Un studiu european dezvăluie rețeaua umană ascunsă care ajută digitalizarea statelor

Aproape 94% din gospodăriile europene sunt conectate la internet, dar milioane de cetățeni nu pot depune o declarație fiscală sau activa un card de sănătate fără ajutorul unei persoane de încredere. Un studiu european la care au contribuit cinci cercetători de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași documentează, pentru prima oară sistematic, rețeaua umană invizibilă care micșorează prăpastia dintre societățile digitalizate și oamenii care nu se pricep să folosească tehnologiile noi.

„Când au nevoie de ajutor cu serviciile online, majoritatea oamenilor apelează la familie, prieteni sau vecini. Fără această rețea, nu facem decât să erodăm resursele investite în digitalizare și să marginalizăm o parte a populației", explică Bogdan-Constantin Ibănescu, cercetător la Centrul de Studii Europene și coordonator al echipei din universitate.

Raportul, publicat în cadrul proiectului ESPON al Uniunii Europene pentru cercetare teritorială, trage un semnal de alarmă cu privire la accelerarea politicilor publice de digitalizare: pe lângă investițiile în infrastructură, trebuie sprijinită și rețeaua neoficială de oameni care intermediază accesul la tehnologie (ajutoare informale). Altfel, cu cât digitalizăm mai repede, cu atât mai mulți oameni riscă să fie lăsați în urmă. România este într-o situație cu atât mai delicată cu cât înregistrează cele mai slabe competențe digitale din Uniunea Europeană, cu 28% dintre adulți față de o medie europeană de 54% și 82% în Finlanda.

Ajutoarele informale își ajută cunoscuții să navigheze prin digitalizare

Inegalitatea introdusă de digitalizare ține de capacitatea de a folosi internetul, și nu de accesul la rețea. „Chiar dacă aproape toate gospodăriile sunt conectate la internet, important este cum e folosit. Sunt persoane care folosesc instrumentele digitale pentru a face operațiuni bancare, pentru a învăța lucruri noi, pentru a economisi timp. Și sunt persoane care, în ciuda accesului, folosesc instrumentele digitale mai degrabă ca pe un televizor portabil", explică Bogdan Ibănescu.

Această formă de inegalitate, legată de capacitatea de a valorifica tehnologia, a fost miza studiului. Cercetătorii au identificat, pe un eșantion de 1.005 respondenți și 34 de interviuri în profunzime desfășurate în Bordeaux și Bruxelles (teritoriile care au comandat, împreună cu ESPON, studiul respectiv), profilul unor mediatori informali de tehnologie. Aceștia sunt fii și fiice care ajută părinții cu declarația fiscală, colegi care detectează emailuri-capcană în pauza de prânz sau vecini la care tot blocul apelează pentru activarea cardului.

Rețeaua informală este însă una fragilă. 64% dintre ajutoarele digitale raportează lipsă de timp cel puțin uneori, iar unul din cinci respondenți au spus că aceasta reprezintă o problemă constantă. Aproape 60% se simt obligați să ajute din rațiuni morale, nu contractuale, iar 55% recunosc că, la un moment dat, nu mai țin ritmul cu evoluția tehnologiei.

Structurile formale de sprijin lipsesc din România

Franța, Spania și țările scandinave au construit deja structuri formale de mediere digitală, cel mai adesea ancorate în bibliotecile publice. „Franța, un exemplu foarte bun, a transformat acest aspect în politică de stat", spune Bogdan Ibănescu. „Persoanele care veneau la bibliotecă știau că acolo găsesc pe cineva care le poate ajuta. Fie angajați ai primăriei sau bibliotecii, fie voluntari, acolo unde nu există resurse pentru altceva."

În România, structurile formale lipsesc aproape complet. „La noi, ajutoarele digitale există mai degrabă în context informal", observă cercetătorul. Ajutorul apare neplanificat, în cadrul familiei, în cartier sau în spații publice.

Digitalizarea prea rapidă poate adânci inegalitățile

Cercetătorii recunosc faptul că digitalizarea rezolvă probleme reale, dar atrag atenția asupra „digitalizării forțate", adică situația în care alternativele offline dispar, iar cetățenii sunt nevoiți să utilizeze canalele digitale indiferent dacă dețin sau nu competențele necesare. „Dimensiunea socială a devenit secundară. Când vorbim de eficiența economică și de reducerea costurilor pentru administrație, nu se iau în calcul costurile pentru cetățeni, pentru populație”, observă Bogdan Ibănescu. „Sunt oameni care renunță la drepturi sau la servicii din cauză că nu mai pot vorbi cu un angajat uman și nu știu cum să interacționeze cu un portal."

Raportul propune șapte recomandări concrete pentru autoritățile locale și naționale. Cercetătorii ieșeni sugerează ca ajutoarele digitale să fie recunoscuți oficial și să primească un card de legitimare. În plus, ei propun kituri de intervenție tipărite cu proceduri clare pentru situațiile frecvente. Recomandările mai ambițioase vizează cursuri modulare de 5-10 minute aliniate la cadrul european de competențe digitale DigComp și construirea unor site-uri clonate ale portalurilor publice, unde cetățenii pot exersa proceduri administrative fără a utiliza date reale.

O altă recomandare a raportului propune oferirea de micro-beneficii pentru persoanele cu rol de ajutor digital. „Primăriile nu au resurse infinite, dar recunoașterea oficială, o reducere la bilete pentru evenimente culturale sau la transport, reprezintă un prim pas real", spune Ibănescu.

Despre studiu

Raportul final DHAK (The role of digital helpers in reducing digital inequalities) a fost publicat în martie 2026 în cadrul programului ESPON 2030, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Echipa internațională a inclus cercetători de la EM Normandie Business School, Universitatea Bordeaux și Sweco Belgium. Din partea UAIC au contribuit prof. univ. dr. Gabriela Carmen Pascariu, directorul CSE, CS III Bogdan-Constantin Ibănescu (coordonator), CS Alexandra Gheorghiu, drd. Daniela-Andreia Damian și drd. Ioana-Maria Ursache, de la Centrul de Studii Europene. Raportul este disponibil la adresa espon.eu/publications/dhak-final-report.