Desaga cu ofurile lui Moş Crăciun

1x editorial

Dimensiune font:

| 25-12-2022 09:21

Lumini, brazi, ciocolată, scorţişoară, petreceri şi pahare pline, cam despre asta vorbeşte toată lumea în decembrie. Rochii de seară, sclipici, papioane, daruri, că o dată-n an este Crăciunul! În unele zile ninge, în altele plouă, dar nu mai contează – aşteptăm cu toţii să cântăm colinde şi să mai trecem pe răboj un an. Bine că s-a terminat!, vor spune unii, sau Doamne, ce bine mi-a mai mers!, vor replica alţii.

Singurii complet fericiţi sunt copiii. Pentru ei, starea trăită de Crăciun există în fiecare zi. Ei ştiu să iubească necondiţionat, să ofere daruri fiindcă aşa le cere inima, să se bucure de orice cadou primit şi să fie buni chiar şi când amicul de şcoală i-a supărat. Noi, oamenii mari, punem condiţii atunci când dăruim, când iubim şi pentru orice serviciu oferim. Facem business în fiecare secundă, fie că avem parteneri, fie că ne tranzacţionăm pe noi înşine. Suntem buni de sărbători fiindcă aşa spune tradiţia şi ne amintim de smerenie doar când bat la uşă Crăciunul şi Paştele. În rest, alergăm după bani, după fericire, după averi şi recunoştinţă şi uităm să trăim. Avem pretenţii când suntem parteneri în campanii umanitare, ne secătuim de puteri orice colaborator, cerem mai mult decât putem duce şi ne plângem că, la vârsta pensiei, nu ne mai sună nimeni la uşă. Cine ar vrea să revadă acelaşi cu zâmbet răutăcios, pictat acum pe un chip ridat?

Moş Crăciun e o stare de spirit, am auzit spunându-se deunăzi şi am fost de acord. Ce nu  pot pricepe este de ce trăim starea doar în decembrie, iar cum am păşit în ianuarie deja am uitat-o? Ce mecanism se declanşează doar spre finele anului când ne înghesuim să dăm pomeni, să oferim daruri celor sărmani, să fim mai buni, mai înţelepţi şi înţelegători? O fi Magia Crăciunului şi dacă aşa este, bine ar fi dacă Moşul cu dalbe plete ne-ar ajuta să învăţăm să fim buni mereu, nu doar în zilele în care are nevoie de ajutor pentru a împărţi zâmbete şi cadouri. Dacă am trăit o dată această stare ce ne-ar împiedica să rememorăm momentele până când vom pricepe că bunătatea, compasiunea, sprijinul celor din jur, buna-cuviinţă nu sunt doar cuvinte, ci lecţii pe care este necesar să le învăţăm?

Poţi fi om de afaceri prosper şi dacă eşti cumsecade, şi dacă eşti veninos. Poţi fi profesor de succes şi dacă foloseşti frica pentru a-i supune pe elevi, şi dacă foloseşti vorba bună. Poţi fi medic renumit şi dacă iei şpagă, şi dacă te mulţumeşti cu leafa de la stat. Diferenţa constă în bagajul pe care îl duci pe umeri în momentul în care îţi arăţi neomenia. Desaga ta va fi plină cu ofurile celor umiliţi, pe a căror inimă ai călcat, pe care i-ai pălmuit cu gândul, vorba ori fapta. Dacă eşti mincinos, poţi vorbi despre magia Crăciunului. Dacă nu, poţi cere iertare celor care nu ţi-au greşit şi pe care totuşi i-ai făcut să sufere din mânie, orgoliu, spaime sau zgârcenie, şi abia apoi să vorbeşti despre starea de spirit adusă de orice sărbătoare. A fi cumsecade nu înseamnă să treci mereu cu vederea greşeli sau să ocroteşti leneşii, iresponsabilii ori pe cei a căror conduită te face să te întrebi când şi-au pierdut sufletul, ci doar a te respecta pe tine şi pe oamenii de lângă tine. Asta cred că ar fi cel mai mare dar pe care l-am putea primi cu toţii de la Moş Crăciun. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 21,9 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, Bl. E2, Sc. C, Parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara Nr. 70102-C1-U74, Nr. Cadastral 70102-C2-U74, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 48/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, Parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
  Puterea imageriei, cheia realizării visurilor și dezvoltării personale
01/06/2024 14:56

  Imageria mentală, cunoscută si sub numele de vizualizare sau imaginatie ghidată, este procesul de a crea sau recrea imagini mentale, sunete, mirosuri, gusturi si alte senzatii in mintea noastră. Est ...

Autismul tehnologic, o realitate a vremurilor moderne
01/06/2024 13:50

Autismul tehnologic se referă la fenomenul prin care indivizii devin din ce in ce mai izolati si mai distanti emotional din cauza utilizării excesive a tehnologiei. Termenul evocă imaginea clasică a autismu ...

Pi, o constantă universală
01/06/2024 12:48

Numărul pi, reprezentat adesea prin simbolul π, este una dintre cele mai fascinante si fundamentale constante matematice. Definind raportul dintre circumferinta unui cerc si diametrul său, pi este un numă ...

Magia eternă a circului. O călătorie prin timp și uimire
01/06/2024 12:37

Circul, această formă unică de divertisment, a fascinat si incantat publicul de-a lungul secolelor. De la primele sale manifestări in antichitate pană la spectacolele moderne, circul a evoluat si s-a adapt ...

Universul copiilor timizi
01/06/2024 10:28

Timiditatea la copii are rădăcini adanci si complexe. Cercetările arată că aproximativ 30-40% din timiditate este ereditară, insă mediul in care creste un copil joacă un rol la fel de important. Experie ...

1 Iunie, ziua în care se celebrează miracolul naşterii, miracolul purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţă
01/06/2024 09:58

În data de 1 iunie, celebrăm Ziua Internatională a Copilului. Este un prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a ap ...

Umbrele dorinței. Istoria prostituției
28/05/2024 15:40

  Umbrele dorintei. Istoria prostitutiei De la inceputurile civilizatiei, prostitutia a fost prezentă in toate culturile lumii, fiind adesea numită „cea mai veche profesie”. Istoria sa comp ...

Părinții toxici, umbrele care întunecă lumina copilăriei
28/05/2024 14:45

Termenul de „părinti toxici” a apărut in literatura psihologică pentru a descrie acei părinti ale căror comportamente, atitudini si modalităti de relationare au un impact negativ profund si de ...

Anorexia, lupta din interior
28/05/2024 11:38

Studiile au arătat că genetica joacă un rol semnificativ in predispozitia unei persoane la anorexie. Anumite gene pot influenta sensibilitatea individului la tulburările alimentare. De exemplu, o disfunctie ...

Umbrele și lacrimile din curtea școlii. Efectele violenței copiilor
28/05/2024 11:13

Una dintre cele mai importante surse ale comportamentului violent in randul copiilor este mediul familial. Copiii care cresc in medii unde violenta domestică este prezentă au tendinta să internalizeze acest ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei