Doxologia, colaborări prestigioase cu editoturi de peste hotare

logo-portal-doxologia

Dimensiune font:

| 10-02-2024 18:15

CULTURĂ ȘI COMUNICARE

Prin toate proiectele desfăşurate pe parcursul anului 2023 s-a urmărit întărirea credință a celor care accesează resursele editoriale şi mediatice (cărțile editurii şi conținutul portalului doxologia.ro), dar şi apropierea de valorile creştine a celor indiferenți religios sau rezervați ȋn privința ȋnvățăturilor Bisericii.
Editura și Tipografia Doxologia au editat şi tipărit un număr de 241 titluri, din care 86 titluri noi şi 155 retipăriri, într-un tiraj cumulat de 207.899 de exemplare.
Între noile apariții editoriale din 2023, menționăm în mod deosebit următoarele titluri:
1) Trei volume ale sau dedicate Sf. Andrei Criteanul: a) Viața Sfântului Andrei Criteanul, după diferite izvoare hagiografice și Canoane la Praznicele împărătești; b) Maica Domnului, „cununa frumuseții” – Omilii și canoane închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; c) Slujba Sf. Andrei Criteanul
2) Claudia Rapp, Episcopat și sfințenie în Antichitatea târzie
3) Stephen de Young, Religia Apostolilor. Creștinismul ortodox în primul secol după Hristos
4) Colectiv de autori, Despre isihasmul bizantin și alte studii patristice (reunește comunicările de la prima ediție a Simpozionului Tradiția patristică în actualitate).
Editura Doxologia, în anul 2023, a inițiat noi contracte ȋn vederea achiziționării unor drepturi de autor cu Harvard University Press, Ancient Faith Publishing, Hellenic College, Holy Cross (toate din SUA) și Groupe Elidia-Plein Vent (din Franța).
Portalul doxologia.ro a avut o medie de 105.000 utilizatori zilnici neduplicați, iar Radio Doxologia a avut emisie pe internet oferind ascultătorilor slujbele de la catedrala mitropolitană din Iași, muzică psaltică, iar ȋn luna decembrie un flux continuu de colinde.
Materialele video produse de Doxologia.ro au numărat 15,5 milioane de vizualizări, însumând aproximativ 2,6 milioane de ore de vizionare pe Facebook și YouTube.
În cadrul Sectorului activează Centrul de Studii Patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul” și Centrul de Proiecte și Evenimente.
Între evenimentele organizate anul trecut, un impact semnificativ l-a avut Festivalul Internațional de Muzică Orientală Dimitrie Cantemir (26-28 mai), organizat cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui cărturar, la care au partcipat ansambluri muzicale din România, Turcia și Iran.

Sectorul Comunicare și Relații Publice s-a implicat, de-a lungul anului 2023, mai mult în relaționarea cu reprezentați din presă sau din alte medii de formare a opiniei publice. Anul trecut a continuat realizarea unor emisiuni săptămânale de spiritualitate religioasă difuzate de posturile TVR Iași, Iaşi TV Life, TeleM, Infinit TV, la care s-au adăugat trei emisiuni cu specific religios realizate de televiziunile Telemoldova Plus, Apollonia TV și TeleM Botoşani. De menționat, de asemenea, este și colaborarea foarte bună cu Radio Iași, care realizează emisiunea săptămânală de spiritualitate „Lumina credinței” și transmite, în fiecare duminică și la anumite sărbători, slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană din Iași sau, ocazional, din alte biserici din Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Prin Calendarul de evenimente al Arhiepiscopiei Iaşilor, s-au înregistrat anul trecut şi transmis săptămânal către presă informaţii referitoare la aproape 1.000 de evenimente care au avut loc în cadrul eparhiei (din sfera liturgică, misionară, educaţională, culturală, administrativă şi filantropică).
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
800 de foști parlamentari primesc pensie specială. Oamenii de rând nu pot cuprinde cu mintea sumele care le intră impostorilor în conturi
11/05/2024 07:16

In timp ce multi pensionari spun că pensia nu le ajunge nici pentru mancare, peste 800 de fosti parlamentari sunt speciali. Numărul lor va creste, chiar dacă indemnizatia a fost eliminată de CCR. Mai exact ...

Pensionarii militari protestează la București
09/05/2024 13:18

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atat pensionari militari, cat şi poliţişti aflaţi in pragul varstei de pensionare - anunţă că nemu ...

Profesorul Coșea îi desființează pe mincinoșii din PSD: Nu va exista o creștere reală a pensiilor!
09/05/2024 01:01

Noua lege a pensiilor prevede si o a doua recalculare a pensiilor, care va fi mult mai importantă decat recalcularea care se incheie in septembrie 2024. Intrebat ce părere are despre noua lege a pensiilor, e ...

Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe riscă să ajungă după gratii. Ce presupune legea intrată în vigoare
09/05/2024 00:58

În tara in care incă se petrec numeroase abuzuri in grădinite si scoli, apare in sfarsit o completare a legii pentru protectia copilului, care interzice pedepsele corporale si umilirea celor mici. Sunt ...

Arde o groapă de gunoi de la Galați
08/05/2024 13:27

Incendiul cu degajări de fum se manifestă in continuare la groapa de gunoi a municipiului Galati, in zona Tirighina. Pompierii gălăteni intervin incă de ieri, insă situatia din teren impune prezenta aces ...

Dezastru ecologic la Vama Veche după minivacanță: Plaja transformată în groapă de gunoi
06/05/2024 20:08

Imaginea idilică a statiunii Vama Veche s-a transformat rapid intr-un cosmar ecologic după minivacanta de primăvară. Petrecăretii care au invadat plaja au lăsat in urmă un peisaj dezolant, acoperind nisi ...

Nou record negativ: Consumul de energie electrică a scăzut la minime istorice de Paște
06/05/2024 16:14

Consumul national de energie electrică din retele a inregistrat o scădere spectaculoasă duminică după-amiază, in ziua de Paste, coborand sub pragul incredibil de 3.000 MW, conform datelor furnizate de Tra ...

România are 4.748.274 de pensionari
05/05/2024 13:38

Un număr de 4.748.274 de pensionari era inregistrat in aprilie 2024 in Romania, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.248 de lei, conform datelor centraliza ...

5 mai, Ziua Mamei
05/05/2024 10:00

La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, in Romania, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită in anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia in fiecare an, in prima dumin ...

Vama Veche s-a umplut de droguri
05/05/2024 09:45

Litoralul este locul preferat de tineri pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşti. Staţiunile Mamaia şi Vama Veche sunt de departe cele mai frecventate. Din păcate, tot in aceste zone, mai mulţi petrecăreţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei