images (23)

Dimensiune font:

Hoaţă prinsă în timp record: mai puţin de-o oră

| 23-07-2020 14:42

 Domnul L. (53 de ani) din Hârlău se ştia de ceva vreme cu doamna D.(35 de ani), erau chiar amici. Marţi seară, cei doi s-au întâlnit cu totul întâmplător prin oraş. Femeia i s-a plâns că-i în mare jenă financiară, că n-are nici măcar bani de mâncare. Milostiv, bărbatul a invitat-o la el acasă şi s-a apucat să-i gătească o cină consistentă. Musafira a profitat de faptul că gazda era concentrată pe munca din bucătărie, a cotrobăit prin apartament şi aşa a dat peste o bocceluţă în care se aflau 1.400 de euro. Bani strânşi de domnul L. pentru a plăti execuţia cavourilor părinţilor săi.

 

Femeia a servit cina la mare viteză, a motivat că e deja târziu, aproape de miezul nopţii şi a plecat în grabă. Bărbatul s-a culcat liniştit, fără a bănui ceva şi abia a doua zi a constatat furtul. A sunat imediat la poliţie, era ora 09.00. Hoaţa a fost prinsă în mai puţin de-o oră. Din păcate, apucase să cheltuiască 500 de euro, asupra ei fiind găsită doar restul sumei. Pe baza dovezilor existente, tânăra a fost reţinută pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de joi a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ANUNT LICITATIE. SC TOPCAR SRL- in faliment, prin lichidator judiciar CII Burcoveanu Laura Mihaela, cu sediul in Iasi, str. A.Panu nr. 13-15, mezanin, telefon 0741232516, e-mail laura.burcoveanu@yahoo.ro, in dosarul 3299/99/2017, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, la data de 29.07.2020, ora 10, la sediul lichidatorului judiciar din Iasi, strada Anastasie Panu nr. 13-15, mezanin, a bunului mobil AUTOTURISM MARCA BMW 740D BERLINA, culoare albastra, an fabricatie 2003, motorina, nr. locuri 5, capacitate cilindrica 3901 cmc, tapiterie scaune piele, stare buna de functionare. Bunul poate fi vazut in parcarea restaurantului La Castel. Valoarea pornire de licitatie - 22765 lei, fara TVA, reprezentand 100% din pretul de evaluare. Daca bunul nu va fi adjudecat, o a doua licitatie va avea loc la data de 30.07.2020 – ora 10.00, la acelasi sediu si la acelasi pret. Daca bunul nu va fi adjudecat, alte licitatii vor avea loc la 10.08.2020- ora 10.00 si la 11.08.2020 - ora 10.00, la 90% din pretul de evaluare, la valoarea de pornire de 20488,5 lei, iar ulterior la 31.08.2020- ora 10.00 si la 01.09.2020-ora 10.00, la 80% din pretul de evaluare, la valoarea de pornire de 18212 lei. Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunului au obligatia, sub sanctiunea decaderii, sa faca dovada acestui fapt pana la data de 28.07.2020, ora 12, la sediul lichidatorului judiciar. Caietul de sarcini se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, in baza unei cereri prealabile formulate cu 24 de ore inainte, la pretul de 50 de lei. Garantia de participare este de 10% din valoarea de pornire. Informatii suplimentare la telefon 0741232516 sau la sediul lichidatorului judiciar.
ANUNT privind organizarea licitatiei publica-pasune domeniul public. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta: UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALA MIRONEASA cu sediul administrativ in Mironeasa, cod postal 707300, judetul Iasi, cod fiscal 4540453, telefon 0232228600, fax: 0232228652, e-mail: contact@primariamironeasa.ro. 2. Informatii generale privind obiectul inchirierii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Proprietati publice, teren pasune, 2 loturi, identificate astfel: 1. Lotul I - 30.00 ha - CF 61847/1; 3. Lotul III - 0.45 ha CF 60701. Inchirierea se face conform art. 333, art. 335 din O.G. 57/2019 si conform HCL nr. 84/07.06.2020; 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Primariei Comunei Mironeasa. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul autoritatii contractante, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Primariei Comunei Mironeasa, comuna Mironeasa, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 150 lei, ce se achita cu numerar la casierie. 3.4. Data limita privind solicitarea clarificarilor: 31.07.2020, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data limita de depunere a ofertelor: 07.08.2020, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primaria Comunei Mironeasa, registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 07.08.2020, ora 10.00, Primaria Comunei Mironeasa, judetul Iasi. 5. Instanta competenta in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalulu Iasi, Strada Elena Doamna, nr. 1A, cod postal 700398, telefon: 0332403642, fax: 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro. 6. Data transmiterii anuntului de licitatie catre instantele abilitate, in vederea publicarii: 16.07.2020.
Primăria Comunei Tomeşti, Judeţul Iaşi, scoate la vânzare în data de 14.08.2020, ora 10, la sediul său din Comuna Tomeşti, suprafaţa 268 mp, situată în intravilan extins conform PUG Sat Tomești, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 10, Parcela Arabil 455/5, nr. cadastral 66629, la ora 10:30, suprafața de 247 mp, situată în intravilan extins conform PUG Sat Tomești, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 47, Parcela Arabil 2489/8, nr. cadastral 66957, iar la ora 11, suprafața de 147 mp, situată în intravilan Sat Vlădiceni, Comuna Tomești, Județul Iași, Tarlaua 5, Parcela Arabil 114. Terenurile se află în domeniul privat al Comunei Tomeşti. Documentația de atribuire se pune la dispoziție pe suport de hârtie, contra unui preț de 50 de lei. Ofertele se pot depune până la data de 13.08.2020, ora 15, la sediul Primăriei Tomești, într-un exemplar. Taxa de participare la licitaţie este de 50 lei. Garanţia de participare este de 3% din preţul de pornire la licitaţie pentru întreaga suprafaţă. Preţul de pornire al licitaţiei este de 7000 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 268 mp,3000 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 247 mp, și 3292 EURO pentru întreaga suprafață, pentru terenul de 147 mp. Prezentul anunț se va transmite pentru publicare instituțiilor publice abilitate, în data de 14.07.2020. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Tomeşti, Judeţul Iaşi. Tel. 0232/290434, int.211.
O crimă a șocat lumea politică. O fostă primăriță a fost găsită moartă
04/08/2020 15:57

Fosta primăriţă a unui oraş belgian din apropiere de Bruxelles a fost găsită moartă, a anunţat marţi procurorul de caz, precizand că un bărbat s-a predat poliţiei afirmand că a ucis-o, relatează d ...

Un transport de material lemnos a fost oprit de AUTORITATI
04/08/2020 15:52

Un transport de material lemnos a fost oprit de Garda Forestieră Brasov. Operatorul a fost amendat, iar marfa a fost confiscată. Garda Forestieră Brasov, in timp ce desfăsura o actiune specifică de contro ...

Acțiune ca în filme: Hoți care au spart magazine de electronice în șapte județe și în București, trimiși în judecată
04/08/2020 15:07

 Cinci persoane au fost trimise in judecată de procurorii Parchetului de pe langă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce, la sfarşitul anului trecut şi inceputul acestui an, au comis fur ...

Un bărbat din Botoșani și-a ucis tatăl după ce l-a lovit de 30 de ori cu pumnul în cap
04/08/2020 15:03

Potrivit politistilor, agresorul susţine că şi-a lovit tatăl deoarece l-a văzut pe diavol in acesta. În varsta de 74 de ani bătranul a murit azi-noapte pe sectia de terapie intensivă a spitalului ...

A început războiul în lumea interlopă? - Care este legătura dintre incendiul din Chitila și asasinarea lui Emi Pian
04/08/2020 14:58

 Asasinarea liderului clanului Duduianu, Florin Mototolea alias Emi Pian, nu a rămas fără urmări. Imediat după incăieraea care a dus la mortea lui Emi Pian vila care se pare că ar apartine tat ...

Un bărbat a adus ilegal din Marea Britanie un pistol de 4,5 mm: polițiștii i-au întocmit dosar penal
04/08/2020 13:35

 Un bărbat din judeţul Galaţi s-a ales cu dosar penal, după ce a introdus ilegal in ţară un pistol supus autorizării, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).     ...

Razie fulger în Suceava: zeci de șoferi băuți la volan și peste 130 de amenzi date de polițiști. Un sofer retinut 24 de ore
04/08/2020 12:44

 Actiune a Serviciului Rutier pe linia combaterii conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influenta băuturilor alcoolice   În perioada 31.07.2020 - 02.08.2020, Serviciul Rutier S ...

Percheziții în București și Ilfov într-un dosar de proxenetism. 12 persoane, la audieri
04/08/2020 12:32

Politistii au dus la audieri 12 persoane din Bucuresti si Ilfov, intr-un dosar privind săvarşirea infracţiunii de proxenetism. În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Po ...

Se întoarce roata: un italian a fost prins la furat într-un hipermarket din Bistrița
04/08/2020 12:21

 Un italian a fost prins de jandarmi după ce a furat produse alimentare, de ingrijire personală si electrice dintr-un hipermarket din Bistrita, relatează Mediafax.     Potrivit Inspecto ...

VIDEO: Minoră scuipată și bătută în plină stradă! Imagini de groază au fost surprinse
04/08/2020 12:17

Imagini de groază au fost surprinse pe străzile din Piteşti. O fată a fost agresată şi batjocorită de o altă adolescentă in plină stradă. În filmare se vede cum agresoarea o loveşte pe fată ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!