Mii de „colete pierdute” au fost scoase la vânzare, între 8 și 13 septembrie, la Iulius Mall Iași, cu 10,5 lei pentru 100 de grame. Cumpărătorul nu poate deschide pachetul înainte de plată, iar conținutul rămâne o surpriză. Dincolo de joc, apar însă întrebări serioase despre proveniență, garanție și drepturile consumatorului.

Cumperi un colet fără să știi dacă înăuntru se află un telefon, o pereche de șosete, un obiect defect sau un produs care nici măcar nu ar trebui comercializat. Conceptul de „mystery box” a ajuns și la Iași, dar necunoscuta din interiorul cutiei nu anulează obligațiile legale ale celui care o vinde.

Între 8 și 13 septembrie, la Iulius Mall Iași a fost anunțată o vânzare de „colete pierdute” organizată de PokaJoïa. Pachetele sunt comercializate cu 10,5 lei pentru 100 de grame, iar regula este simplă: clientul alege coletul, acesta este cântărit și poate fi deschis numai după achitare. În prezentarea evenimentului se vorbește despre mii de colete provenite din Uniunea Europeană și despre posibilitatea de a găsi electronice, haine, ceasuri sau alte produse.

Conceptul vinde însă, înainte de orice produs, incertitudinea. Tocmai de aceea întrebarea importantă nu este doar „ce se află în cutie?”, ci și cine răspunde pentru ceea ce se află în ea.

De unde provin, juridic, coletele?

PokaJoïa se prezintă drept o companie franceză, POKAJOIA S&M EVENTS, înregistrată la Nisa. Pe site-ul propriu, firma susține că pachetele sunt colete nerevendicate, provenite de la transportatori parteneri din Europa, și că acestea sunt certificate NPAI – formularea franceză pentru situații în care destinatarul nu mai locuiește la adresa indicată. Compania afirmă că această certificare ar asigura originea legală și trasabilitatea pachetelor.

În materialele publice consultate pentru evenimentul de la Iași nu sunt însă indicate numele transportatorilor de la care provin loturile, documentele prin care proprietatea asupra coletelor a fost transferată sau traseul comercial concret al acestora.

Nu înseamnă că proveniența ar fi ilegală. Înseamnă doar că pentru cumpărător rămâne o întrebare legitimă: cine a devenit proprietarul bunurilor după ce livrarea inițială a eșuat și prin ce documente poate fi demonstrat acest lucru?

„Nu acceptăm retur” nu înseamnă „nu avem nicio răspundere”

Condițiile generale publicate de PokaJoïa spun că, în magazinele fizice, returul nu este acceptat și că societatea garantează greutatea coletului, nu conținutul acestuia. Firma precizează inclusiv că nu poate fi considerată responsabilă pentru obiectele din interior, deoarece nu le cunoaște înainte de deschidere.

Aici trebuie făcută însă o diferență esențială între returul unui produs pentru că persoana s-a răzgândit și drepturile legale în cazul unui produs neconform.

În România, dreptul automat de retragere în 14 zile este prevăzut în principal pentru contractele la distanță și cele încheiate în afara spațiilor comerciale. Nu există, ca regulă generală, un drept de 14 zile pentru orice cumpărătură făcută într-un magazin fizic.

Dar garanția legală de conformitate este o chestiune diferită. OUG 140/2021 prevede că vânzătorul răspunde pentru neconformitățile bunurilor, în mod normal, timp de doi ani. Pentru bunurile de ocazie, perioada poate fi redusă prin acord, însă nu sub un an. Consumatorul poate avea dreptul la reparare, înlocuire, reducerea prețului sau, în anumite situații, încetarea contractului.

Mai mult, legea spune că drepturile consumatorului nu pot fi pur și simplu eliminate printr-o clauză contractuală înainte ca problema să apară.

Dacă în colet este un produs defect sau periculos?

Situația devine și mai complicată dacă în interior apare un aparat electric nefuncțional, o jucărie nesigură, un încărcător fără protecții adecvate sau alt produs care poate pune cumpărătorul în pericol.

Regulamentul european privind siguranța generală a produselor se aplică nu doar bunurilor noi, ci și produselor folosite, reparate sau recondiționate și stabilește principiul că pe piață trebuie puse numai produse sigure.

Faptul că vânzătorul nu cunoaște conținutul unei cutii creează, așadar, o problemă interesantă: cum poate verifica siguranța unor produse pe care afirmă că nu le-a văzut niciodată?

Aceeași întrebare apare în cazul produselor contrafăcute sau al unor obiecte pentru care comercializarea este restricționată.

Bonul fiscal arată cine este, de fapt, vânzătorul

Pentru client, una dintre cele mai simple verificări este documentul primit la plată.

Operatorii economici care vând cu amănuntul direct către populație au, în condițiile prevăzute de legislația fiscală, obligația utilizării aparatelor de marcat și a emiterii bonului fiscal. Bonul trebuie să identifice operatorul economic și să conțină, între altele, bunul vândut, prețul, cantitatea și valoarea operațiunii.

Pentru cumpărător este important, așadar, să știe ce firmă apare pe documentul fiscal, pentru că aceea este prima entitate către care se va îndrepta în cazul unei reclamații. Dan DIMA

Ce se întâmplă cu numele și adresa vechiului destinatar?

Mai există o problemă rar discutată: datele personale de pe ambalaj.

Un colet provenit dintr-o livrare reală poate avea pe etichetă numele destinatarului, adresa, numărul de telefon, coduri de comandă sau alte informații. Potrivit GDPR, numele, adresa și alte informații prin care o persoană poate fi identificată sunt date cu caracter personal, iar divulgarea sau punerea lor la dispoziția altor persoane reprezintă o formă de prelucrare.

De aceea, dacă etichetele originale sunt încă prezente, întrebarea este simplă: datele vechilor destinatari sunt anonimizate înainte ca pachetele să ajungă în mâna unui cumpărător?

O cutie-surpriză nu suspendă legea

PokaJoïa precizează în propriile condiții că tranzacțiile sale sunt guvernate de legea franceză. Totuși, legislația europeană privind contractele cu consumatorii prevede că alegerea unei alte legi nu poate lipsi consumatorul de protecțiile obligatorii de care ar beneficia în statul său atunci când comerciantul își desfășoară sau își direcționează activitatea către acel stat.

Așadar, la Iași, adevărata surpriză nu ar trebui să fie dacă cineva găsește sau nu un telefon într-un colet de câteva sute de grame.

Întrebările mai importante sunt altele: cine demonstrează proveniența coletului, cine răspunde dacă produsul este defect sau periculos, ce document fiscal primește cumpărătorul, ce se întâmplă dacă apare un fals și cum sunt protejate datele personale ale destinatarului inițial?

Un colet poate fi vândut ca mister. Drepturile cumpărătorului, însă, nu ar trebui să fie un mister.