Agenția Internațională pentru Energie (AIE) avertizează: ‘Chiar dacă prețurile gazelor au scăzut de la maximele record din 2022 și nivelul de stocare a crescut în Uniunea Europeană, criza nu s-a încheiat’

9

Dimensiune font:

| 19-02-2023 08:47

„Criza nu s-a încheiat”, a avertizat Agenția Internațională pentru Energie (AIE), care a convocat pentru miercuri o întâlnire specială cu miniștrii din aproximativ patruzeci de țări pentru a „analiza situația existentă pe piața gazelor naturale”. Este pentru prima dată în istoria recentă când AIE convoacă o consfătuire dedicată în exclusivitate gazelor.

Piața gazelor au suferit cele mai multe perturbări de la invazia rusă a Ucrainei în urmă cu aproape un an, cu creșteri istorice ale prețurilor și presiuni fără precedent asupra piețelor globale de energie. Rusia și-a redus cu peste jumătate livrările de gaz către Uniunea Europeană în 2022, iar gazoductele sunt aproape închise în totalitate, în 2023.

Europenii și-au redus consumul de gaze în această iarnă, dar iarna următoare, din 2023-2024, va depinde de aprovizionarea cu gaz natural lichefiat (GNL) din Statele Unite și din Orientul Mijlociu, volume pentru care Europa este în competiție cu Asia.

Reuniunea, care se va desfășura în regim de videoconferință, va fi prezidată de ministrul canadian al resurselor naturale Jonathan Wilkinson, de dsecretarul american de energie Jennifer Granholm și de ministrul irlandez al mediului, Eamon Ryan, cu participarea țărilor membre ale Agenției sau nemembre din regiunile Asia, Pacific și de pe continentul latino-american. Întâlnirea trebui să permită „discutarea acțiunilor care trebuie întreprinse pentru a consolida securitatea eforturilor de aprovizionare a piețelor”.

Chiar dacă prețurile gazelor au scăzut de la maximele record din 2022 și nivelul de stocare a crescut în Uniunea Europeană, „criza nu s-a încheiat”, a declarat Fatih Birol, directorul executiv al Agenției.

„Rămân multe de făcut, în special trebui să ne pregătim pentru iarna viitoare”, a adăugat el. „Este absolut necesar ca membrii organizației noastre și cei care ne sunt parteneri să dea dovadă de solidaritate, să adoptate măsuri concrete pentru a înlătura de la bun început orice risc legat de un eventual deficit de gaze”.

În egală măsură, întâlnirea ar trebui să permită „identificarea măsurilor ce trebuie luate pentru îmbunătățirea echilibrului dintre cererea și oferta de gaze” și „acțiuni de susținere a situației pe termen scurt a pieței europene a gazelor, într-un mod care să fie în concordanță cu obiectivele pe termen lung privind energia și tranziția climatică”. „Invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a declanșat o criză energetică ale cărei efecte în cascadă asupra economiei globale sunt încă resimțite de consumatori și întreprinderi”, amintește AIE, conform dcbusiness.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!
01/05/2024 13:22

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sut ...

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
01/05/2024 09:30

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”& ...

Trenuri suplimentare de 1 Mai și Paște
30/04/2024 14:30

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin ...

Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
30/04/2024 13:54

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF ...

S-a ieftinit mălaiul
30/04/2024 13:47

Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% in luna februarie 2024, comparativ cu luna februarie 2023, potrivit Buletinului statistic de preţuri al Institutului Naţionale de Statistică, in care se me ...

CNAIR a desemnat câștigătorul contractului necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău
30/04/2024 13:36

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

SC Intellink SRL – , a finalizat la data de 30.04.2024, implementarea proiectului „GREENE 4.0 – Increasing knowledge capacity and skills for manufacturing and technology companies to assess, plan, adopt and implement sustainable business models“
30/04/2024 10:50

 Proiect sustinut din fonduri acordate prin Mecanismul Financiar SEE 2014 - 2021 in cadrul programului „Dezvoltarea IMM-urilor in Romania – Schema mica de granturi pentru masuri soft” &n ...

Datoriile bugetului general iau amploare!
29/04/2024 12:28

Arieratele bugetului general consolidate au crescut cu 21,8%, in martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 389,9 milioane de lei, de la 320,1 milioane de lei in februarie, conform datelor publicate pe sit ...

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut
29/04/2024 10:49

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate in primul trimestru din acest an a ajuns la 7.422, in scădere cu 7,2% faţă de trimestrul I din 2023, potrivit datelor publicate ...

Avem deficit de 35,88 miliarde lei
29/04/2024 00:09

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrandu-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după pri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei