GALERIE FOTO -- Frenciugi, satul în care 60 de copii au aflat că nu sunt uitați

„Frenciugi nu este un sat despre care se vorbește des. Numele lui nu apare pe afișele marilor evenimente, nu atrage turiști și rareori își face loc în știrile zilei. Îl cunoști dacă te-ai născut acolo, dacă locuiești prin apropiere ori dacă ai răbdarea să urmărești pe hartă drumurile mici care se desprind din șoselele județului Iași și duc spre așezări despre care lumea grăbită aproape că a uitat. Altfel, la Frenciugi ajungi doar dacă te rătăcești sau dacă te cheamă cineva. Pe noi ne-au chemat copiii", a spus Cristina Cioancă, președintele Clubului Inner Wheel Iași, partener al campaniei. 

La sfârșitul unui an școlar în care ne-am întâlnit de mai multe ori, Asociația Edulink Iași și Clubul Inner Wheel Iași au revenit la școala din sat cu daruri pentru cei 60 de elevi care învață aici. Mașinile au venit încărcate cu jucării, cărți, jocuri și dulciuri, adunate și pregătite prin grija unor oameni care au ales să transforme un gest simplu într-o zi pe care copiii să o poarte mult timp în amintire.

Nu era prima dată când drumul spre Frenciugi devenea un drum al întâlnirii. În cursul anului, la școală a fost amenajată o bibliotecă, iar copiii au primit daruri de Crăciun și de Paști. De fiecare dată, plecarea a venit însoțită de aceeași promisiune: ne vom întoarce.

Pentru un adult, o astfel de promisiune se poate pierde ușor printre obligații, telefoane și zile care trec prea repede. Pentru un copil, însă, cuvintele au altă greutate. El ține minte cine i-a spus că va reveni, își amintește chipurile, întrebările, îmbrățișările și mai ales sentimentul că cineva, dincolo de marginea satului, se gândește la el.

De aceea, când ușa școlii s-a deschis, nu au intrat doar câteva cutii cu daruri. A intrat dovada că promisiunea fusese păstrată.

În încăperile școlii conduse de prof. înv. Maria Iosub, zarva obișnuită a copiilor s-a amestecat cu emoția unei așteptări pe care nimeni nu încerca să o ascundă. Ochii urmăreau fiecare pachet așezat pe masă, fiecare sacoșă adusă din mașină și fiecare gest al adulților care pregăteau întâlnirea.

La început, copiii au rămas cuminți, aproape neobișnuit de liniștiți. Apoi au apărut primele zâmbete, șoaptele, privirile aruncate spre colegi și întrebarea nerostită care se citea pe aproape toate chipurile: „Oare acesta este pentru mine?”

Când darurile au început să fie împărțite, liniștea s-a risipit, iar școala s-a umplut de o bucurie care nu avea nevoie de explicații. Unii copii desfăceau pachetele în grabă, nerăbdători să descopere ce se ascundea înăuntru, în timp ce alții le țineau câteva clipe în brațe, fără să rupă hârtia, ca și cum ar fi vrut să prelungească momentul.

În spatele celor 60 de pachete s-au aflat oameni de bine, familii care au răspuns apelului, copii din alte școli care au renunțat la jucării păstrate cu drag și membri ai Clubului Inner Wheel Iași, care s-au alăturat inițiativei Asociației Edulink. Fiecare obiect a trecut, înainte de a ajunge la Frenciugi, prin mâinile cuiva care s-a gândit la copilul necunoscut care avea să îl primească.

Unele jucării au plecat din camere în care nu mai erau folosite și au ajuns în brațe care le-au primit ca pe niște comori. Unele cărți au fost desprinse din bibliotecile altor copii, iar jocurile au fost oferite cu speranța că vor aduna în jurul lor prietenii, râsete și după-amiezi mai frumoase.

Poate că acesta a fost cel mai puternic lucru petrecut în acea zi: niște copii care nu se cunoșteau și care trăiau în lumi diferite s-au întâlnit fără să fie în aceeași încăpere. S-au întâlnit printr-o jucărie oferită, printr-o carte pusă deoparte pentru altcineva și printr-un gest care spunea, fără discursuri, că bucuria poate fi împărțită.

La Frenciugi, distanțele nu se măsoară doar în kilometri. Există și distanța dintre un copil care are multe și unul care se bucură de puțin, dintre orașul în care oferta pare nesfârșită și satul în care posibilitățile sunt mai restrânse, dintre oamenii care pot ajuta și cei care rareori îndrăznesc să ceară.

În ziua aceea, distanța s-a micșorat.

Maura ANGHEL