Criza medicamentelor, pasată de la o instituție la alta!
* CNAS spune că nu răspunde de stocurile din România * ce obligații au, de fapt, producătorii
Cine răspunde atunci când medicamentele lipsesc din farmacii? Casa Națională de Asigurări de Sănătate clarifică limitele atribuțiilor sale și arată că asigurarea unor stocuri suficiente și continue de medicamente la nivel național nu intră în competența instituției. În schimb, legislația obligă deținătorii autorizațiilor de punere pe piață să asigure cantități suficiente pentru nevoile pacienților.
Explicațiile CNAS vin în contextul reglementărilor care stabilesc responsabilitățile instituțiilor și ale companiilor farmaceutice în privința disponibilității medicamentelor. Potrivit cadrului legal invocat de instituție, obligația de serviciu public este mecanismul prin care trebuie asigurat accesul permanent al pacienților la o gamă adecvată de medicamente.
Condițiile concrete sunt prevăzute în Ordinul ministrului Sănătății nr. 269/2017, care reglementează obligația de a menține stocuri adecvate și continue.
Producătorii trebuie să asigure medicamentele pe piață
Un punct important al legislației este reprezentat de prevederile Contractului-cadru, aprobat prin HG nr. 521/2023. Conform acestora, pentru medicamentele autorizate, cu preț aprobat și incluse în catalogul național CANAMED, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au obligația să asigure cantități suficiente pentru acoperirea nevoilor de consum ale pacienților.
Cu alte cuvinte, includerea unui medicament în sistemul național de prețuri nu înseamnă doar posibilitatea comercializării sale, ci presupune și obligații privind disponibilitatea acestuia.
Iar legea prevede și consecințe în cazul nerespectării acestor cerințe.
Medicamentele pot fi excluse din lista de referință
Dacă se constată că un deținător al autorizației nu asigură prezența medicamentului pe piață în condițiile prevăzute de lege, produsul poate fi exclus din Lista prețurilor de referință pe unitate terapeutică aferentă medicamentelor cu denumiri comerciale din CANAMED.
Potrivit prevederilor citate de CNAS, măsura trebuie aplicată în maximum 30 de zile calendaristice de la comunicarea lipsei medicamentului de către instituțiile abilitate sau de la sesizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.
O reglementare similară este prevăzută și în HG nr. 423/2022 privind programele naționale de sănătate.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate susține că, în limitele atribuțiilor sale, poate dispune măsurile prevăzute de Contractul-cadru și de actele normative privind programele naționale de sănătate. Asigurarea stocurilor la nivel național nu este însă o responsabilitate pe care instituția și-o poate asuma în afara competențelor stabilite prin lege. Nicoleta ZANCU