Creșteri de preț de două cifre pentru materiile prime din construcții, până la finalul lui 2021 (studiu)

000000   05500

Dimensiune font:

| 12-10-2021 12:33

 Producătorii europeni preconizează că prețurile materiilor prime utilizate în construcții vor înregistra creșteri de preț de două cifre, până la sfârșitul lui 2021. Potrivit datelor relevate printr-un studiu recent al companiei internaționale de consultanță, Horváth, cea mai mare creștere se așteaptă să fie de 33%, la lemn, până la finele lui 2021. Alte majorări importante sunt estimate pentru oțel, care se va scumpi cu 15%, și materialele plastice, care vor avea un cost mai ridicat cu 20%. Creșterile prețurilor pentru materiile prime au început anul trecut, pe fondul debutului pandemiei, iar cel mai mare salt a fost în România și Germania. În cele două țări, prețului lemnului s-a dublat, în septembrie 2020.


Țara noastră este puternic influențată de piața germană, dat fiind ca aceasta este cel mai mare partener comercial al României.
 
Pe scurt:

  • Cele mai mari creșteri s-au înregistrat pentru lemn, unde prețul s-a dublat din septembrie, în Germania și România
  • Producătorii europeni preconizează că prețul lemnului, oțelului, materialelor plastice, gazului sau metanolului va continua să crească vertiginos până la finele anului, dar și în 2022
  • Pentru lemn, producătorii intervievați se așteaptă la o creștere de până la 33%, până la sfârșitul lui 2021
Prețurile vor continua să crească, conform producătorilor intervievați în cadrul cercetării Horváth, care s-a desfășurat în intervalul martie - iulie 2021. Se preconizează că lemnul, oțelul, materialele plastice, gazul sau metanolul se vor vinde tot mai scump până la finalul anului, iar că aceste majorări vor continua și în 2022. Prețul pe tonă al oțelului laminat la cald este în prezent mai ridicat cu 60%, față de începutul anului, iar până la sfârșitul lui 2021, se estimează că va mai crește cu încă 18%. De asemenea, și prețurile materialelor plastice a crescut brusc, fiind necesare tot mai mult ca ambalaje, tacâmuri, veselă, din motive igienice și de prevenire a infecției.

„Scumpirile au început în 2020, odată cu pandemia, când companiile din domeniul materiilor prime și-au limitat producția și stocurile. La scurt timp, a crescut cererea pentru mobilier, materiale de construcții și renovare pentru interior și exterior, pentru că oamenii au petrecut tot mai mult timp acasă, în contextul restricțiilor. Astfel, au început majorările de prețuri la materialele de construcții, care au ajuns, în medie, la 30% în toamna lui 2020. La începutul lui 2021, am avut creșteri de 20%, iar maximul a fost de 65%, pentru materiile prime secundare”, a explicat Kurt Weber, director general al Horváth România.

Lemnul rămâne printre cele mai solicitate materii prime, iar în România a suferit una dintre cele mai mari majorări de prețuri. Odată cu debutul valului patru al pandemiei și apariția variantei Delta a coronavirusului, companiile producătoare se tem de blocaje suplimentare în Europa. România va continua să fie afectată, în special prin prisma modificărilor de pe piața germană. Competitivitatea exporturilor românești este în strânsă conexiune cu cererea venită de pe piața nemțească. Germania are o pondere de peste 15% în fiecare dintre cele patru grupe de produse care acoperă aproape doua treimi, 63%, din exporturile românești totale. Categoriile de produse sunt: (1) mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile; (2) mijloace și materiale de transport; (3) metale comune și produse din acestea; (4) materiale plastice, cauciuc și articole din cauciuc.

„Germania este cel mai mare partener comercial al României, de aceea modificările de prețuri la materiile prime survenite la nivel local le-au urmat îndeaproape pe cele de pe piața germană. Această situație este firească, dacă ne gândim la istoricul relațiilor economice româno-germane. Datele INS arată că în 2006, 15,7% dintre exporturile României mergeau către Germania și 16,6% din importuri proveneau de la nemți. În prezent, vorbim de aproape 23% în cazul exporturilor și de 20,7%, pentru importuri. Este adevărat că această evoluție a generat și o dependență mai mare a economiei locale față de fluctuațiile cererii din Germania. Recesiunea cauzată de pandemie a generat scăderea PIB-ului german cu aproape 5%, dar redresarea a început deja în această țară, fapt ce va duce la o creștere economică de 3,6% în 2021, potrivit prognozelor Comisiei Europene. Este o veste foarte bună și pentru România, având în vedere că producția manufacturieră din Germania a atins nivelul dinainte de pandemie”, a adăugat Kurt Weber.

Reprezentantul Horváth a mai arătat că în ceea ce privește creșterile de prețuri ale materiilor prime, ce vor continua să survină în următoarea perioadă, producătorii europeni ar trebui să ia considerare trei reguli de ajustare a acestora: „În primul rând, majorările ar trebui planificate într-un mod țintit și sistematic. În al doilea rând, ar trebui să fie diferențiate și transferate selectiv clienților pe segmentul pieței, canalului de distribuție sau categoriei de produse. În al treilea rând, este necesară comunicarea rapidă și transparentă către clienți.”

Pentru realizarea acestui studiu, Horváth a intervievat în total 1.041 de directori ai unor companii de producţie din Europa.
 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:37

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Percheziții într-un dosar cu fraude legate de refugiații ucraineni. Pagubele depășesc 2.000.000 de euro
31/03/2023 10:32

Peste 200 de percheziţii au loc vineri dimineaţă intr-un dosar vizand obţinerea pe nedrept a aproximativ 2.000.000 de euro, reprezentand contravaloarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea pentru cetăţeni ...

ROOF SMART SRL – finalizare proiect „Achizitie de echipamente pentru infiintare statie de gaz in cadrul societatii ROOF SMART SRL
31/03/2023 09:50

 ANUNT DE PRESĂ Data: 31.03.2023 Anunt finalizare proiect „Achizitie de echipamente pentru infiintare statie de gaz in cadrul societatii ROOF SMART SRL”      

Euro forțează din nou pragul de 4,95 lei
31/03/2023 09:31

Presiunea pe cursul euro/leu s-a manifestat si joi in piata valutară locală, continuand astfel evolutia din ultima parte a sedintei de miercuri, cand inchiderea s-a realizat la 4,957 lei. Cresterea nu s-a opr ...

Sute de mii de români vor primi salariul mai devreme în aprilie. Lista instituțiilor care au luat această decizie
31/03/2023 09:31

 Mai multe institutii au decis ca sute de mii de romani să primească banii mai devreme in luna aprilie. Potrivit unui ordin emis de ministrul Finantelor, profesorii si alti angajati subordonati Minister ...

Finalizarea proiectului cu titlul „AMENAJARE LABORATOR CENTRAL ANALIZE MEDICALE PRIN SCHIMBARE DE DESTINAȚIE DIN HALE DE PRODUCȚIE IMOBIL EXISTENT”, cod SMIS 112294
31/03/2023 09:24

 Finalizarea proiectului cu titlul „AMENAJARE LABORATOR CENTRAL ANALIZE MEDICALE PRIN SCHIMBARE DE DESTINATIE DIN HALE DE PRODUCTIE IMOBIL EXISTENT”, cod SMIS 112294

INVESȚII ÎN EFICIENȚA ENERGETICĂ LA S.C. PANIFCOM S.R.L
31/03/2023 09:05

 INVESTII ÎN EFICIENTA ENERGETICĂ LA S.C. PANIFCOM S.R.L

FINALIZAREA PROIECTULUI „REABILITAREA TERMICĂ A ȘCOLII GIMNAZIALE GROZEȘTI”, SMIS 114009
31/03/2023 09:00

 FINALIZAREA PROIECTULUI „REABILITAREA TERMICĂ A SCOLII GIMNAZIALE GROZESTI”, SMIS 114009

Botoșănenii primesc cele mai mici pensii  din țară!
30/03/2023 17:11

* pensia medie de asigurări sociale de stat in judetul Botosani a fost, anul trecut, de  doar 1.409 lei * raportul salariati pensionari variază semnificativ in profil teritorial, de la doar 4 pensionari ...

Comunicat de presă                              „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”  Demararea proiectului   „CONSTRUIRE IMOBIL LOCUINȚE COLECTIVE PENTRU TINERI DIN MEDII DEFAVORIZATE, ÎN COMUNA CORDĂRENI, JUDEȚUL BOTOȘANI”
30/03/2023 16:59

Comunicat de presă, „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” Demararea proiectului „CONSTRUIRE IMOBIL LOCUINTE COLECTIVE PENTRU TINERI DIN MEDII DEFAVORIZATE, ÎN COMUNA C ...

„REABILITARE MODERATA A CLADIRII PRIMARIEI COMUNEI SLATINA PENTRU A IMBUNATATI SERVICIILE PUBLICE PRESTATE LA NIVELUL UNITATII ADMINISTRATIV - TERITORIALE SLATINA, JUDETUL SUCEAVA”
30/03/2023 16:54

 „REABILITARE MODERATA A CLADIRII PRIMARIEI COMUNEI SLATINA PENTRU A IMBUNATATI SERVICIILE PUBLICE PRESTATE LA NIVELUL UNITATII ADMINISTRATIV - TERITORIALE SLATINA, JUDETUL SUCEAVA”

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei