Funkenstein - guvern de conjunctură, partid de strânsură

Dorian OBREJA

Funkenstein - guvern de conjunctură, partid de strânsură

Romanul „Frankenstein”, de Mary Shelley, a fost publicat în în 1818 şi îl are în centru pe ambiţiosul Victor Frankenstein, care, obsedat de ideea de a da viaţă, creează în laboratorul său un corp monstruos, dotat cu puteri supraumane, format din membrele diferitor cadavre din cimitirele din apropiere şi însufleţit de puterea electricităţii. Atât creatorul, cât și creația sa sunt personaje tragice.

Două secole și ceva mai târziu, asistăm la spectacolul unui personaj care, plasându-se sub semnul tragicomicului, poate fi denumit Fun-kenstein. El este, în același timp, creatorul și creația. Din bucăți-ipostaze, precum tânărul promițător în ale matematicii, apoi, mai târziu, activistul civic, oengistul, primarul orașului lui Bucur, și, în cele din urmă, șeful sistemului (motiv pentru care nu poate lupta cu sistemul!).

La doar vreo zece zile după începerea slujbei la Cotroceni, și-a îmbogățit colecția impresionantă de ipostaze, ratând o aruncare de la 7 metri, la handbal. Atunci am zâmbit cu toții, scuzându-l: sportul nu era domeniul lui. Numai că, mai apoi, șirul ratărilor a continuat, halucinant, iar din zâmbetul nostru s-a ales praful. Nimeni, în ultimele decenii, nu a reușit contraperformanța de a genera o asemenea majoritate zdrobitoare (foarte aproape de unanimitate) de păreri negative. Și drama constă în aceea că, așa cum bine sublinia un politolog, nu noi ne-am înșelat în privința lui, ci el ne-a înșelat. Iar tragedia este că toate acestea se întâmplă exact în perioada în care România și românii o duc cel mai greu și ar avea cea mai mare nevoie de un cap limpede, rațional și deloc aflat sub semnul agravant al procrastinării...
În aceste zile, problema cea mai presantă este aceea a unui nou guvern. După eșecurile numite Tomac și Veștea, o nouă ratare ar provoca un tsunami (inclusiv cu componenta suspendarea șefului sistemului). Pentru a se evita așa ceva, sunt absolut sigur că s-a făcut tot ceea ce era posibil (de la fluturarea de dosare, la aceea de promisiuni). Drept care, în această săptămână, va fi aflat numele celui de-al treilea desemnat, iar cel târziu săptămâna viitoare (căci pe 20 începe AG ONU), acesta își va trece cabinetul în Parlament, aproape la limită. Aproape că nici nu contează numele viitorului premier sau cele ale componenților excutivului său, atâta vreme cât acesta este, evident, unul de conjunctură, tranziție (mai dur, de sacrificiu), prognozat a ține până cel mult la Paștele din 2027.

Așadar, așteptările noastre de la viitorul guvern trebuie să fie foarte realiste: este de dorit să alcătuiască la timp bugetul pentru anul următor și va rezolva celelalte priorități și urgențe la timpul potrivit și nu urmând deja tradiția ”termenului rezonabil”. Și, de sperat că va continua în ”limite rezonabile„ politica de austeritate, fără a impune noi sacrificii din partea populației, ceea ce ar putea duce la convulsii sociale.

În paralel, e aproape cert că vom asista la încercările coagulării unui partid „danez” – singura șansă de a oferi o umbrelă șefului sistemului.  Ideea unei asemenea construcții a fost clar formulată, în octombrie 2025, de către un consilier prezidențial, care semnala existența a circa 2,5 milioane de votanți pro-occidentali, întrebând, retoric: ”de ce să nu se încerce și o reprezentare politică de calitate a acestora, care să  ajute la formarea unei majorități sănătoase pentru România?”. O majoritate, desigur, promovând un ”naționalism sănătos”...