Peste 215.000 de lei pentru renașterea cobzei la Iași! Patru noi cobzari, film etnografic și flashmob-uri pe bani publici
Cobza românească primește o nouă șansă la Iași, dar proiectul de revitalizare a acestui instrument tradițional vine cu o notă de plată de peste 215.000 de lei. Consiliul Județean Iași este chemat să aprobe realizarea proiectului cultural „Patrimoniul cobzei – noua generație, noi contexte de receptare”, derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași și finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Valoarea totală a proiectului ajunge la 215.477 de lei, inclusiv TVA. Din această sumă, AFCN asigură 186.638 de lei, în timp ce contribuția proprie a beneficiarului este de 28.839 de lei. Banii ar urma să finanțeze un program menit să ducă tradiția cobzei către o nouă generație și, potrivit documentației, către un public atât din România, cât și din străinătate.
Copiii din mediul rural vor putea participa la cursuri de inițiere
Planul este ambițios: CJCPCT Iași va forma patru noi cobzari, foști participanți la proiectul AFCN din 2025, „Cobza – primele acorduri”. În paralel, copiii din mediul rural al județului Iași vor putea participa la cursuri de inițiere. Pentru promovare sunt pregătite un film etnografic, recitaluri demonstrative, flashmob-uri și chiar o conferință internațională dedicată dialogului etnomuzicologic intercultural.
Cobza este prezentată în documentația proiectului drept element de patrimoniu cultural imaterial înscris pe Lista reprezentativă UNESCO, iar noul proiect ar urma să continue demersurile de salvgardare și transmitere intergenerațională a acestui patrimoniu.
Dar proiectul vine și cu o particularitate financiară importantă. AFCN nu virează întreaga finanțare dintr-o singură tranșă. Maximum 80% din valoarea contractului poate fi acordat ca avans, în timp ce minimum 20% este plătit abia după finalizarea proiectului, aprobarea raportului final și verificarea documentelor justificative.
Astfel, Consiliul Județean Iași trebuie să aprobe și asigurarea temporară a 37.327,60 lei, reprezentând valoarea tranșei finale, până când aceasta va fi rambursată de AFCN. În plus, CJCPCT Iași își asumă și eventualele cheltuieli neeligibile sau costuri suplimentare care ar putea apărea pe parcurs și care ar depăși bugetul aprobat.
Termenul pentru încărcarea documentelor justificative este de cel mult 30 de zile de la finalizarea implementării, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2027.
Pentru coordonarea întregii operațiuni, proiectul prevede împuternicirea managerului CJCPCT Iași, Andra Ozana Dram, ca manager de proiect și reprezentant în relația cu AFCN.
Așadar, cobza se întoarce în prim-plan: patru noi interpreți, copii din mediul rural, film, flashmob-uri și o conferință internațională, toate într-un proiect de peste 215.000 de lei, susținut în cea mai mare parte din finanțare publică nerambursabilă.
Carmen DEACONU