INCHIDE

La români, nodul gordian e...dan

La români, nodul gordian e...dan

Dorian OBREJA

În sondajele de opinie din ianuarie-decembrie 2024, nici pomeneală ca, printre numele prezidențiabililor, să se afle și acela al lui N. Dan. Firesc, de două ori: pe de o parte, pentru că „împricinatul” avea treabă cu primăria Capitalei (tocmai își terminase un mandat, nu cu realizări strălucite, și lupta pentru al doilea); pe de alta, pentru că, extrem de obiectiv, nu avea statura/alura unui politician care să aspire la o asemenea competiție, ba chiar la câștigarea ei.

Pe 6 decembrie 2024, CCR a anulat rezultatele întregului prim tur și a dispus reorganizarea procesului electoral, invocând multiple nereguli și încălcări ale legislației electorale, care au compromis integritatea procesului. Zece zile mai târziu, N. Dan anunță că va participa la noile alegeri, deși, în iunie, abia își începuse al doilea mandat de primar general. Ce fel de om trebuie să fii, pentru a da cioara din mână pe vrabia de pe gard? Teoretic, căci postul de primar îl aștepta, în eventualitatea înfrângerii.

În cele mai multe sondaje din 2025, N. Dan apărea la egalitate de șanse cu C. Antonescu, ambii cam la jumătatea scorului lui G. Simion. Iar la încredere, N. Dan se situa pe locul 3, după Ilie Bolojan și C. Georgescu. Primul tur confirmă: G. Simion, 41%, N. Dan, 21%, C. Antonescu, 20.07%. Al doilea tur, inversează datele: N. Dan 53%, G. Simion 46%. Între cele două, ceva s-a întâmplat în rândul electoratului. Dar și în laboratoare ascunse, ce aveau misiunea de a influența și manipula.

Dincolo de toate celelelalte urmări, faste sau nu, câștigarea alegerilor a însemnat un declic pentru învingător, care, din acel moment, a căpătat o încredere absolută și infinită în propria persoană, propriile reguli, principii și judecăți, superioare tuturor celorlalte.

Deși protocolul stabilește pentru președinte o locuință specială, N. Dan a încălcat protocolul, preferând să stea într-un imobil total inadecvat. Deși președinte al unei țări cu o populație declarat creștină de peste 90%, cu principii tradiționale privind familia, N. Dan nici măcar în această ipostază nu a găsit de cuviință să-și oficializeze legătura cu cea elegant denumită parteneră de presă, dar insistent creditată de Administrația Prezidențială cu titulatura de Primă Doamnă...Deși situația economică a țării impunea un nou guvern cât mai rapid, lui N. Dan i-a trebuit o lună, nășind o coaliție din aceleași partide care împinseseră țara spre prăpastie; la fel se comportă acum, asistând pasiv (dacă nu fiind complice) la lovitura contra lui Bolojan, apoi făcând experimente fanteziste și perdante cu tot soiul de desemnări – pe total, încă alte 2-3 luni pierdute.

Declicul menționat două paragrafe mai sus a echivalat și cu începutul existenței unui nod/ghem, din ce în ce mai amplu și mai complicat, depășindu-l cu mult pe cel știut sub numele de gordian. Lucru cu atât mai grav, cu cât, în vremea și în țara noastră, nu e nici sămânță de vreun Alexandru cel Mare, care să rezolve tranșant problema.

În ciuda faptului că stârnește în multe (prea multe!) situații, în țară și peste hotare, zâmbete sau râs demne de mari comici ai ecranului, dar și un soi de compasiune, personajul este unul tragic, dat fiind situarea în antiteză cu funcția pe care o ocupă, cu atribuțiile pe care le are (probabil notate în celebrul carnețel). Termenul de „dan” poate deveni definiție a unității de măsură pentru un mix de procrastinare, ezitare, amânare, pendulare.  Plus latinescul „errare”, înțeles de Seneca drept a rătăci, a te pierde...