Mircea Geoană: „Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa”

2vot

Dimensiune font:

| 20-05-2024 07:52

 * secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că România „nu vrea sau nu poate - de obicei este o combinaţie dintre cele două - nici nu vrea şi nici nu poate să democratizeze în profunzime votul” * „Vot prin corespondenţă, vot electronic... ce e asta? Nu ştiu să protejez datele? Hai să fim serioşi, avem IT-işti printre cei mai buni din lume”, a spus Geoană

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. „Implicarea în viaţa cetăţii, schimbarea în bine a destinului naţiunii noastre nu se face doar prin participarea la vot. Se face prin implicare şi presiune pusă permanent pe decidentul politic. Pentru că, dacă l-ai votat pe X sau pe Y sau pe Z, indiferent de preferinţa ta politică, în clipa în care tu ai pus ştampila ... Apropo, sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa. Nu există ţară în Europa în care să ai buletine de vot care să nu fie înseriate, să nu ştii cine le-a tipărit şi automat, de multe ori să nu ştii cine le numără”, a afirmat acesta.

În opinia sa, România „nu vrea sau nu poate - de obicei este o combinaţie dintre cele două - nici nu vrea şi nici nu poate să democratizeze în profunzime votul”. „Vot prin corespondenţă, vot electronic... ce e asta? Nu ştiu să protejez datele? Hai să fim serioşi, avem IT-işti printre cei mai buni din lume”, a completat oficialul.

El i-a îndemnat pe cei prezenţi să îi tragă la răspundere în mod constant pe reprezentanţii lor. „Problema este că după ce ai ales pe cineva, obligaţia şi responsabilitatea ta nu se transferă pe umerii celui sau celei pe care l-ai votat. (...) Trageţi-i la răspundere, întrebaţi-i unde se cheltuiesc banii, faceţi petiţii”, a spus Geoană.

Acesta s-a referit şi la reticenţa tinerilor de a intra în politică. „Spui că vrei să faci politică şi automat începe un fel de suspiciune anticipativă”, a arătat el. Dar, în opinia sa, „altă profesiune în lume în care să faci schimbare nu e decât prin politică, nu există altceva”. „Nici Bill Gates, cu fundaţiile lui, nici cel mai mare preşedinte de companie internaţională sau naţională, nimeni nu poate să schimbe lucrurile în profunzime aşa cum o face un om sau o femeie politică responsabil”, a completat Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO s-a referit şi la spaţiul în care a avut loc Congresul Studenţilor din România. „O clădire pe care, recunosc, mi-a făcut destul de mult bine să n-o mai vizitez în ultimii 15 ani de zile”, a descris el Palatul Parlamentului. Ana POP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Mihai Tudose vorbește despre situația halucinantă de la alegeri: Legea nu este bună! Trebuie să umblăm la ea
17/06/2024 20:59

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Mihai Tudose, sustine că actuala lege electorală are probleme foarte mari si trebuie modificată, Romania fiind singura tară din Europa care nu a validat scorul aleg ...

Rusia amenință Ucraina, după summitul de pace din Elveția: 'Următoarele noastre propuneri o să fie mai dificile și mai dure!'
17/06/2024 20:12

Următoarele conditii pentru incheierea unui acord de pace pentru Ucraina, dacă vor refuza propunerea inaintată de presedintele rus Vladimir Putin, o să fie „mai complexe si mai dure”, amenintă intr-un ...

Iulian Bulai dă de pământ cu Forța Dreptei și PMP: ADU a fost o decizie greșită
17/06/2024 18:21

Deputatul USR de Neamţ Iulian Bulai a declarat că Alianţa Dreapta Unită a fost o decizie greşită din mai multe motive, printre care din cauza faptului că, din perspectiva pragului electoral, s-a ridicat ...

Dan Negru a izbucnit din cauza meciului România - Ucraina: Stăm în genunchi să îi vedem pe alții mari!
17/06/2024 17:49

Realizatorul TV Dan Negru a izbucnit din cauza meciului Romania - Ucraina. Dan Negru spune că Romania e o tară de mana a doua fiindcă acceptă orice! Revolta lui Dan Negru e generată de faptul că romanii c ...

Strategia tipic rusească folosită de Vladimir Putin pentru a câștiga în Ucraina: liderul de la Kremlin joacă pe toate părțile (analiză ISW)
17/06/2024 17:11

Analistii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) au remarcat că liderul rus Vladimir Putin nu este interesat si este putin probabil să fie interesat de discutii de pace sincere in Ucraina in viitor ...

Răspunsul Rusiei nu s-a lăsat așteptat! Ce spune Kremlinul la declaraţiile lui Stoltenberg despre armele nucleare ale NATO
17/06/2024 16:50

Kremlinul a apreciat luni că afirmaţiile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, despre desfăşurarea armelor nucleare ale alianţei, constituie o "escaladare a tensiunilor", după cum s-a exprimat p ...

Scenariul lui Andrei Caramitru: Debarcarea lui Ciolacu ar crește riscul unei guvernări PSD-AUR
17/06/2024 16:41

Andrei Caramitru, fost consilier al lui Dan Barna, crede că singurele optiuni matematice pentru următorul guvern sunt PSD-PNL sau PSD+AUR pentru că PNL si „progresistii” nu au forta politică să realize ...

Traian Băsescu, despre Ciolacu şi Ciucă la prezidenţiale: 'Ar fi un semn de prostie' să se confrunte / Ce spune despre Mircea Geoană
17/06/2024 16:13

Scenariul ca Nicolae Ciucă si Marcel Ciolacu să fie contracandidati la prezidentiale ar fi „un semn de prostie". Asa cataloghează Traian Băsescu varianta care pare să se contureze tot mai mult in partide ...

România, gest belicos la adresa Rusiei: MAE nu permite participarea diplomaților ruși la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE de la București. Moscova: Nu vom uita această decizie
17/06/2024 15:42

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a refuzat să permită intrarea in Romania unei delegatii de diplomati rusi, care intentiona să participe la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care are loc i ...

Donald Trump a declarat din nou că dacă va fi ales, va încheia rapid conflictul din Ucraina
17/06/2024 14:45

Donald Trump,fostul presedinte american si actual candidat la functia supremă a SUA, a subliniat din nou faptul că dacă va fi ales va incheia „rapid” războiul din Ucraina. De asemenea, Donald Trump a d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei