Dronele vor avea plăcuțe de înmatriculare. Suedeze!

Dorian Obreja

Mi s-a părut demnă de atenție inițiativa prezidențială de a face, chiar acolo, la Cotroceni, tot felul de grupuri de reflecție strategică. Și mi s-a părut normal ca și eu, în calitate de cetățean responsabil și deseori reflexiv, să mă implic în această mișcare benefică pentru țară. Drept care am trimis, pe adresa de e-mail a Palatului cu pricina, câteva propuneri, pe care le consideram de bun simț, dar, mai ales, de natură a rezolva probleme într-un subiect arzător al acestor zile.

La sfârșitul celei de a doua zile în care nu primisem niciun răspuns, m-am culcat resemnat. Dar am fost trezit, aproape de miezul nopții, de sunetul neîntrerupt al soneriei. Cu ochii cârpiți, am deschis ușa. Erau patru flăcăi vânjoși în civil, dintre care unul a început să-mi explice: „suntem de la SPP”. Instantaneu, mi-a adus aminte ce pățise Veștea și l-am întrerupt, răspicat: „eu nu pot fi desemnat!”. „Lăsați iluziile –mi-a răspuns purtătorul de voce al celor patru – desemnarea se va face abia la toamnă și sunt alții vizați. Dumneavoastră, acum, ne urmați: ați fost numit șeful grupului de reflecție strategică privind dronele...”

Am ajuns relativ repede la Cotroceni și m-am și apucat de lucru, într-o sală mare, în care mai era o duzină de colaboratori. Findcă timpul presa, am și redactat prima decizie, menită a rezolva aspectul cel mai controversat al subiectului: începând de a doua zi, toate dronele care ne treceau frontiera, indiferent că veneau de la dușmani sau aparenți prieteni, prin aer sau pe ori sub apă, erau obligate să poarte plăcuță de înmatriculare. Dar nu de oricare, ci de tip „suedez”; astfel, la obiectele din ce în ce mai la modă, aveau să fie identificate, dintru început, nu numai țările de origine, dar și țintele vizate. Așa cum s-a întâmplat în 2018, când un mioritic s-a întors în România, cu o mașină înmatriculată în Suedia, plăcuța nefiind o sumă aleatorie de cifre și litere, ci conținând un mesaj (ireproductibil, dată fiind catalogarea drept obscen) adresat partidului ce guverna atunci.

Abia terminasem redactarea, când a sunat telefonul. Și m-am trezit! Visasem, așa cum mi se mai întâmplă uneori...

Dincolo de vise și de ceea ce, lăsând modestia la o parte, pot considera drept umor (îndeosebi din categoria haz de necaz), chestiunea dronelor rămâne una tragi-comică, prin reacțiile autorităților. Care se lamentează, mai ceva decât un cor antic, atunci când dronele (cu o istorie ce începe în 1898!, având părinți celebri, precum Tesla, Low și Kettering) își fac de cap, nestingherite, ieșind, în schimb, ridicol-triumfaliști la rampă atunci când se întâmplă ce e firesc – adică sunt doborâte. Iar partea cu adevărat tragică încă nu s-a consemnat (însă chiar și o divinitate poate doar întârzia acest moment) -, concretizat în victime...

În mod firesc, atât de la Moscova, cât și de la Kiev, ar trebui să primim scuze pentru unele evenimente care au afectat țara noastră. În mod necesar, în ambele capitale ar trebui luate măsuri pentru a se evita repetarea sau escaladarea. Dar, pentru a se întâmpla acesta, ar trebui ca oficialitățile românești să  abandoneze poziția ghiocelului sau acțiuni aproape sinucigașe, precum încheierea unui parteneriat strategic cu un stat aflat în război!

Parafrazez: când armele vorbesc, oamenii mor. Indubitabil, viitorul militar este unul al dronelor, ceea ce intră în conflict cu viitorul oamenilor, care trebuie să fie sub semnul păcii...