Distribuție la talie mondială la spectacolul „Tosca”

default

Dimensiune font:

| 13-03-2024 08:31

 Rolul titular va fi interpretat de Cellia Costea, soprană de renume internațional, o profesionistă a genului de operă * alături de ea, Ștefan Pop, probabil cel mai titrat solist de operă român, a cărui carieră este în plină strălucire pe scene de primă importanță în Europa, va interpreta, pentru prima oară la Iași, rolul lui Mario Cavaradossi * spectacolul marchează împlinirea a 100 de ani de la  trecerea în eternitate a compozitorului italian Giacomo Puccini

Opera Națională Română din Iași continuă să puncteze într-un mod special Centenarul Puccini, în acest an împlinindu-se o sută de la ani de la trecerea în eternitate a compozitorului italian. 

Pe 19 martie, de la ora 18:30, în Sala Mare, Opera Iași a programat spectacolul „Tosca”. 

„Pentru noi, românii, opera Tosca are o importanță aparte, întrucât prima soprană din lume care a interpretat rolul Floria Tosca a fost o româncă, legendara Hariclea Darclée.

La Iași, continuăm seria de spectacole extraordinare, dedicate creației marelui compozitor Giacomo Puccini, cu o reprezentație în care rolul titular este interpretat de Cellia Costea, soprană de renume internațional, o profesionistă a genului de operă. 

Alături de ea, Ștefan Pop, probabil cel mai titrat solist de operă român, a cărui carieră este în plină strălucire pe scene de primă importanță în Europa și nu numai, va interpreta, pentru prima oară la Iași, rolul Mario Cavaradossi. Triada rolurilor principale este întregită de baritonul George Proca, ale cărui evoluții pe scenele românești sunt apreciate și recunoscute. Distribuția completă, soliștii, orchestra, corul și corul de copii, de altfel osatura artistică a oricărui spectacol, este alcătuită din admirabilele compartimente ale Operei Iași, cu toții sub bagheta maestrului dirijor Daniel Jinga, nume sonor al scenelor de operă și managerul Operei Naționale București, a declarat Andrei Fermeșanu, managerul interimar al Operei Naționale Române din Iași.

După „Tosca”, Opera Iași mai programează alte cinci evenimente în această lună:

„Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski – pe 27 și 28 martie, de la ora 18:30;

„Pescuitorii de perle”, de Georges Bizet – pe 30 martie, de la ora 18:30;

„Cutiuța muzicală. Aventurile Pălăriei Fermecate” – musical pentru copii - pe 31 martie, de la ora 12:00 și de la ora 14:00.

Teona SOARE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Incendiu la Gura Humorului.Focul a distrus două case
10/05/2024 12:08

Un puternic incendiu s-a produs, vineri dimineaţă, in localitatea Gura Humorului, acesta afectand două case de locuit şi o anexă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ( ...

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024
10/05/2024 10:17

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024 Regenerarea pădurilor, conservarea si protectia acestora, in scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activităti ale silvicultorilor ieseni. Si in ac ...

Bărbat arestat pentru droguri, la Bacău
10/05/2024 09:43

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 zile sub acuzaţia de trafic de cocaină, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. Iniţial, suspectul a fost reţinut pentru 24 ore de p ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
10/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Porumbeii, cei mai tari hoţi din Iaşi
10/05/2024 08:31

Nu poate fi inculpat, nu i se poate deschide nici măcar dosar penal, deşi fură la greu. Tot ce prinde, puţine tonete scapă de „furia” lui. Asta pentru că Soficu nu operează cu mana lui. A reu ...

Începe campania electorală!
10/05/2024 08:28

Astăzi, la ora 7, debutează oficial campania electorală pentru alegerile locale si europarlamentare din 9 iunie. Dacă la alegerile pentru Parlamentul European, cetătenii romani isi pot exercita dreptul de ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
10/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
10/05/2024 07:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

PNL şi PSD au dat startul campaniei electorale în locuri diferite
10/05/2024 06:22

Startul campaniei electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare a fost dat de PNL, aseară, la ora 23.45, in Piaţa Unirii (langă Palatul Braunstein), in prezenţa primarului Mihai Chirica, a preşed ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei