Pensionarii militari protestează la București

435569366-853948870089826-7676225304878994863-n

Dimensiune font:

| 09-05-2024 13:18

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-au accentuat, aceştia reclamând ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”. Pensionarii militari vor protesta, joi, la Bucureşti. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că se alătură protestului.


”În ultima perioadă, nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-au accentuat, iar asociaţiile şi organizaţiile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, reunite sub egida Forumului Structurilor Asociative din SAOPSN, au iniţiat demersuri pentru organizarea unui protest de stradă, prin care să atragă atenţia public factorilor politici decidenţi asupra tergiversării discriminării legislative referitoare la regimul juridic al pensiilor militare de stat (reglementate prin Legea nr. 223/2015, cu modificările ulterioare)”, a transmis SNPPC, printr-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, aceste nemulţumiri s-au acutizat după modificarea de anul trecut a Legii nr. 223/2015 şi adoptarea recentă a unui act normativ, prin care a fost majorat doar cuantumul gradului militar / profesional al cadrelor în activitate, exceptând de la acest drept şi pensionarii militari.

”Pentru repararea acestei discriminări, SNPPC s-a adresat oficial Comisiilor pentru apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, în luna aprilie a.c., solicitând adoptarea unui amendament legislativ pentru completarea şi modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care gradul militar / profesional al cadrelor în rezervă şi în retragere să fie actualizat permanent, în raport cu cuantumul cadrelor militare şi poliţiştilor în activitate (nu am susţinut din start amendamentul care făcea referire la actualizarea gradului rezerviştilor prin modificarea Statului cadrelor militare, pentru că acesta nu întrunea condiţiile de principiu privind legalitatea şi constituţionalitatea unei astfel de abordări a situaţiei în cauză)”, se mai arată în documentul citat.

Sindicaliştii anunţă un protest, pentru data de 9 mai.

”Dat fiind faptul că modificarea legislativă în discuţie încă este tergiversată, considerăm că protestul organizat de Forumul SAOPSN, în data de 9 mai 2024, începând cu ora 12,00, în apropierea sediului MApN (pe trotuarul din faţa Catedralei Mântuirii Neamului, aşa cum reiese din Protocolul semnat cu Primăria Capitalei), urmat de un marş către Camera Deputaţilor, sunt în concordanţă cu revendicarea legitimă a pensionarilor militari, revendicare susţinută şi de un Comunicat oficial din data de ieri, 6 mai, al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI (ANCMRR)”, se mai arată în comunicatul de presă.

De asemenea, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că se alătură protestului militarilor rezervişti organizat joi.

”Poliţiştii de penitenciare şi militarii rezervişti cer eliminarea discriminărilor şi inechităţilor în ceea ce priveşte pensiile militare de stat şi rezolvarea problemelor din armata română, situaţii nesecurizante care pun România pe radarul ţărilor vulnerabile la nivel internaţional. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor consideră că muşamalizarea problemelor recurente din armată (lipsă personal, dotări precare, deprofesionalizare) şi incapacitatea creării unui mecanism de pensii care să ţină permanent legătura cu costurile unei vieţi decente fac din Ministerul Apărării Naţionale (MApN) principalul complice la slăbirea siguranţei şi apărării României în contextul geo-politic foarte fragil”, transmit sindicaliştii din penitenciare.

Preşedintele FSANP, Cosmin Dorobanţu, îl acuză pe ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, pe care îl cataloghează ”ca fiind iresponsabil şi inconştient, deoarece nu depune niciun fel de diligenţă pentru rezolvarea problemelor reale ale militarilor activi şi/sau rezervişti, situaţie alarmantă care face ca mii de militari să demisioneze anual, întrucât armata nu mai este un domeniu atractiv”.

”În contextul menţinerii conflagraţiei de la graniţele României, sindicatele din penitenciare solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi prim-ministrului, Marcel Ciolacu, să intervină direct pentru rezolvarea inechităţilor privitoare la pensiile militare de stat, deoarece militarul rezervist a devenit Cenuşăreasa în povestea guvernării scrise de PSD şi PNL”, mai susţin sindicaliştii din penitenciare. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Radu Herjeu:Pe rug cu toate rochițele roz!
20/05/2024 05:55

Puneti mana pe torte, fratilor, si la luptă! Să aprindem rugurile pe tot globul si să ardem toate rochitele roz, să nu mai tenteze vreun bărbat să le poarte! Căci rochita roz, se stie, e ochiul dracului, ...

Fermierii români, furioşi după ordinul ANPC care le trasează noi obligaţii: „Eram doctori de alergii, acum suntem hoţi”
19/05/2024 07:11

Un ordin pus in dezbatere publică de Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) prevede noi reguli pentru tăranii care vand fructe si legume in piete. Cei care trebuie să se asigure că ac ...

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”
18/05/2024 12:57

Marcel Ciolacu anuntă că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reactia premierului vine după ce sindicalistii au transmis că cele mai importante muzee din tară nu vor fi deschis ...

Pe o rază de 500 de metri în jurul școlilor, fără chipsuri, pizza și sucuri
18/05/2024 00:15

Vanzarea unor alimente si băuturi intr-un perimetru de 500 de metri in jurul scolilor, grădinitelor si altor institutii de invătămant ar putea fi interzisă, potrivit unui ordin propus de Ministerul Sănăt ...

Lazea,
18/05/2024 00:06

Economistul sef al Băncii Nationale a Romaniei, Valentin Lazea, continuă rolul de ,,sperietoare” a BNR si avertizează populatia că va suporta nota de plată, după alegeri, pentru majorările de salarii s ...

Numărul ieşenilor daţi în urmărire internaţională s-a înjumătăţit în câteva luni!
17/05/2024 13:11

Desi, anul trecut, numărul iesenilor căutati de politie pentru a fi incarcerati, in urma unor sentinte judecătoresti, depăsea 300, lucrurile s-au reglat in mai putin de sase luni! Numărul celor care se asc ...

Abuzurile sexuale asupra copiilor s-au accentuat în mediul online
17/05/2024 10:12

Majoritatea covarsitoare a sesizărilor procesate de expertii Salvati Copiii Romania la linia esc_ABUZ, care vizează continutul ilegal sau dăunător pentru copii, din mediul online, au vizat materiale care co ...

Veștile proaste curg: Românii pensionați până în 2001 pierd bani la recalculare
16/05/2024 00:18

Vin vesti proaste pentru o parte din romanii care s-au pensionat inainte de 2001. Conform unor informatii apărute in spatiul public, acestia nu vor benefica de majorări in urma recalculării pensiilor. Asta p ...

Alertă în domeniul IT din România - O multinațională dă afară toți angajații din Cluj
15/05/2024 16:30

Gameloft, renumitul producător si dezvoltator de jocuri video, a anuntat inchiderea studioului său din Cluj-Napoca, deschis in urmă cu 15 ani, si concedierea celor 136 de angajati care lucrau in acest sediu. ...

Pensiile din străinătate se pot transfera în România
15/05/2024 07:41

Cei care au lucrat cel putin un an peste granită cu acte in regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă indeplinesc toate conditiile de pensionare din tara respectiv ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei