Doi chiloți și-un trening mov. Am omorât și casa în care s-a născut marele Vasile Alecsandri

1

Dimensiune font:

| 09-01-2023 15:02

Casa în care s-a născut, în Bacău, marele Vasile Alecsandri, cea mai veche clădire din urbe, stă să se dărâme, ajunsă într-un stadiu jalnic.

A fost cumpărată, în 2000, de un italian, care voia s-o dărâme dar, pentru că este inclusă pe lista monumentelor istorice categoria ”A” m-a putut face acest lucru, ducând locul, voit, spre moarte. Acum, casa ”Bardului de la Mircești” e acoperită de haine puse la uscat

Vasile Alecsandri (1821-1890), cel mai mare poet român de până la Mihai Eminescu, a moștenit casa din Bacău de la tatăl său, vornicul Vasile, locuința – considerată a fi, astăzi, cea mai veche din urbe – făcând parte dintr-un ansamblu mai mare. Data nașterii viitorului ”Bard de la Mircești” nu este cunoscută cu exactitate, dar 1821 este anul unanim acceptat, deși se vorbește și despre 1818 ori 1819.

Alecsandri avea să afirme, în dese rânduri, că este născut acolo, făcând clar această precizare în 1856. Mai mult, arhitectul primăriei locale, Mihai Climescu, fixează drept proprietatea poetului imobilul dn zilele noastre.

Aflată în vecinătatea Casei de Cultură, aproape de locul considerat a fi Kilometrul 0 al orașului, casa a intrat în mentalul colectiv drept ”Casa Vasile Alecsandri”.

Șase ani mai târziu, în 1982, Florica Urziceanu, fiica generalului Dragomir Badiu, ultimul proprietar al Casei, scrie către Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural: ”Confirm că fosta mea locuință din Bacău, strada Alexandru cel Bun, nr.3, împreună cu grădina și curtea ce-o încojurau, pe o suprafață de circa 2500 m2, au aparținut pe timpuri poetului Vasile Alecsandri. În memoria marelui poet, tatăl meu, împreună cu dnul Veniamin Gheorghiu, în anul 1919-1920, a pus bazele primului așezământ de cultură din orașul Bacău: Casa de Sfat și Citire <>”.

„Cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul «Doinelor şi lăcrimioarelor», culegătorul cântecelor populare păruse a-şi fi terminat chemarea literară (…). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor …”(Titu Maiorescu, ”Convorbiri literare”, 1871

Vine Revoluția și, odată cu ea, începe degradarea masivă a locului. Vreme de 10 ani, autoritățile locale anunță că vor achiziționa casa, spre a o transforma într-un centru cultural. Logic, nu se petrece nimic! În 2000, locul este vândut către firma ”Info-Terra”, societate condusă de către italianul Mario Maggi. Acesta nu este interesat de activitatea poetului ”Pastelurilor”, așa că intenționeză să dărâme întregul ansamblu și să construiască altceva acolo. Locu-i bun, poziția ideală. Dar Casa e încadrată ca imobil de patrimoniu, Categoria A, și nu se poate demola.

Ca și în alte cazuri faimoase – Moara ”Assan”, Casa ”Miclescu” ori fosta locație a Ziarului ”Adevărul” din București – italianul și-a propus să aducă clădirea la un stadiu în care nu se mai poate face nimic din ea. Cere, în 2007, un milion de euro pentru a o ”retroceda” Statului Român. Apoi, anunță că i se pare o pacoste și vrea doar 250.000 de euro.

Afirmă că atunci când a cumpărat-o, nu știa că este o clădire de patromoniu. Aduce tot felul de indivizi prin zonă, care încep să întindă, fix în fața Casei Memoriale ”Vasile Alecsandri”, rufele la uscat.

Toate geamurile sunt sparte, tâmplăria este furată în totalitate, se iau cărămizi pentru diferite construcții și dispar chiar și câțiva stâlpi de suținere…Apoi pune un anunț, mare, cu ”De Vânzare!”.

Pozele realizate aici în ultima perioadă, dor enorm. Niște oameni ”de bine” sparg chiar și panoul pe care scria că acolo s-a născut cel mai mare poet al nostru de până la Eminescu și că vorbim despre o casă memorială cu o valoare istorică și culturală imensă.

Zeci de personalități din oraș critică situația, mai mulți poeți și oameni de cultură merg să se fotografieze în fața imobilului, pentru a trage un semnal de alarmă, dar, degeaba. Imaginea care rămâne este a unei case bombardate în fața căreia, pe ”cumpănă”, odihnesc două perechi de chiloți, la uscat, și un trening mov.

”Inițial, s-a cerut 1.000.000 de euro. Apoi, 250.000. S-a ajuns la 145.000, dar Statul a oferit 85.000 de euro, un preț considerat inacceptabil. Credeți că ei nu ar fi cumpărat-o dacă era cu adevărat casa lui Alecsandri?” (Mioara Iacob, mandatarul firmei de deține, actulamente, în acte casa).

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Controversatul caz al copacului care ar merge singur prin pădure: ce au demonstrat studiile științifice
06/05/2024 08:33

In inima pădurilor tropicale umede din America Centrală si de Sud, o poveste fascinantă a captivat călătorii: legenda unui copac aparent rătăcitor prin junglă. Acest copac enigmatic, cunoscut sub numele ...

Corpurile presupuse a doi surferi australieni şi unul american, dispăruţi în Mexic, au fost găsite cu un glonţ în cap
06/05/2024 07:49

Corpurile presupuse a doi surferi australieni şi unul american, dispăruţi in Mexic, au fost găsite cu un glonţ in cap, a anunţat duminică Parchetul mexican, in timp ce familiile lor se aflau la faţa loc ...

Guvernul lui Netanyahu votează pentru închiderea operaţiunilor Al Jazeera în Israel, pe motiv că reţeaua de televiziune din Qatar ameninţă securitatea naţională
05/05/2024 20:39

Cabinetul premierului israelian Benjamin Netanyahu a decis duminică să inchidă operaţiunile Al Jazeera in Israel atat timp cat războiul din Gaza continuă, pe motiv că reţeaua de televiziune din Qatar am ...

O biserică a ars complet în ziua de Paşte
05/05/2024 18:39

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars in intregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumanare aprinsă, lăsată nesupravegheată. „In cursul dimineţii am ...

Franța și Brazilia investesc împreună $1.1 miliarde pentru protejarea pădurii Amazonului
05/05/2024 17:30

Presedintele francez Emmanuel Macron si presedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva au convenit să lanseze un plan de investitii verzi in valoare de $1.1 miliarde pentru pădurea tropicală amazoni ...

Tradiții Pascale din întreaga lume
05/05/2024 17:11

In fiecare an, sărbătorirea Pastelui aduce in prim-plan o varietate fascinantă de traditii si obiceiuri din intreaga lume. De la ritualuri străvechi pană la practici contemporane, diversitatea culturală e ...

Celebrul ursuleţ Paddington, cu ouă vopsite în roşu, galben şi albastru, pentru a marca Paştele Ortodox
05/05/2024 17:01

Celebrul ursuleţ Paddington care ţine ouă vopsite in roşu, galben şi albastru apare intr-o imagine creată de Inteligenţa Artificială şi postată de Ambasada Britanică la Bucureşti pentru a marca Pa ...

Apel disperat al familiei româncei care se află închisă într-un penitenciar din China
05/05/2024 16:57

Apel disperat al familiei romancei care se află inchisă intr-un penitenciar din China. Părintii Alinei Apostol cer, citez, ”in genunchi”, statului roman să le salveze fiica. Acestia au făcut de ...

Cum se sărbătorea Paștele în vremea comuniștilor? Amintiri cu Serghei Mizil despre vremuri demult apuse!
05/05/2024 16:50

Serghei Mizil este fiul unuia dintre membrii de varf ai fostei nomenclaturi a Partidului Comunist Roman. Paul Niculescu Mizil, candva membru al Comitetului Politic Executiv al fostului partid unic, s-a numărat ...

Ultimă oră! ANM a emis cod galben de ploi în mai multe județe din România
05/05/2024 15:20

Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Valcea şi Alba se află, duminică după-amiază, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizand ploi, descărcări electrice, intensificări ale vantul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei