Amanții Puterii

De mulți ani, Răul nu se mai ascunde. Poartă costum, ocupă funcții, vorbește solemn și primește aplauze. A intrat în instituții, în spitale, în partide, în birouri, în legi și, poate cel mai grav, în conștiințe. De acolo, ne explică de la înălțimea privilegiilor sale cât de bine ar trebui să ne fie.

Amanții Puterii sunt cei care au confundat funcția cu proprietatea, autoritatea cu dreptul de a umili și banul public cu prada. Îi recunoști după foamea lor nestăvilită și după calmul cu care calcă pe oameni.

Printre ei sunt și medici cu nume grele care au uitat că halatul alb nu este uniformă de vânătoare. Oameni care transformă disperarea bolnavului în tarif și întind mâna chiar în fața familiilor îngenuncheate de un diagnostic fără speranță. Pentru ei, jurământul a rămas o formulă rostită la festivități și abandonată la ușa cabinetului. Nu mai văd omul, ci frica lui și puterea familiei de a plăti.

Sunt și politicieni fără școală, dar cu pretenția de a scrie legi pentru o țară întreagă. Fără meserie, dar cu funcții. Fără rușine, dar cu discursuri despre responsabilitate. Schimbă regulile când nu le mai convin, își protejează rețelele și numesc „reformă” orice măsură prin care mai taie ceva de la ceilalți și mai adaugă ceva pentru ai lor.

Guvernanții ne numără firimiturile, în timp ce dumicatul lor devine tot mai gros. Ne vorbesc despre austeritate din mașini scumpe, despre sacrificiu din birouri luxoase și despre cumpătare după ce și-au împărțit sinecurile. Criza este întotdeauna plătită de cel care muncește. Privilegiul rămâne neatins.

În instituțiile clientelare, pilele țin loc de contract de muncă, iar obediența înlocuiește competența. Posturile nu se câștigă, ci se negociază. Profesioniștii rămân la ușă, în timp ce protejații intră pe culoarul rezervat, chiar și atunci când târăsc după ei dosare penale, eșecuri și scandaluri. Nu contează ce au făcut, ci doar cui sunt utili.

Așa s-a ajuns ca Nimicul să fie stăpân, iar Rostul să devină argat.

Sensul nu mai încape nici măcar în rugăciune. A fost evacuat din școli, din spitale, din administrație, din politică și, încet, din oameni. Cine vorbește despre morală este tratat ca un naiv. Cine cere dreptate devine incomod. Cine refuză compromisul este împins la margine. Cine tace și execută este promovat.

Ei nu construiesc. Împart, pedepsesc și controlează. Nu au nevoie de cetățeni, ci de supuși. Nu vor oameni liberi, ci oameni obosiți, săraci și suficient de speriați încât să nu mai întrebe nimic.

După regulile lor trebuie să ne ducem viețile, cu facturile noastre, cu bolile noastre, cu fricile noastre și cu viitorul copiilor noștri pus pe masa negocierilor.

Dar cea mai mare victorie a lor nu este că au ocupat funcțiile, ci că ne-au convins că nimic nu se mai poate schimba.

Cât timp credem asta, Amanții Puterii pot dormi liniștiți. În ziua în care oamenii vor înțelege că funcția nu este tron, instituția nu este moșie, iar banul public nu este pradă, lumea lor va începe să crape.

Nu pentru că vor deveni ei mai buni.

Ci pentru că noi vom refuza să mai fim argatul Nimicului.

Maura ANGHEL