INCHIDE

Liga 3. Programul Seriei 1

Liga 3. Programul Seriei 1

Sezonul 2026/27 din Liga 3 debutează pe 29 august. Sezonul regular se va disputa în sistem tur-retur, rezultând 22 de etape. La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.

Ca și în ediția precedentă, campionatul va avea 8 serii a câte 12 echipe, însă după sezonul regular fiecare punct poate deveni decisiv.

În prima fază se joacă tur-retur, în 22 de etape. Primele patru clasate din fiecare serie merg în play-off, în timp ce formațiile de pe locurile 5-12 vor continua în play-out.

Echipele calificate vor fi împerecheate cu formații din seria vecină, după sistemul 1-2, 3-4, 5-6 și 7-8, rezultând patru serii de play-off. Se vor juca alte opt etape, tur-retur, iar echipele vor intra cu punctele obținute împotriva adversarilor care le însoțesc în această fază.

Prima clasată din fiecare serie de play-off urcă direct, astfel că vor exista patru promovate. Mai rămâne însă un loc pentru Liga 2. Cele patru echipe clasate pe locul secund vor intra într-un turneu decisiv, cu semifinale și finală. Câștigătoarea va obține al cincilea bilet pentru promovare.

În partea opusă a clasamentului începe lupta pentru supraviețuire. În play-out, echipele păstrează toate punctele acumulate și vor fi împărțite în opt serii de câte opt formații, cu șapte etape într-un singur tur.

Primele două clasate nu au griji, însă pentru ultimele locuri începe coșmarul. Ultimele două echipe din fiecare serie retrogradează direct în Liga 4, iar alte cinci formații de pe locul 6 vor fi retrogradate în funcție de clasamentul general.

Program tur, Seria 1

Etapa 1
Viitorul Onești – ACSM Ceahlăul
ACS USV Iași – KSE Târgu Secuiesc
ACS FC Bacău 2 – CSM Pașcani
CSM Adjud 1946 – CS Aerostar Bacău
CS Gheorgheni – AFC Odorheiu Secuiesc
CSM Vaslui – Bradul Putna

Etapa 2
ACSM Ceahlăul – Bradul Putna
AFC Odorheiu Secuiesc – CSM Vaslui
CS Aerostar Bacău – CS Gheorgheni
CSM Pașcani – CSM Adjud 1946
KSE Târgu Secuiesc – ACS FC Bacău 2
Viitorul Onești – ACS USV Iași

Etapa 3
ACS USV Iași – ACSM Ceahlăul
ACS FC Bacău 2 – Viitorul Onești
CSM Adjud 1946 – KSE Târgu Secuiesc
CS Gheorgheni – CSM Pașcani
CSM Vaslui – CS Aerostar Bacău
Bradul Putna – AFC Odorheiu Secuiesc

Etapa 4
ACSM Ceahlăul – AFC Odorheiu Secuiesc
CS Aerostar Bacău – Bradul Putna
CSM Pașcani – CSM Vaslui
KSE Târgu Secuiesc – CS Gheorgheni
Viitorul Onești – CSM Adjud 1946
ACS USV Iași – ACS FC Bacău 2

Etapa 5
ACS FC Bacău 2 – ACSM Ceahlăul
CSM Adjud 1946 – ACS USV Iași
CS Gheorgheni – Viitorul Onești
CSM Vaslui – KSE Târgu Secuiesc
Bradul Putna – CSM Pașcani
AFC Odorheiu Secuiesc – CS Aerostar Bacău

Etapa 6
ACSM Ceahlăul – CS Aerostar Bacău
CSM Pașcani – AFC Odorheiu Secuiesc
KSE Târgu Secuiesc – Bradul Putna
Viitorul Onești – CSM Vaslui
ACS USV Iași – CS Gheorgheni
ACS FC Bacău 2 – CSM Adjud 1946

Etapa 7
CSM Adjud 1946 – ACSM Ceahlăul
CS Gheorgheni – ACS FC Bacău 2
CSM Vaslui – ACS USV Iași
Bradul Putna – Viitorul Onești
AFC Odorheiu Secuiesc – KSE Târgu Secuiesc
CS Aerostar Bacău – CSM Pașcani

Etapa 8
ACSM Ceahlăul – CSM Pașcani
KSE Târgu Secuiesc – CS Aerostar Bacău
Viitorul Onești – AFC Odorheiu Secuiesc
ACS USV Iași – Bradul Putna
ACS FC Bacău 2 – CSM Vaslui
CSM Adjud 1946 – CS Gheorgheni

Etapa 9
CS Gheorgheni – ACSM Ceahlăul
CSM Vaslui – CSM Adjud 1946
Bradul Putna – ACS FC Bacău 2
AFC Odorheiu Secuiesc – ACS USV Iași
CS Aerostar Bacău – Viitorul Onești
CSM Pașcani – KSE Târgu Secuiesc

Etapa 10
ACSM Ceahlăul – KSE Târgu Secuiesc
Viitorul Onești – CSM Pașcani
ACS USV Iași – CS Aerostar Bacău
ACS FC Bacău 2 – AFC Odorheiu Secuiesc
CSM Adjud 1946 – Bradul Putna
CS Gheorgheni – CSM Vaslui

Etapa 11
CSM Vaslui – ACSM Ceahlăul
Bradul Putna – CS Gheorgheni
AFC Odorheiu Secuiesc – CSM Adjud 1946
CS Aerostar Bacău – ACS FC Bacău 2
CSM Pașcani – ACS USV Iași
KSE Târgu Secuiesc – Viitorul Onești