De la 1 octombrie infractorii vor fi monitorizati cu ajutorul bratarilor electronice

ciocan  justitie

Dimensiune font:

| 13-08-2022 10:22

Victimele care solicitată ordin de protecție împotriva agresorilor vor fi protejate, începând cu data de 1 octombrie, când vor intra în vigoare dispozitivele de monitorizare electronică.

Unul dintre primele județe în care vor fi folosite aceste dispozitive este Iași, alături de Mureș, Vrancea și municipiul București. Astfel, agresorii din județele menționate vor fi supravegheați cu ajutorul brățărilor electronice de monitorizare.

Aceste sisteme și dispozitive electronice de monitorizare se vor aplica în proceduri judiciare și în executarea pedepselor penale:

în cazul măsurii controlului judiciar/controlului judiciar pe cauțiune (în cazul inculpaților);
în cazul măsurii arestului la domiciliu (tot în cazul inculpaților);
în aplicarea ordinului provizoriu de protecție și a ordinului de protecție care se dau pe legislația privind combaterea violenței de familie;
în aplicarea ordinului european de protecție;
în cazul executării pedepselor penale în afara închisorii.
Aceste sisteme sunt de două tipuri:
a) cele pentru supravegherea unor persoane:

sisteme mobile – se montează de regulă pe gleznă şi excepţional pe braţ;

sisteme fixe – se montează pe clădirea unde este arestat sau de care nu are voie să se apropie;
b) cele pentru protejarea unor persoane: acestea primesc un dispozitiv care generează alerte când se apropie de ele persoana căreia i se interzice acest lucru şi care are sistemul de supraveghere.

Cum ar urma sa fie montate bratarile de monitorizare electronica?

La primirea ordinului de protecție sau la emiterea ordinului de protecție provizoriu, organul de supraveghere, respectiv polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, verifică posibilitatea realizării monitorizării electronice prin raportare la capacităţile de monitorizare electronică şi limitările tehnologice ale utilizării SIME, comunicate prin informările Comitetului tehnic, precum și la încadrarea în lista unităților administrativ teritoriale în care este operaționalizată monitorizarea în sistemul pilot; în cazul în care monitorizarea electronică nu poate fi realizată, organul de supraveghere și/sau polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după caz, are/au obligaţia de a întocmi un proces–verbal și de a informa despre aceasta organul judiciar competent, pentru a dispune cu privire la modificarea conţinutului sau înlăturarea acestei măsuri, se arată la punctul II, 24. din Hotarâre de Guvern adoptată ieri, 11 august.

Ce se întâmplă cu cei care părăsesc țară și sunt monitorizați electronic?

Stabilirea în sfera ilicitului contravențional a următoarelor fapte săvârșite de persoana supravegheată:
– de a nu respecta obligația de a informa, în prealabil, organul de supraveghere cu privire la data/momentul părăsirii a țării;
– de a nu respecta obligația de a contacta și informa, de îndată, la revenirea în țară, organul de supraveghere în vederea stabilirii de către acesta a unității de poliție la care persoana supravegheată este obligată să se prezinte în cel mai scurt timp în vederea montării dispozitivului electronic de supraveghere.

Ce spune Poliția?

Inspector Bogdan Ghebaur, Inspectoratul General al Poliției Române: “Sistemul ajută la monitorizarea celor care au restricții de mișcare, dar și pentru ca Poliția să poată interveni imediat, mai ales pentru protecția victimelor în cazuri de violență domestică”.

Ce spun statisticile?

Anul trecut au fost peste 45.000 de agresiuni în familie, iar numărul celor care au încălcat ordinele de protecție a crescut cu 18%. Încălcarea ordinului de protecție a dus în mult prea multe cazuri, din nefericire, la crime iar numărul de femei ucise în urmă violenței domestice este unul enorm. Agresorii nu au ținut cont de aceste ordine, intrând peste victime fără ca acestea să mai aibă timp să sune la numărul unic de urgență 112. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
NATO se pregătește de invazia Rusiei: are loc cel mai mare exercițiu militar de aproape 40 de ani, cu 90.000 de oameni
01/05/2024 19:20

 Romania participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, in luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA in Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE ...

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”
01/05/2024 16:13

Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul National „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis ur ...

Cum s-au îmbogățit peste noapte sute de mii de români în anii sărăciei crunte. „Am vândut o vacă și am băgat banii acolo”
01/05/2024 15:31

Cum s-au imbogătit peste noapte sute de mii de romani in anii sărăciei crunte. „Am vandut o vacă si am băgat banii acolo” Sute de mii de familii din Romania s-au imbogătit in anii 90, la scurt timp d ...

Primarul din Băile Herculane spune că taxa de stațiune pe care o plătesc turiștii este prea mică
29/04/2024 19:13

Turistii care vizitează statiunea Băile Herculane de 1 Mai si de Pasti vor fi nevoiti să plătească o taxă de statiune. Primarul Cristian Miclău a declarat la Radio Romania Resita că valoarea actuală a ...

Curtea Penală Internaţională se pregăteşte să emită mandate de arestare pe numele unor oficiali israelieni şi Hamas
29/04/2024 12:05

Curtea Penală Internaţională (CPI) se pregăteşte să emită mandate pe numele liderilor israelini şi Hamas in legătură cu Războiul din Faşia Gaza, declară cinci oficiali israelieni şi străini, re ...

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat de către poliţişti într-un resort din Malta
29/04/2024 07:42

Prinţul Paul Phillipe al Romaniei a fost depistat intr-un resort, in urma activităţilor de cooperare intre Poliţia Romană şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Fa ...

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au început munca pământului:
29/04/2024 00:07

Toată lumea ii admiră pentru viata simplă pe care au ales să o ducă la tară, departe de cosmopolitul Bucuresti. Dana Nălbaru si Dragos Bucur se bucură de tihna de la sat, dar aceasta vine si cu un pret, ...

Lapte contrafăcut cu sodă caustică și apă oxigenată în Italia. Producătorii încercau să prelungească termenul de valabilitate
29/04/2024 00:04

Autoritătile italiene au efectuat recent o operatiune majoră care a vizat sectorul produselor lactate. Trei companii producătoare au fost acuzate că au incercat, prin diverse metode, să prelungească terme ...

Omul de la care a venit expresia 'Să moară Cibilan'. Istoria neștiută a personajului din spatele zicalei
28/04/2024 12:35

In agitatii anilor '80, cand subteranele municipiului Bucuresti erau locuite de personaje controversate si temute, un nume strălucea printre toate, acela al lui Cibilan. Considerat ultimul "haiduc" al Capital ...

Zelenski i-ar fi 'păcălit' pe americani într-un moment crucial (The Washington Post)
28/04/2024 11:39

Estimările privind presupusele pierderi ale Fortelor Armate ale Ucrainei, exprimate in luna februarie de către presedintele tării Volodimir Zelenski, ar fi putut fi diminuate in mod semnificativ, informează ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei