INCHIDE

Se schimbă modul de plată al angajaților din spitalele publice

Se schimbă modul de plată al angajaților din spitalele publice

* Ministerul Sănătății pregătește o schimbare majoră: gărzi plătite dublu și bonusuri de performanță care pot depăși salariul de bază

Ministerul Sănătății anunță o serie de propuneri care ar putea schimba radical modul în care sunt plătiți angajații din spitalele publice.

Instituția a transmis oficial mai multe amendamente la proiectul noii Legi a salarizării, susținând că obiectivul principal este corectarea dezechilibrelor acumulate în ultimii ani și transformarea sistemului public de sănătate într-un loc mai atractiv pentru medici, asistenți medicali și personalul auxiliar.

Gărzile și munca de weekend ar putea fi plătite dublu

Una dintre cele mai importante propuneri vizează recunoașterea financiară a activităților desfășurate în condiții speciale.

Ministerul propune majorarea cu 100% a tarifelor pentru gărzile medicale și pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal sau în timpul sărbătorilor legale.

Dacă măsura va fi adoptată, medicii și personalul medical care lucrează în nopți, weekenduri și zile festive ar urma să primească remunerații semnificativ mai mari decât în prezent.

Este una dintre revendicările formulate constant de organizațiile profesionale din sănătate, care au atras atenția că actualul sistem nu reflectă în mod adecvat nivelul de responsabilitate și efortul depus în timpul gărzilor.

O nouă grilă salarială pentru sistemul medical

Ministerul dorește și reașezarea întregii grile de salarizare pentru sănătate.

Propunerile prevăd creșterea coeficienților de salarizare și o poziționare mai favorabilă a personalului medical în noua arhitectură salarială a sectorului public.

O noutate este diferențierea remunerației în funcție de natura activității desfășurate. Ministerul propune reglementarea distinctă a gărzilor de urgență, a gărzilor de monitorizare și a gărzilor la domiciliu.

Poate cea mai spectaculoasă și controversată propunere este introducerea salarizării bazate pe performanță.

Modelul gândit de Ministerul Sănătății păstrează salariul de bază ca element fix, dar introduce o componentă variabilă calculată în funcție de indicatori de performanță măsurabili.

Potrivit documentului prezentat, această componentă suplimentară ar putea depăși chiar 100% din salariul de bază.

Cu alte cuvinte, în anumite situații, veniturile obținute prin performanță ar putea ajunge să fie mai mari decât salariul fix.

În spatele tuturor acestor propuneri se află o problemă care continuă să afecteze sistemul medical românesc: deficitul de personal. Nicoleta ZANCU