Gabriela Sima: „Am avut nevoie de timp ca tăcerea să devină poveste, din adevăr și pasiune fără sfârșit"

* dialog cu balerina Gabriela Sima, de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, pe care ieșenii o vor putea admira și aplauda la FITPTI

Dansul dispare odată cu gestul, în timp ce dantela poate păstra vreme de generații urmele mâinii care a creat-o. Gabriela Sima le aduce împreună în „Dans și dantelă”, o creație în care corpul, memoria și materia își caută un limbaj comun. Balerina Operei Naționale Române Cluj-Napoca vorbește despre disciplina din care se naște libertatea, despre urmele pe care rolurile le lasă în corp și despre timpul de care a avut nevoie pentru ca propria tăcere să devină poveste. „Dans și dantelă” va putea fi văzut la Iași pe 3 octombrie, de la ora 12.00, la Casa de Cultură a Municipiului, sala Diotima, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași.

– Dansul este, prin definiție, efemer, în timp ce dantela păstrează urmele mâinii care a creat-o chiar și după zeci de ani. În „Dans și dantelă”, încercați să dați memorie mișcării sau, dimpotrivă, să faceți materia la fel de vie și de trecătoare ca dansul?

– Fuziunea dansului cu dantela înseamnă o galaxie care dintotdeauna acoperă o mare parte din timpul și spațiul meu. Mi-am împletit, fir cu fir și pas cu pas, la propriu și la figurat, dantelă pentru dans și dans pentru dantelă. Miza cea mai mare pentru mine rămâne aceea de a găsi și oferi punctul comun în care materia învață să fie mișcare, iar mișcarea devine arhitectură.

– Textul spectacolului vorbește despre „memoria fiecărei texturi”. Poate corpul dansatorului să aibă și el o textură a memoriei? Ce rămâne înscris în corp după ani de roluri, repetiții și mișcări?

– Corpul dansatorului dezvoltă în timp o geografie internă personală, personalizată, formată din straturi de tensiune, grație, traume, entuziasm și rigoare. Un rol interpretat și reinterpretat nu dispare niciodată, el rămâne sub forma unor posturi și gesturi, asemenea firului care păstrează în dantelă direcția imprimată de degetele creatorului. Iar ceea ce se vede în „Dans și dantelă” este ecoul pe care îl produce un singur corp, acela care conține atât dansul, cât și dantela.

– Atât dansul, cât și dantela se construiesc prin repetiție, disciplină și o precizie aproape obsesivă. Unde se termină tehnica și începe libertatea artistului? Poți deveni cu adevărat liber pe scenă numai după ce ai învățat foarte riguros regulile?

– Libertatea autentică pe scenă este imposibilă în absența rigorii. Însă tehnica nu înseamnă limită, ci o structură care oferă siguranță. Aici, ea reprezintă rețeaua de fire fără de care modelul dantelei nu se poate realiza. De aceea, libertatea începe exact în punctul în care tehnica devine cunoașterea care te lasă să prinzi aripile zborului, pe parcursul căruia artistul poate risca să devină vulnerabil, creativ și surprinzător.

– În această creație, corpul dansatorului devine el însuși un „material”, asemenea firului de dantelă. Cum se schimbă felul în care dansezi atunci când nu mai privești corpul doar ca instrument al expresiei, ci ca parte din materia spectacolului?

– Publicul este invitat să observe corpul dansatorului dincolo de vehiculul care execută o coregrafie. Astfel, perspectiva mișcării se schimbă radical, iar corpul devine o textură vizuală similară cu firul, nodul, ghemul... până când el, dansatorul, țese povestea-dantelă, chemând privirile spectatorilor să participe la proces.

– „Dans și dantelă” vorbește despre transmiterea unor valori către generațiile tinere și despre artistul contemporan ca interpret, creator și vizionar. Mai este suficient astăzi pentru un balerin să fie un interpret excepțional sau i se cere să aibă și propria voce artistică?

– Într-un peisaj artistic în continuă metamorfozare, un balerin, un dansator profesionist are nevoie de voce proprie. Eu am înmagazinat în mine această sămânță de multă vreme, dar am avut nevoie de timp ca tăcerea să devină poveste, o poveste care a existat din adevăr și pasiune fără sfârșit. Astăzi, „Dans și dantelă” se transformă într-o filozofie proprie, în continuă mișcare, înseamnă o identitate artistică limpede, în care am valorizat propria moștenire de la familia mea și profesorii mei.

– Dantela există nu doar prin fire, ci și prin golurile dintre ele. Dansul există nu doar prin mișcare, ci și prin oprire, respirație și spațiul dintre gesturi. Cât de important este, într-un spectacol ca acesta, ceea ce nu se mișcă și ceea ce nu se spune?

– Nemișcarea și nerostirea înseamnă acumulare... Fiecare – privitor, ascultător – primește în timpul performance-ului un orizont care pregătește gestul următor, spațiul următor, cadrul pentru următoarele povești autentice care mocnesc în fiecare dintre noi și pentru care ne trebuie doar curajul de a ne exprima. „Dans și dantelă” deschide o fereastră, un drum în care călătoria interioară devine emoția eternă a efemerității.

A consemnat Maura ANGHEL