Mesaj de pe A8: „În 2027 trebuie să avem utilaje peste tot dacă vrem autostradă în 2032!”
Cătălin Urtoi continuă monitorizarea Autostrăzii Unirii A8 și transmite un mesaj tranșant celor care îi contestă implicarea în proiect. De pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni, activistul susține că obiectivul său rămâne același după mai bine de un deceniu: autostrada să fie construită pe întreg traseul Târgu Mureș - Iași – Ungheni - Prut.
Într-o postare publicată duminică, 20 septembrie, Urtoi spune că a decis să facă publică o filmare realizată în timpul activității de monitorizare desfășurate joi și vineri pe A8 și afirmă că nu își va abandona demersul indiferent de criticile primite. „În 2027 trebuie să avem utilaje pe toată autostrada de la Târgu Mureș până la Ungheni-Prut, dacă vrem ca în 2032 să circulăm pe ea de la Iași la Târgu Mureș!”, transmite acesta.
Urtoi: . „Nu mă interesează să fac parte din niciun partid politic”
Urtoi afirmă că, de-a lungul anilor, a colaborat cu politicieni proveniți din mai multe partide și respinge etichetele politice care i-au fost atribuite de-a lungul timpului. El spune că se consideră independent politic și că este dispus să colaboreze cu reprezentanții oricărui partid dacă aceștia contribuie la avansarea proiectului A8. „Nu mă interesează să fac parte din niciun partid politic, dar voi colabora cu toți cei care vor pune umărul pentru ca Autostrada Unirii-A8 să fie finalizată până în 2032!”, afirmă Urtoi.
Unul dintre demersurile recente menționate de acesta îl vizează pe deputatul ieșean Maricel Popa, căruia spune că i-a solicitat sprijin politic pentru deblocarea unei situații de pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni. Popa este parlamentar PSD și s-a implicat public în susținerea proiectelor de infrastructură A7 și A8.
De altfel, monitorizarea de pe acest sector a fost făcută recent împreună cu parlamentari. Presa locală a relatat că Urtoi și Maricel Popa au fost pe șantierul lotului Miercurea Nirajului - Sărățeni, unde au fost observate primele porțiuni lungi de asfalt.
Lotul are 23,4 kilometri, iar antreprenor este compania turcă Ozaltin Insaat. Contractul are o valoare de aproximativ 2,98 miliarde de lei fără TVA, iar termenul este de șase luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor, calculat de la emiterea ordinului de începere. Finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
Presiune tot mai mare pe sectoarele montane și premontane
Potrivit lui Urtoi, constructorul a achiziționat utilaje destinate lucrărilor din zona premontană și montană, iar presiunea pusă în această perioadă este legată inclusiv de emiterea ordinelor necesare și de asigurarea finanțării pentru ca, în 2027, lucrările să poată avansa pe cât mai multe sectoare ale A8.
Mesajul activistului este, în esență, unul singur: nu contează culoarea politică a celor care vin pe șantiere, ci rezultatul final. Urtoi anunță că va continua să invite deputați și senatori din județele traversate de A8 să vadă direct situația din teren și să se implice în susținerea proiectului. „Cel mai important pentru mine și pentru ieșeni este rezultatul final: să circulăm pe această autostradă în 2032”, spune Cătălin Urtoi.
Daniel BACIU