Au luat foc! Agricultorii acuzați și săltați cu mascații pentru că folosesc pesticide rup tăcerea

000000   05500

Dimensiune font:

| 09-05-2023 12:01

Legumicultorii din comuna Glodeanu Sărat, unul dintre cele mai mari bazine legumicole din ţară, susţin că roşiile din sere şi solarii nu sunt forţate pentru a se coace mai repede cu ajutorul unor substanţe chimice, contractele pe care le au încheiate cu lanţuri de magazine importante din România dovedind calitatea produselor.
Reacţia cultivatorilor vine după ce Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a anunţat că doi bărbaţi, care potrivit unor surse ar fi din Glodeanu Sărat, sunt suspectaţi că au comercializat legume stropite cu substanţe toxice interzise în România. Primarul comunei Glodeanu Sărat a transmis marţi, după o întrevedere cu legumicultorii din zonă, un comunicat de presă în care precizează că produsele din sere şi solarii respectă normele de siguranţă alimentară.

 

"Având în vedere multitudinea articolelor difuzate în mass-media, referitoare la legumele produse în sere şi solarii, comunitatea legumicultorilor din comuna Glodeanu Sărat transmite că în cele patru sate ale comunei Glodeanu Sărat sunt sute de legumicultori oneşti, cu conştiinţă, care produc de zeci de ani legume sănătoase şi de calitate, în spaţii protejate, încălzite în sezonul rece. Producătorii cu suprafeţe importante au contracte cu supermaketuri bine-cunoscute din ţară, dovada faptului că legumele sunt sănătoase fiind faptul că acestea sunt verificate din punct de vedere fito-sanitar, în laboratoare avizate.

Afirmaţiile conform cărora legumele ar fi tratate excesiv nu sunt probate, legumele testate de autorităţile cu competenţe în domeniu neidentificând astfel de cazuri. Legumele din Glodeanu Sărat, în special roşiile, s-au bucurat de-a lungul timpului de aprecierea consumatorilor, fiind foarte căutate, gustoase şi sănătoase", se arată în comunicatul transmis de primarul comunei Glodeanu Sărat, Neculai Stoica. Legumicultorii afirmă că oamenii pot cumpăra cu încredere legumele produse la Glodeanu-Sărat, iar folosirea substanţelor toxice nu este o practică în zonă.

"Nu este o practică, la Glodeanu nu se foloseşte nicio substanţă de coacere a roşiei sau alte substanţe interzise. Noi scoatem roşiile peste trei săptămâni, o lună de zile. La noi încă nu se comercializează roşii. Ne străduim foarte mult să aducem produse cât mai curate pe mesele oamenilor. În ferma mea nu se foloseşte niciun fel de substanţă chimică şi ca mine cunosc încă 50-60 de persoane. Toată lumea poate preleva analize, noi lucrăm cinstit. Nu ştiu ca cineva să folosească aşa ceva iar oamenii trebuie să cumpere cu încredere", a declarat, pentru AGERPRES, Claudiu Breazu, preşedintele Cooperativei Agricole Legume de Glodeanu Sărat şi reprezentant al Bazinului legumicol Glodeanu Sărat din judeţul Buzău.

După ancheta autorităţilor, senatorul PNL Vlad Mircea Pufu a lansat petiţia online "Testaţi legumele şi fructele din pieţe!", prin intermediul căreia doreşte să determine Primăria Buzău să introducă teste rapide care să stabilească dacă produsele expuse la comercializare în pieţe sunt conforme şi nu sunt periculoase pentru sănătatea consumatorilor. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a deschis cea mai spectaculoasă șosea panoramică din Transilvania. Este un adevărat rival pentru Transfăgărășan
28/04/2024 00:08

I se mai spune Drumul Apusenilor sau Transalpina de Apuseni si este un drum de poveste. Traversează Muntii Apuseni si este inconjurat de un peisaj mirific. Astfel că, deschidere primului tronson din această ...

Fabrică veche de la 1880, ajunsă mall. Ce scria presa din anii '70 despre această glorie a industriei românești
27/04/2024 18:21

Ziarul brasovean Drum Nou scria acum o jumătate de veac despre uzina Hidromecanica. In momentul in care au preluat-o, comunistii i-au păstrat profilul. După anii 2000 a fost dăramată, iar acum e mall. In ...

Trenul RE 13211 Piteşti - Bucureşti Nord a ajuns în Gara de Nord cu o întârziere totală de 310 minute
27/04/2024 08:52

 Trenul RE 13211, care circulă in relaţia Piteşti - Bucureşti Nord, a ajuns vineri seara in Gara de Nord la ora 20:51, cu o intarziere totală de 310 minute, din cauza defectării locomotivei, informea ...

Pensiile vor fi plătite în avans
26/04/2024 13:51

Plata pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, va fi făcută in avans, Guvernul urmand să aprobe in şedinţa de joi proiectul de Hotărare in acest sens, au declar ...

Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost retinut pentru trafic de influență
26/04/2024 10:04

Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de ...

Guvernul semnează azi plata în avans a pensiilor pe luna mai. Când vor fi virați banii
25/04/2024 13:48

Guvernul aprobă azi proiectul de hotărare privind plata in avans a pensiilor si a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat si din bugetul ...

Clienții nu vor mai putea retrage numerar la casele de marcat. Supermarketurile renunță la serviciu
24/04/2024 20:18

Un sereviciu popular in multe supermarketuri, inclusiv in cele din Romania ar putea să dispară. Oamenii nu vor mai putea retrage numerar de la casele de marcat. Comerciantii spun că trebuie să plătească u ...

Importanța unui plan de carieră pentru tineri
24/04/2024 14:00

În era modernă, in care optiunile profesionale sunt ample si schimbările sunt rapide, tinerii se află adesea in fata unui labirint aparent fără iesire in ceea ce priveste alegerea carierei lor. &Ic ...

Directorul Poștei Române face anunțul așteptat de toți pensionarii, chiar înainte de Paște
24/04/2024 12:43

Cinci milioane de pensionari romani aşteptă să afle dacă vor avea sau nu bani peste Paşte. Premierul Marcel Ciolacu a cerut ca pensiile şi salariile angajaţilor la stat să fie livrate inainte de sărbă ...

Premierul estimează un salariu minim de 1.200 de euro
24/04/2024 06:36

  Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, să pună in transparenţă, imediat după sărbătorile pascale, proiectul de lege privind adoptarea salariului minim europ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei