puterile vecine, ultima dată în septembrie 1939 de către Germania nazistă și URSS.

Neînțelegerile istorice ale Poloniei și României cu Rusia, finalizate cu ruperea relațiilor diplomatice, ar conduce probabil la presiuni asupra Bucureștilor și Varșoviei venite dinspre aliații fideli ai Moscovei și, la fel de important, la eșecuri repetitive pentru aceste două țări în forurile celor mai importante instituții și organizații internaționale. Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, cu drept de veto, adică de a anula orice propunere sau proiect venite dinspre comunitatea internațională. Din acest statut derivă multiple avantaje pentru Moscova, inclusiv de a fideliza sau influența state cu resurse diplomatice limitate (în special din Africa și Asia), pentru a obține hotărâri favorabile. În multe alte instituții și organizații, Rusia influențează decizii finale. De pildă, în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), un mecanism diplomatic european complex, Rusia nu va susține candidatura Estoniei pentru preluarea conducerii, în 2024. Cum deciziile în OSCE se iau în unanimitate, este greu de crezut că va exista vreo posibilitate ca un reprezentant de la Tallinn să obțină agrementul Moscovei. Cel mai sigur, România și Polonia ar beneficia de același tratament dacă și-ar propune o candidatură.

În al doilea rând, Rusia beneficiază de prietenii istorice în regiunea geopolitică în care se află România și Polonia. Una dintre aceste prietenii ale Rusiei este cu Serbia, stat aflat în vecinătatea României și care are o însemnătate specială pentru întreaga regiune balcanică. România nu a recunoscut independența statului Kosovo (2008), la fel ca Rusia, dar nu a câștigat în schimb o relație specială cu Serbia. Ruperea relațiilor diplomatice cu Rusia ar afecta relațiile româno-sârbe și ar influența, desigur, și raporturile pe care România le are cu o parte a statelor din Balcani. Un alt aliat fidel al Rusiei este Ungaria: prieten istoric al Poloniei și vecin al României. Relațiile dintre Budapesta, de o parte, și București și Varșovia, de cealaltă, nu sunt amicale după 2022 iar o deteriorare a raporturilor zcestor două capitale cu Moscova ar încuraja Ungaria să devină mai insolentă în legăturile cu România și mai agresivă în raporturile cu Polonia. Și alți aliați fideli ai Rusiei în Europa- cum ar fi Austria– pot influența atitudinea față de România sau Polonia în interiorul Uniunii Europene sau anumitor organisme internaționale.

În al treilea rând, dincolo de Europa, Rusia are încă influență în state din Africa, Asia și America Latină. Cu o parte dintre aceste țări, România a dezvoltat relații istorice bune, fără conflicte, și beneficiază de sprijin la nivel internațional din partea lor. Ruperea relațiilor diplomatice cu Rusia ar afecta și raporturile cu R.P. Chineză, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și a doua putere diplomatică, economică și financiară a lumii.

Al patrulea argument este legat, pentru România, de situația specială a Republicii Moldova și a teritoriilor pe care aceasta le controlează doar din punct de vedere teoretic: Transnistria și Găgăuzia. Viitorul statului condus de la Chișinău s-a aflat, până la agresiunea rusă împotriva Ucrainei în februarie 2022, în bună măsură în birourile de la Kremlin. Lideri politici moldoveni au predat statul în mâinile Rusiei după proclamarea independenței, în 1991, și au fost puține încercări de a ieși de sub această tutelă. Abia președinta Maia Sandu a avut curajul de a rupe această tutelă istorică și de a împinge țara, poate definitiv, pe drumul care duce spre Europa.

În fine, un alt considerent demn de luat în seamă ar ține de raporturile economice și de de dialog, în sine. De exemplu, România a păstrat până în toamna anului 2021 o ambasadă permanentă în Coreea de Nord, fiind ultimul stat membru al Uniunii Europene cu o misiune diploamtică permanentă în statul comunist. La fel s-a întâmplat și la Damasc, în Siria. România a fost unul dintre ultimele state europene cu o misiune diplomatică acolo, în funcțiune după ce războiul civil declanșat în 2011 a făcut ravagii. În ambele situații, cel mai sigur ambasadele românești au fost un reper important al dialogului între diverse părți și un loc semnificativ pentru primirea și distribuirea mesajelor pe diverse canale.