Unicul proiect admisibil de țară: acela al unui popor fericit!

Dorian OBREJA

Iau drept interval de referință pentru subiectul de acum perioada 1945-2026. Justificat: în primul an amintit, se termina cel de al II-lea război mondial, începea o nouă etapă, poate chiar o nouă lume.

În România, în intervalul menționat, imaginea oamenilor aflați în ipostaza edificării noului a oscilat, de la aceea a celor care aveau întins înaintea lor, îmbietor și stimulator, un morcov, până la aceea în care aceleași personaje resimțeau leguma amintită aproape de partea dorsală.

Vreme de opt decenii, lucrurile s-au desfășurat într-o sarabandă. A început demolarea capitalismului (acesta fiind deja putred); a fost băgată spaima în burghezi (și moșieri), iar apoi aceștia au fost băgați la răcoare. Se construia socialismul., cu ajutorul fratelui mai mare de la răsărit. Și s-a lucrat la asta două decenii. În 1965, un nou lider - maximo - de partid și de stat a lansat proiectul următor – România era deja socialistă, trebuia demarată edificarea visului de aur al omenirii, mai pe scurt, a comunismului. Ceea ce s-a și încercat, până în decembrie 1989.

După, a urmat o serie de acțiuni cumva în oglindă cu cele anterioare. Demolare comunism, construire capitalism (sălbatic, atât s-a putut...). Plus alte mărețe planuri: integrarea în UE, accederea la NATO, intrarea în Spațiul Schengen. Dar, potrivit gândirii politicienilor mioritici, care puneau și pun mijloacele înaintea țelurilor, lucrurile nu se puteau opri aici. Drept care au urmat/urmează alte proiecte de țară, care de care mai strategice: din 2022, aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (în care sunt deja membre 8 foste țări socialiste, Cehia, Ungaria și Polonia chiar din 1995/96!).

În loc să existe un plan de țară, care să fie urmărit și materializat consecvent, s-a consemnat că fiecare președinte din ultimele 3 decenii a încercat să-și impună propriile proiecte: „România la răscruce” (E. Constantinescu), Axa Washington-Londra-București și unirea cu Moldova (T. Băsescu), „România educată” și ”România normală, europeană și prosperă„ (K. Iohannis). Ce s-a ales din toate acestea, știm cu toții...

Nu mult timp după instalare, noul locatar de la Cotroceni a subliniat că ”România suferă din cauza lipsei unui plan de țară coerent”, drept care, absolut teoretic, și-a propus stabilirea unei direcții clare, axate pe ”favorizarea producției de bogăție și pe un set de valori morale stricte”. Suna minunat, nu?, parcă era prima dată când exista o poziție apropiată de realitate. Numai că bunele mari intenții s-au cam pierdut pe drum, și privind bogăția, dar și valorile morale...Poate pentru a umple golul (sau a arăta un alt morcov după care să înaintăm), N.D. a   

a decretat drept proiect major aderarea la zona euro! Dacă ar fi avut înțelepciunea ca, înaintea anunțului, să stea de vorbă cu guvernatorul BNR, ar fi aflat că România nu îndeplinește niciunul dintre criteriile necesare!!!

Conform unor specialiști, un proiect de țară ar trebui să aibă în centru creșterea nivelului de trai. La capitolul Indicele Dezvoltării Umane, România e pe locul 55 mondial; pe locul 16 în UE la nivelul de trai măsurat pe baza consumului individual efectiv, pe locul 9 în clasamentul după rata sărăciei relative și pe locul 34 la nivel global,  în clasamentul celor mai fericite țări. Mai e mult până departe, și, din păcate, politicienii romani par a fi capabili să apese doar pe frână, nu pe accelerație!