Globalizarea agalmatoremafobiei

Dorian OBREJA

Prin secolul VIII, își făcea simțită prezența iconoclasmul, curent religios apărut sub influența islamului și a iudaismului, care interzicea reprezentarea lui Cristos și a sfinților în icoane sau fresce și adorarea lor, motivând că în acest fel se revenea la idolatrie, invocându-se a doua poruncă din Decalog – „să nu-ți faci chip cioplit”.

Dar cele ce se întâmplă astăzi, în tot mai multe locuri de pe planeta noastră, nu are nicio legătură cu religia. Științific, fenomenul are un nume de natură a înnoda limba – agalmatoremafobie, mai pe înțelesul nostru, fobia de statui. Mai puțin demonstrat  științific, dar reflectând foarte exact realitatea, e vorba de mai mult decât fobie – ură, și nu se referă la statuile în sine, ca obiecte de artă, cu valențe comemorative, ci la cei reprezentați prin intermediul lor.

În țară la noi, a făcut valuri, în luna martie, ridicarea bustului marelui poet Octavian Goga, din Copoul ieșean, urmare a aplicării prevederilor unei noi legi, cu totul discutabile, dacă nu chiar contestabile. S-a încercat forțarea aceleiași operațiuni și cu altă statuie a lui Goga, de la Alba Iulia, dar acolo primăria a avut inspirația de a cere un punct de vedere din partea Academiei Române. Foarte recent, alte valuri, generate, de această dată, de o instituție – IICCMER  - care, din lipsă de ocupație, a solicitat îndepărtarea bustului poetului Adrian Păunescu dintr-o grădină publică bucureșteană.

Este cu  totul previzibil că, în perioada următoare, vor urma și chiar intensifica solicitări de genul celor mai sus amintite. În același timp, trebuie să ne aducem aminte că istoria se repetă: în perioada proletcultistă, au fost înlăturate, topite sau ascunse numeroase statui, încercându-se inclusiv demontarea Coloanei Infinitului (!!!); acțiuni asemănătoare au putut fi consemnate îndată după schimbarea de cadre din decembrie 1989...

În alte țări, se acționează cu alte unități de măsură și principii.

În România, nici vorbă de statui ale mareșalului Antonescu. În Ucraina, există statui ale lui Bandera, considerat autor de genocid în Polonia, nazist și criminal de război în Rusia. Există statui ale lui Horthy – considerat fascist, revizionist, antisemit – nu doar în Ungaria (inclusiv la Parlament), ci și în România; tot în țara noastră, sunt 3 statui ale lui Wass Albert, condamnat drept criminal de război!

Dacă ne închipuim că lucruri amintite în al treilea paragraf al acestor rânduri s-au întâmplat sau se întâmplă doar în România, ne înșelăm amarnic. Asistăm, neîndoielnic, la ceea ce se poate numi globalizarea urii față de unele statui, deși un specialist atrăgea atenția că „distrugerea simbolurilor publice ale trecutului nu va duce la o societate mai dreaptă; trebuie să ne păstrăm greșelile vizibile”, iar un istoric român sublinia  că „regimurile care aplică legile retroactiv sau care sancționează vini din trecut sunt regimuri nedemocratice”. Vin cu un singur exemplu, dar șocant, care demonstrează globalizarea pomenită: în 2020, în doar o săptămână (9-16 iunie), statuile lui Columb au fost dărâmate sau îndepărtate oficial în 10 orașe americane; în săptămânile următoare, modelul s-a repetat în și mai multe orașe din întreaga SUA. Ceva de neconceput în urmă cu 50-100-200 de ani...

„Iconoclaștii” moderni susțin că dărâmarea statuilor este „distrugere creativă”, condiția prealabilă necesară pentru o creștere nouă și mai bună. Greu de crezut și, mai ales, greu de admis!