INCHIDE

Criză majoră în PNL. Veștea contraatacă după ultimatumul lui Bolojan

Criză majoră în PNL. Veștea contraatacă după ultimatumul lui Bolojan

Premierul desemnat Adrian Veștea a transmis marți dimineață un mesaj tranșant, imediat după expirarea ultimatumului lansat de conducerea PNL, anunțând că nu își va depune mandatul și că rămâne ferm pe poziții, în ciuda presiunilor interne.

„Poziția mea nu se schimbă: nu îmi depun mandatul, indiferent de presiunile care se fac asupra mea”, a transmis Veștea, într-o declarație care a aprins și mai mult spiritele deja tensionate din interiorul partidului. În mesajul său, acesta invocă responsabilitatea politică și necesitatea stabilității, susținând că România nu își permite blocaje sau ezitări într-un moment critic.

Însă în spatele tonului calm al declarațiilor se conturează o confruntare deschisă: conducerea PNL, în frunte cu Ilie Bolojan, a cerut explicit retragerea sa, stabilind chiar un termen-limită - marți dimineață, ora 10:00. Ultimatumul a venit după o ședință tensionată a Biroului Politic Național, în care liberalii au decis că nu susțin instalarea guvernului condus de Veștea, invocând lipsa sprijinului intern și încălcarea procedurilor de consultare politică. „Având în vedere că noaptea este un sfetnic bun...”, a declarat Ilie Bolojan, într-un mesaj cu subtext evident, cerând retragerea mandatului și încercând să închidă rapid criza politică. Dar mișcarea nu a avut efectul scontat.

Cu doar câteva ore înainte, Veștea transmisese deja că nu are de gând să cedeze, insistând că mandatul său este unul asumat și că prioritatea rămâne formarea unui Executiv funcțional: „România are nevoie urgentă de stabilitate”, a subliniat acesta, într-un discurs cu accente de lider aflat în ofensivă.

Situația escaladează rapid, iar ruptura din interiorul PNL devine tot mai vizibilă. Decizia conducerii liberale de a nu susține propriul premier desemnat și amenințarea cu excluderea membrilor care ar vota guvernul adâncesc conflictul și transformă disputa într-un test de forță fără precedent în interiorul partidului.

În acest moment, scena politică pare blocată între două legitimități concurente: decizia partidului și mandatul politic al premierului desemnat. Adina MITREA