ANALIZA: Anul demografic 2020 în UE – 27. Declin natural al populației în 19 țări

 Datele pe care Eurostat le publică în luna iulie a fiecărui an asupra bilanțului demografic în Statele Membre ale Uniunii în anul anterior erau așteptate cu interes mai mare în acest an, urmările pandemiei Covid-19 asupra mișcării naturale și migrației internaționale fiind doar parțial cunoscute din comunicatele publicate asupra evoluției pandemiei. Se intuiau efecte negative asupra mortalității, în primul rând, dar și asupra natalității, nupțialității și migrației externe. Tabloul 2020 al Eurostat permite cuantificarea și plasarea efectelor în ansamblul schimbărilor survenite. Evoluțiile sunt predominant negative, continuându-le, de fapt pe cele anterioare, iar dezvoltările în contextul pandemiei le-au agravat. Pe acest fond și pe cel încă necunoscut dar amenințător al dezvoltărilor viitoare ale pandemiei, alimentat din lumea medicală și de presă, problemele viitorului celor mai multe dintre populațiile europene apar mai actuale și mai preocupante ca niciodată. Intrată în al 32-lea an de declin al populației alimentat și prin scădere naturală și prin migrație externă netă negativă, situația României, cu un declin al populației în anul 2020 de 143 mii locuitori, a devenit și mai dramatică prin perspectivele ritmului și dimensiunii depopulării țării.

Creștere a populației în 18 țări, declin în 9 țări

Populația Uniunii Europene - 27 a scăzut în anul 2020 cu 312 mii locuitori. S-ar putea spune că nu este un recul prea important pentru o populație care la începutul anului era de 447,3 milioane locuitori. Ceea ce este important nu poate fi însă subestimat ca mesaj și perspective: declinul natural a depășit 1 milion de locuitori și numai migrația externă pozitivă de 827 mii persoane a contribuit la compensare și la acel declin total de numai 312 mii locuitori. Dacă migrația netă ar fi fost la nivelul celei din anul 2019, populația Uniunii nu ar fi fost în declin. În contextul pandemiei, al închiderii frontierelor și al marilor restricții de circulație, ca și al crizei economice, migrația externă pozitivă a fost în anul 2020 cu 40 la sută mai mică. Cifrele menționate reflectă efectele agregate ale mișcării naturale și migrației. Coborând la nivelul țărilor, radiografia este mai relevantă asupra contribuției mișcării naturale și a migrației externe asupra creșterii/scăderii numărului populației în cele 27 de țări și în tabelul de mai jos pot fi examinate combinațiile dintre cele două componente.

Pozițiile țărilor din UE – 27 după creșterea sau scăderea numărului populației în anul 2020 și componentele creșterii / scăderii (Sursa: Eurostat)

În 19 dintre cele 27 de țări s-a înregistrat declin natural al populației în anul 2020, cu 4 mai multe decât în anul precedent. Doar în 4 dintre ele și migrația externă netă a fost negativă, declinul populației având astfel două surse: Croația, Letonia, România și Italia. Primele trei țări au avut și în ani anteriori scădere naturală și migrație negativă. Prezența Italiei nu este surprinzătoare, declinul natural fiind de multă vreme instalat dar diminuat ca impact asupra declinului populației în anii precedenți prin masivă migrație externă netă pozitivă. În anul 2020 manifestările virulente ale pandemiei în Italia au dus la un număr de decese mai mare cu 18 la sută față de anul 2019 (la nivelul UE-27 creșterea a fost de 11 la sută, în România de 14 la sută). Pe de altă parte, manifestările de excepție ale pandemiei în Italia, închiderea frontierelor și celelalte măsuri restrictive draconice au constituit bariere pentru imigrație. S-au adăugat acestor 4 țări cu sursă dublă a declinului populației alte 5 țări cu declin al populației provenind din scădere naturală mai mare decât migrația externa netă pozitivă – Bulgaria, Germania, Grecia, Polonia și Ungaria. O migrație netă pozitivă importantă s-a înregistrat și în anii anteriori în Germania și Grecia și moderată în Polonia și Ungaria. În anul 2020 dimensiunea acestei migrații a fost considerabil mai mică, pe fondul pandemiei și măsurilor restrictive, iar scăderea naturală a cunoscut o amplificare, îndeosebi în Germania și Polonia, nivelul acestei componente depășindu-l pe cel al migrației pozitive și instalarea declinului populației în cele 5 țări a fost inevitabilă. În cazul Bulgariei migrația pozitivă din anul 2020 apare drept surprinzătoare. Dacă nu este vorba de erori în date, înseamnă că în anul 2020 a existat un flux masiv de migrație de retur din țările dezvoltate în contextul crizei economice și creșterii șomajului în aceste țări.

În pofida efectelor predominant negative ale pandemiei asupra mortalității, natalității și migrației externe, numărul populației a continuat să crească și în anul 2020 în cele mai multe dintre Statele Membre, în 18. Se poate vedea în tabel, în 8 dintre acestea a existat atât o creștere naturală a populației, cât și o migrație netă pozitivă: Cipru, Danemarca, Franța, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda și Suedia. În celelalte 10, a existat o scădere naturală a populației dar migrația externă netă pozitivă a depășit-o ca dimensiune și a asigurat un progres al numărului populației: Austria, Belgia, Cehia, Estonia, Finlanda, Lituania, Portugalia, Slovenia, Slovacia și Spania.

Dacă privirea este una comparativă, anul 2002 și anul 2019, la nivelul ratelor creșterii/scăderii populației, vom constata că bilanțul general ca număr de țări cu populație în ascensiune și număr de țări cu populație în declin, este identic: 18 țări cu populație în progres al numărului și 9 cu recul al numărului. În figura 1, una foarte „aglomerată”, ce-drept, pot fi examinate valorile ratei de creștere/scădere în cei doi ani. Pozițiile se păstrează în bună măsură, neglijând unele „excese” ale ratelor într-un an sau altul la populațiile mai mici de 1 milion (Cipru, Luxemburg, Malta).

Contribuția mișcării naturale a populației și a migrației externe

O privire prospectivă asupra potențialelor dezvoltări viitoare ale declinului populației în țările UE - 27 poate fi conturată examinând valorile natalității, mortalității, creșterii/scăderii naturale și migrației nete în cele 27 de țări în anul 2020, în figurile A-D din Anexă. O natalitate mai mică de 9 născuți la 1000 locuitori se înregistrează în 10 țări (figura A) iar unele dintre ele se regăsesc în figura B între țările cu mortalitatea generală cea mai ridicată, combinarea celor două componente ducând la valorile cele mai ridicate ale scăderii naturale, în figura C. Valorile migrației nete din figura D completează tabloul general al evoluției populației în cele 27 de State Membre.

Nivelul general scăzut al natalității în țările UE este semnificativ ilustrat de faptul că în numai 4 țări natalitatea este în jurul valorii de 11 născuți la 1000 locuitori (Irlanda, Cipru, Suedia și Franța). Acest nivel al natalității provine și el dintr-o rată a fertilității totale mai mică de 2 copii la o femeie, valoare care ar asigura doar înlocuirea în timp a generațiilor iar stabilitatea în timp a unui nivel mai mic de această valoare-prag duce în mod automat la reducerea numărului de născuți prin deteriorarea structurii pe vârste a populației.

Diferențele în nivelul natalității provin din context economic diferit dar nu în cea mai mare măsură, factorii culturali punându-și cu forță amprenta. Natalitatea scăzută din țări ca Austria, Belgia, Finlanda, Germania, Olanda poate fi argument. S-ar putea adăuga diferențele dintre politicile care vin în sprijinul copilului, al familiei cu copii. Nivelul mortalității în țările UE este mai eterogen decât cel al natalității, factorii determinanți ai nivelului fenomenului fiind mai numeroși, pe lângă cei economici, sociali, culturali, medicali și de mediu, intervenind gradul de îmbătrânire demografică, aproape 80 la sută dintre decesele anuale având loc la persoane în vârstă de peste 70 ani. Ratele ridicate de peste 12 la mie din Grecia și Italia aici își au originea. Creșterea mortalității în anul 2020 a provenit și din impactul pandemiei în unele țări. În țările cu proporții ale deceselor prin Covid-19 semnificative, mai mari de 8 la sută (figura E), este evidentă corelația dintre aceste proporții și creșterea numărului total de decese: Belgia, Bulgaria, Cehia, Italia, Suedia. În fine, rata creșterii naturale și ce a migrației nete din figurile C și D completează informațiile asupra creșterii/declinului populației în anul 2020 în țările UE - 27. Câteva aprecieri asupra contribuției migrații externe la evoluția numărului populației cuvin a fi avansate. Nu se cunosc încă țările de origine ale fluxurilor de imigranți care au asigurat o migrație netă pozitivă în anul 2020 în 23 de țări, în 10 dintre acestea având o contribuție particulară, asigurând o creștere a populației, migrația netă pozitivă depășind scăderea naturală. Dacă în anul cu atât de multe restricții în circulația internațională a persoanelor și închideri de frontiere o migrație netă pozitivă de ordinul a mii ori câteva zeci de mii de persoane în unele țări poate fi înțeleasă ca desfășurare, în primele luni ale anului, fiind vorba probabil de migrație intra-europeană, surprinde o migrație netă pozitivă ce depășește 200 de mii persoane în Germania și Spania. Poate fi ea intra-europeană la aceste dimensiuni? Exista însă în Italia și Grecia îndeosebi, dar posibil și în alte țări, imigranți din alte continente în diverse forme de locație (tabere) , și care în anul 2020 au fost, probabil, acceptați de cele două țări și de altele.

Examinând componentele creșterii populației în unele țări putem vedea modul în care o migrație netă pozitivă de numai câteva mii de persoane sau doar câteva zeci de mii de persoane au schimbat evoluția numărului populației din declin, prin componenta naturală negativă, în progres. Migrația externă poate fi remediu la declinul populației doar în unele cazuri, cu declin natural moderat, și nu pe o perioadă foarte lungă de timp.

Este de așteptat ca după trecerea pandemiei și a crizei economice politicile de imigrație să fie revăzute. Țările dezvoltate vor avea nevoie de mână de lucru străină, ca și până acum, economiile lor fiind croite pentru o forță de muncă mai numeroasă decât cea națională. Se extinde ca motivare a nevoii impactul ieșirilor masive la pensie din generațiile mari născute după război, din anii de baby-boom 1950-1960. Pe de altă parte, este posibil ca forțatele experiențe de muncă la domiciliu din perioada pandemiei să ducă la un nou model de organizare a muncii cu implicații încă necunoscute asupra pieței forței de muncă ca dimensiune și geografie.

Mai multe despre România

Câteva aprecieri asupra poziției României în graficele din Anexă pot fi utile cititorului. Poziția mediană a natalității în spațiul UE ridică un semn de întrebare, cel al mecanismului prin care un număr apropiat de născuți la nivelul anilor calendaristici duce la o natalitate staționară sau în progres ușor. Mecanismul se află în declinul anual al numărului populației. Stabilitatea numărului de născuți într-o populație în regres numeric nu poate proveni decât din progresul ratelor de fertilitate pe vârste și sinteza acestora - rata fertilității totale, însemnând numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții. Datele Institutului Național de Statistică indică o astfel de creștere după anul 2010, de la 1,3 născuți vii la o femeie în anii anteriori la 1,6 în anul 2020. Cât de reală poate fi o astfel de schimbare? Nu putem ști pentru că nu cunoaștem cu suficientă exactitate nici numărul populației rezidente și nici structura pe vârste a acesteia. Unui nivel scăzut (dar median în spațiul UE) al natalității îi corespunde o rată a mortalității generale extrem de ridicată între populațiile UE, aproape 16 decese la 1000 locuitori (figura B).

O informație utilă înțelegerii stării de sănătate a populației din țara noastră ne este oferită de persistenței unei mortalități excesive la nivelul populației infectate cu SARS-coV-2 . În figura 2 pot fi examinate ratele de mortalitate la 1000 persoane infectate în țara noastră și în populația Uniunii Europene. Curbele au ritmuri de desfășurare total diferite. Explicația nivelului ridicat al mortalității din țara noastră ar putea fi găsită în starea gravă de sănătate a persoanelor decedate prin coronavirus, raportul ultim (din 14 iulie) al Centrului de Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) precizând că 72,1% dintre persoanele decedate aveau afecțiuni cardiovasculare, 31,3% aveau diabet, 21% aveau afecțiuni neurologice, 19,2% aveau obezitate și lista continuă (CNSCBT). În ce măsură această stare precară a sănătății persoanelor infectate și decedate este tipică întregii populații nu se știe.

Ce a însemnat recrudescența mortalității în anul 2020 asupra nivelului speranței de viață la naștere? Creșterea mortalității după luna iunie a determinat reculul speranței de viață la întreaga populație (bărbați și femei) în lunile iulie și august cu 1 an și 1 an și jumătate comparativ cu aceleași luni din anul 2019. În lunile octombrie-decembrie, cu o recrudescență și mai marea a mortalității, speranța de viață s-a redus cu 3 ani în luna octombrie, cu 5 ani în luna noiembrie și cu 4,5 ani în luna decembrie, față de valorile din anul 2019. La nivelul întregului an, regresul speranței de viață în anul 2020 a fost de 1,6 ani la bărbați și de 0,9 ani la femei. Rămâne de văzut când nivelul indicatorului va reveni la cel dinaintea pandemiei și își va relua așteptatul progres pentru a reduce decalajul de 6-7-8 ani față de țările dezvoltate. În primele 4 luni din anul 2021 indicatorul este, ca medie, mai mic cu 1 an față de nivelul din anul 2020 (la întreaga populație, bărbați și femei). Va fi instructiv de văzut cum va evolua indicatorul în a doua jumătate a anului, mortalitatea prin coronavirus la 1 milion de locuitori fiind acum aproape de zero. Lipsa unei redresări consistente ar putea fi expresia efectelor negative asupra sănătății populației și mortalității provenite din tot ce a însemnat și înseamnă încă îmbolnăvirea cu SARS-CoV-2, efectele tratamentelor și, posibil, ale vaccinării, semnalele lumii științifice medicale referitoare la aceste efecte post-vaccinare înmulțindu-se.

Problemele mortalității în România sunt vechi, grave, în deteriorare iar stagnarea nivelului speranței de viață la naștere după anul 2013 la valorile cele mai scăzute din Uniunea Europeană ridică semne de întrebare asupra resurselor pe care societatea românească le are în transferul din creștere economică spre calitatea vieții.

Privind spre viitorul demografic al României prin ochii Eurostat

Eurostat a publicat în anul 2000 ultima serie de perspective ale populației în Statele Membre (și în alte câteva țări). Se pleacă de la populația la începutul anului 2019. Sunt câteva scenarii construite cu ipoteze diferite asupra ratei fertilității totale (număr mediu de copii la o femeie), speranței de viață la naștere la bărbați și la femei și migrației externe. Unul dintre scenarii este cel de bază, cu ipotezele apreciate a fi cele mai realiste. Trebuie precizat că în acest scenariu ipotezele asupra celor trei componente sunt optimiste, surprinzător de optimiste pentru toate țările și pentru România îndeosebi. Potrivit acestui scenariu, populația României ar avea următoarea evoluție până la mijlocul secolului (în milioane)