INCHIDE

Cristina Trăilă, cinci ore de audieri la DNA Iaşi

Cristina Trăilă, cinci ore de audieri la DNA Iaşi

Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a ieşit de la audierile de la DNA Iaşi după aproximativ cinci ore. În faţa camerelor de luat vederi Trăilă a declarat că le-a prezentat procurorilor propria perspectivă asupra faptelor cercetate în dosarul în care este urmărită penal.

Cristina Trăilă a spus că a oferit explicaţii cu privire la evenimentele începând cu campania electorală din Vaslui din toamna anului 2024 şi până în noiembrie 2025, când, în opinia sa, au fost formulate de anumite persoane declaraţii neadevărate.

Întrebată despre presupusa sa implicare în stabilirea unor întâlniri între lideri politici şi persoane din administraţie, Cristina Trăilă a respins existenţa unei legături între dosar şi premierul Ilie Bolojan. „Acest dosar chiar nu are nicio legătură cu premierul Ilie Bolojan. De altfel, nu au fost aspecte legate de Ilie Bolojan în declaraţia pe care am formulat-o şi nici întrebările nu au vizat acest lucru”, a declarat Cristina Trăilă.

Ea a precizat că nu poate face publice toate detaliile discuţiei cu procurorii, având în vedere caracterul anchetei, dar a insistat că, în ceea ce îl priveşte pe premier, nu există, în opinia sa, elemente penale. „Sunt şi eu avocat, totuşi, chiar dacă sunt avocat de civil şi alături de colegii mei penalişti, nu există niciun element penal în ceea ce îl priveşte pe Ilie Bolojan”, a spus Cristina Trăilă.

Un alt subiect al întrebărilor jurnaliştilor a fost presupusa presiune exercitată asupra preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Florin Bociu. Trăilă a negat că ar fi existat o asemenea intervenţie.

Ea a fost întrebată şi despre întâlnirea avută în noiembrie 2025 cu Florin Bociu. Cristina Trăilă a susţinut că nu ea a solicitat întâlnirea, ci preşedintele ANSVSA. „Domnul Bociu a solicitat personal această întâlnire. A fost prima şi singura dată când ne-am întâlnit”, a spus Trăilă, adăugând că discuţia a vizat organizarea instituţiei.

Fosta oficială a mai spus că a depus la DNA un set de documente pe care le consideră relevante pentru cauză.

De la sfârşitul lunii august Cristina Trăilă este urmărită penal de DNA pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, în perioada 3 - 4 noiembrie 2025, aceasta ar fi sprijinit demersurile lui Mihai Barbu, fost lider al PNL Vaslui, pentru exercitarea influenţei asupra preşedintelui ANSVSA, în scopul schimbării din funcţie a directorului DSVSA Vaslui cu o persoană agreată de omul de afaceri Fănel Bogos. Ulterior, Cristina Trăilă şi-a anunţat demisia din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului. Laura RADU