Donner Party. O incursiune tragică în istoria colonizării americane

În iarna anului 1846, o caravană de pionieri americani s-a angajat într-o călătorie care avea să devină una dintre cele mai triste și mai tulburătoare povești din istoria colonizării Americii de Vest. Cunoscută sub numele de Donner Party, această expediție a fost marcată de o serie de tragedii, care au transformat o călătorie ce trebuia să fie spre prosperitate și libertate într-un coșmar îngrozitor.
Călătoria Donner Party a început în primăvara anului 1846, când un grup de aproximativ 90 de pionieri, conduși de George și Jacob Donner, și-au părăsit casele din Illinois pentru a porni către Vest, către terenurile fertile ale Californiei. Înarmați cu speranță și determinare, acești pionieri și familiile lor și-au început călătoria în cărucioare trase de boi, cu gândul la un viitor mai bun.
Cu toate acestea, călătoria lor a fost presărată cu dificultăți și greutăți încă de la început. Drumurile proaste, condițiile meteorologice nefavorabile și conflictele cu nativii americani au încetinit progresul lor, iar lipsa hranei și a resurselor a devenit o problemă tot mai mare.
O călătorie tragică
Grupul Donner a plecat din Springfield, Illinois și a pornit din Independence, Missouri, pe Drumul Oregon în primăvara anului 1846, în urma multor alte familii de pionieri care încercau să facă aceeași călătorie pe uscat. Călătoria spre vest dura de obicei între patru și șase luni, dar Grupul Donner a fost încetinit după ce a ales să urmeze un traseu nou, numit Tăietura Hastings, care ocolea traseele stabilite și traversa în schimb Munții Stâncoși în zona lanțului Wasatch și deșertul Great Salt Lake din actualul stat Utah. Terenul izolat și accidentat, precum și dificultățile întâlnite ulterior pe râul Humboldt din actualul stat Nevada, au dus la pierderea multor vite și care, formându-se curând sciziuni în cadrul grupului.
La începutul lunii noiembrie, migranții au ajuns în Sierra Nevada, dar au rămas captivi din cauza unei căderi timpurii și abundente de zăpadă lângă Lacul Truckee (acum Lacul Donner), înalte în munți. Proviziile de hrană s-au epuizat periculos de mult, iar la mijlocul lunii decembrie, o parte din grup a pornit pe jos pentru a obține ajutor. Salvatorii din California au încercat să ajungă la migranți, dar prima echipă de ajutor nu a sosit decât la mijlocul lunii februarie 1847, aproape patru luni după ce convoiul de care a rămas blocat. Din cei 87 de membri ai grupului, 48 au supraviețuit încercării. Istoricul descrie episodul ca una dintre cele mai fascinante tragedii din istoria Californiei și din întregul proces de migrație spre vest a Americii.

În fața unei ierni severe și a lipsei de provizii, Donner Party a fost nevoită să facă față unei lupte disperate pentru supraviețuire. Pionierii au fost nevoiți să se refugieze în cabane de zăpadă, să mănânce carne de animale sălbatice și chiar să recurgă la canibalism pentru a supraviețui. În cele din urmă, după luni de suferință și agonie, echipele de salvare au reușit să ajungă la ei în primăvara anului 1847, găsind doar o parte dintre supraviețuitori.
Tragedia Donner Party a șocat națiunea și a devenit un simbol al disperării și al riscurilor asociate colonizării Americii de Vest. Această poveste cutremurătoare rămâne o amintire dureroasă a prețului plătit de cei care au călătorit către Vest în căutarea unei vieți mai bune, subliniind fragilitatea și resursele limitate ale condiției umane în fața naturii nemiloase și a alegerilor greșite.

Grupul Donner, uneori numit și Grupul Donner-Reed, era format dintr-un grup de pionieri americani care au migrat către California cu un convoi de care din Midwest. Întârziați de o serie de ghinioane, au petrecut iarna anului 1846-1847 blocați în masivul muntos Sierra Nevada. Unii dintre migranți au recurs la canibalism pentru a supraviețui, consumând în principal trupurile celor care au cedat în fața foametei, bolilor sau frigului extrem, dar într-un caz, doi ghizi nativi americani au fost uciși intenționat în acest scop.

Clara DIMA