DNA Suceava a trimis în instanță dosarul „Mită pentru permis”

1mitaSV

Dimensiune font:

| 09-01-2024 06:24

Peste 50 de persoane au fost trimise în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar privind fraudarea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducător auto în perioada octombrie 2019 - noiembrie 2020, în judeţul Suceava.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, procurorii din cadrul Serviciului teritorial Suceava au finalizat un al şaselea dosar privind fapte de corupţie legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, în acest caz fiind trimis în judecată Alexandru Gabor, la data faptelor agent de poliţie în cadrul Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din SPCRPCIV Suceava, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită, în formă continuată (66 acte materiale).

În faţa judecătorilor vor ajunge şi 50 persoane fizice (administratori ai unor şcoli de şoferi, instructori auto, intermediari), pentru comiterea unor infracţiuni de complicitate la luare de mită, comise în formă simplă şi continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, începând cu luna ianuarie a anului 2020, Alexandru Gabor, în calitatea menţionată, ar fi aderat, împreună cu alţi agenţi examinatori din cadrul SPCRPCIV Suceava, la un grup infracţional organizat, constituit de comisarul şef Radu-Ionuţ Obreja şi agentul Gheorghe-Ionel Perijoc, ce avea ca scop fraudarea, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mită, a examenelor practice pentru obţinerea permisului de conducere. „Ca membru al grupului, inculpatul Alexandru Gabor, având în vedere calitatea sa de agent examinator, ar fi avut ca sarcină promovarea de către unii candidaţi a examenelor practice, prin crearea unor situaţii favorabile acestora (alegerea unui traseu cu un grad redus de dificultate, urmărirea deficitară a modului de comportare, evaluarea nereală a comportamentului în trafic). Aceste demersuri ar fi avut ca urmare evitarea punerii în situaţii de dificultate a candidaţilor şi creşterea punctajului obţinut de către aceştia, cu consecinţa directă a promovării examenului practic”, notează anchetatorii.

Conform procurorilor, în contextul menţionat, în perioada 31 octombrie 2019 - 25 noiembrie 2020, Alexandru Gabor, prin intermediul mai multor persoane, printre care şi o parte dintre celelalte persoane cercetate în prezenta cauză, ar fi pretins şi primit de la un număr de 66 candidaţi, suma totală de 15.000 euro, 200 de lire sterline, precum şi o sumă de bani neprecizată sub aspectul cuantumului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, în cauză, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu două persoane cercetate în dosar, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea unor infracţiuni de dare de mită şi complicitate la luare de mită, în prezenţa apărătorilor aleşi, aceştia ar fi declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, respectiv doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepselor, informează DNA. Ecaterina VOCOL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Din nou grevă la Radio Iași
13/05/2024 11:40

  Aproximativ 20 de angajati ai postului Radio Romania Iasi au reluat seria protestelor spontane. Prin actiunea de astăzi, acestia reclamă desconsiderarea propunerilor venite din partea salariatilor po ...

 Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar. El era acuzat de corupție
13/05/2024 11:27

 Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar in dosarul in care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura control ...

„Concert la Palat
13/05/2024 10:51

Maine, Opera Natională Romană din Iasi va oferi publicului, la Palatul Culturii din Iasi, un nou concert cameral. Acesta face parte din programul intitulat „Concert la Palat”, care a inceput luna ...

Ecce Homo, păzit cu mitralierele, la Iași
13/05/2024 09:22

O pictură celebră a artistului italian Titian a fost adusă la Iasi, de putină vreme, de la muzeul Bruckental din Sibiu. „Ecce Homo” / „Iată Omul” va sta timp de o lună la Muzeul Mu ...

Escrocii reinventează medoda Accidentul. Trei tentative de înşelăciune, într-o singură noapte
13/05/2024 09:19

Cateva persoane din Neamţ au dat dovadă de vigilenţă, necăzand in plasa unor escroci care au incercat să le speculeze stările emoţionale cand li s-a spus că „rude apropiate au suferit accidente“. ...

După şapte litri de vin, un ieşean şi-a înjunghiat mortal fratele
13/05/2024 08:45

Vineri, 10 mai, magistraţii au pronunţat sentinţa intr-un dosar ce s-a judecat cu o viteză uluitoare. Fapta, un omor prin injunghiere, s-a petrecut pe 9 ianuarie. Costel H. şi fratele său, Doru, s-au apuc ...

Guvernul a dat „undă verde” construirii drumului de acces către Aeroport
13/05/2024 08:30

În sedinta de săptămana trecută, Guvernul a adoptat o Hotărare privind trecerea unei constructii si a unui teren in suprafată de 1.070 de metri pătrati din domeniul public al statului si din adminis ...

Microbuz electric, destinat transportului copiilor aflați în situații de risc
13/05/2024 08:12

Copiii de la Centrul de zi din satul Cornesti, comuna Miroslava, vor beneficia in curand de un mijloc de transport modern, cu ajutorul căruia se vor putea deplasa in conditii de sigurantă de acasă la sediul ...

Bătrâna mamă s-a înarmat cu un ceaun şi s-a dus să-şi salveze fiica
13/05/2024 08:09

Povestea Oliviei e chiar un scenariu de telenovelă sud-americană. Acum e femeie matură, s-a indrăgostit de Cornel in urmă cu 14 ani, imediat ce a absolvit clasa a VIII-a. Locuia intr-o comună de langă Pa ...

Concurență record la admiterea în clasa a V-a, la Iași
13/05/2024 00:23

A inceput oficial perioada testărilor pentru admiterea la clasa a V-a in liceele si colegiile de top din Iasi. Prima testare s-a dat, sambătă, la Colegiul National „Costache Negruzzi”, unde s-a i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei