FOTO. Cum arată mall-urile din București în prima zi după redeschidere

carrefour 2

Dimensiune font:

| 15-06-2020 18:19

 După aproape trei luni de restricții din cauza pandemiei COVID-19, centrele comerciale s-au redeschis în condiții stricte de protecție sanitară. Jurnaliștii Hotnews au fost în două mall-uri din București pentru a vedea cum se respectă regulile.


Mall-urile s-au redeschis luni, 15 iunie, după aproape trei luni de pauză. Chiar dacă duminică s-au înregistrat cele mai multe cazuri noi de oameni cu COVID-19 (320), centrele comerciale care au o suprafață sub 15 mii de metri pătrați s-au deschis, pentru bucuria tuturor celor care preferă cumpărăturile din magazin în locul celor online.

AFI Cotroceni




La ora deschiderii am fost în AFI Cotroceni să văd ce se întâmplă și cum s-au implementat și, mai ales, cum se respectă regulile de distanțare socială și de protecție sanitară.

Mă așteptam la o coadă mare la intrare, cu imaginea consumerismului pe care o avem cu toții când are loc o lansare de telefoane iPhone. Domnul de la pază nu mi-a luat temperatura și m-a invitat să intru în mall, deși magazinele de retail nu erau încă deschise.

Vânzătorii însă forfoteau cu treabă. Unii aranjau ultimele umerașe, alții își făceau de lucru, urcați pe câte o scară în magazin. Nu am văzut nicio isterie printre cumpărători în cel mai popular mall bucureștean, după aproape trei luni de abstinență de la shopping.

De asemenea, mă așteptam și ca anumite magazine să fie închise ca parte a protestului anunțat de RoRetail care critică centrele comerciale pentru că au perceput chirie chiar și pentru perioada de izolare socială.

În AFI Cotroceni însă toate magazinele au deschis până la ora 11:00. Magazinul Bata, de exemplu, care este un producător ceh de încălțăminte, face parte din Organizația Patronală a Retailerilor din România și era deschis și în AFI. La fel și Benvenuti.

Din ce am văzut, angajații care muncesc în mall au toți mască. Ba chiar când am întrebat-o pe doamna paznic de la Zara câteva lucruri referitoare la produsele din magazin, mi-a spus frumos să-mi așez masca mai bine pe față. Am mai văzut și clienți mai puțin responsabili dar, în general, atitudinea oamenilor este disciplinată. Unele magazine au mesaje mai stricte despre cum trebuie să arate un comportament responsabil.



Altele se prezintă ca înainte de pandemie și nici măcar nu au un dispenser de dezinfectant la intrare. Zona de restaurante din AFI era închisă pentru că în acest moment, nu se poate servi mâncare în incinte închise. Oricum ar fi chiar imposibil să mănânci cu masca pe față. Dar restaurantele care fac livrări prin Glovo, Foodpanda sau alte servicii de delivery sunt deschise, de exemplu Burger King, McDonald’s și KFC.



Distanțarea socială se ține între grupuri de prieteni care au venit la cumpărături împreună și nu între indivizi. Cabinele de probă sunt și ele deschise. Una da, alta ba, pentru a păstra distanța regulamentară. Cărucioarele cu covrigi calzi sunt plimbate de câteva doamne ca în vremurile bune.

Atmosfera este de parcă încercăm să repopulăm o clădire abandonată, în care am copilărit cu toții. După o oră și ceva de plimbat alături de copii și adolescenți în majoritate, am plecat. Cum spune și afișul de la „Pull and Bear”: ”Ne-a fost dor.”

Mall-ul Plaza România




În mall-ul Plaza România la orele prânzului era destul de "aerisit", chiar dacă majoritatea magazinelor erau deschise. Pe podea există marcaje direcționale pentru deplasarea oamenilor, iar pe scările rulante sunt marcate cu albastru locurile unde ar trebui să stea persoanele pentru a păstra distanța necesară.



Coada era la o farmacie din mall, precum și la o agenție de turism. Food court-ul e închis, cu câteva excepții unde restaurantele oferă take-out. La intrări sunt porți care măsoară temperatura oamenilor, dar și covoare cu material dezinfectant. În interiorul mall-ului sunt mai mulți paznici care monitorizează oamenii, dar și angajați care dezinfectează suprafețe, precum mână curentă de la scările rulante.



 
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Dezastru pentru pensionarii din România, anticipat de specialiști. Adio majorări!
09/05/2024 13:34

Comunicat devastator trimis de Ministerul Finantelor. Datoria publică a trecut de 52% din PIB, ceea ce inseamnă că pensiile si salariile romanilor ar putea fi inghetate in perioada următoare. Desi legea sp ...

COMUNICAT ÎNCHEIERE PROIECT  „CONSTRUIRE PAVILION PENTRU ACTIVITĂȚI ȘCOLARE ÎN AER LIBER, ÎNFIINȚARE ȘI DOTARE LABORATOARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, TAMAȘI”
09/05/2024 09:00

COMUNICAT ÎNCHEIERE PROIECT   „CONSTRUIRE PAVILION PENTRU ACTIVITĂTI SCOLARE ÎN AER LIBER, ÎNFIINTARE SI DOTARE LABORATOARE SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, TAMASI”  

Comisia Europeană spulberă piața muncii din România: Deficit de competențe și muncă la negru, șomaj prea mare!
08/05/2024 19:48

Factorii care explică şomajul de lungă durată in Romania includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ...

 România, loc fruntaș la producția de ouă în Europa
08/05/2024 15:31

Potrivit unui raport Eurostat, Romania este una dintre tările cu cel mai mare număr de găini ouătoare din Uniunea Europeană. În 2022, Romania detinea peste 38,7 milioane de găini ouătoare, clasand ...

Vin banii pentru crescătorii de animale
08/05/2024 13:17

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat in sectorul creşterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor p ...

Scade interesul românilor pentru închirierea apartamentelor
08/05/2024 09:37

Preturile solicitate, pe platformele online de specialitate, pentru chiriile din principalele orase ale tării au inregistrat o crestere de 15% in aprilie 2024 fată de aprilie 2023, in timp ce preturile solici ...

Declaraţia unică trebuie depusă până pe 27 mai
07/05/2024 12:45

Romanii care au incasat anul trecut venituri suplimentare faţă de salariu, precum cele din chirii, investiţii, dobanzi sau activităţi independente, trebuie să depună Declaraţia unică pană pe 27 mai. ...

Clienții ar putea primi apă gratis în orice restaurant din România
07/05/2024 09:28

Promulgarea noii legi care prevede ca operatorii din HoReCa să ofere apă potabilă gratuit clientilor marchează un pas important spre o Romanie mai civilizată, mai sănătoasă si mai prietenoasă atat cu ...

Meserii care vor marca piața muncii în următorii ani
07/05/2024 06:48

Tehnologia digitală evoluează rapid, astfel ca deja au apărut si vor mai aparea schimbari pe piata muncii. Unele meserii se transforma, altele dispar, iar altele urmează sa le ia locul. În aceste cond ...

CFR Călători, în pragul colapsului
07/05/2024 06:39

Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decat cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate in pri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei