00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

Lovitură pentru acești angajați! Salariile lor vor scădea semnificativ

| 12-01-2019 08:28

 Vești proaste pentru acești angajați! Anul 2019 nu este tocmai unul favorabil pentru aceștia, căci salariile vor scădea considerabil.

Măsura prin care Guvernul a „peticit” lefurile angajaţilor din IT şi cercetare-dezvoltare, după ce aceştia au fost afectaţi anul trecut de mutarea contribuţiilor, a expirat la finalul anului 2018. Drept urmare, aceşti angajaţi s-ar putea trezi cu salarii mai mici cu circa 10%, din acest an.
Anul trecut, angajaţii din industria IT şi cercetare-dezvoltare au fost afectaţi de transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, în contextul în care ei erau scutiţi de plata impozitului pe venit. Prin Ordonanţa de Urgenţă 3 din 2018 s-a redus baza contribuţiei de sănătate în aşa fel încât această pierdere să fie compensată.

„Dar întrebarea este, având în vedere că această măsură a fost limitată în timp, până la 31 decembrie 2018, cum va continua? Va fi o modificare? Nu va fi o modificare? Care vor fi regulile pentru a vedea în ce măsură costurile pentru aceste categorii vor fi sau nu mai mari”, atrăgea atenţia recent Daniel Anghel, partener, liderul Departamentului de taxe şi consultanţă juridică, PwC România.

 

Prin urmare, programatorii şi angajaţii din cercetare-dezvoltare sunt în pericolul de a le scădea salariile, dacă Guvernul nu menţine şi anul viitor măsura „peticirii” lefurilor acestora, potrivit adevarul.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. ALDO S.R.L. Vaslui, cu sediul social în mun. Vaslui, str. Traian, bl. 228, sc. A, etaj 2, ap. 9, jud. Vaslui, C.U.I. RO 3337184, nr. de înreg. O.R.C. J37/918/1992, potrivit Sentinţei nr. 924/2013 din data de 23.10.2013, pronunţată de Tribunalul Vaslui – Secţia Civilă, în dosarul nr. 2980/89/2012, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare pentru data de 14.06.2019, ora 13.00, respectiv 28.06.2019, ora 13.00 a următorului activ proprietatea S.C. Aldo S.R.L. Vaslui: Nr. crt. - Denumire activ - Valoare pornire (lei fără T.V.A.) Activul nr.1 Proprietate imobiliară comercială – Magazin Mixt: Construcție – „Magazin Mixt” situată în mun. Vaslui, str. Ștefan cel Mare, nr. 279, jud. Vaslui, în vecinătatea benzinăriei Bemoil, cu suprafața construită de 40,50 mp și supr. utilă de 38,50 mp – extratabulară – construită pe terenul unei persoane fizice - 14.190,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra activelor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.06.2019, ora 14.00, respectiv 27.06.2019, ora 14.00 la sediul lichidatorului judiciar M.R.L. Iași din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr.82, jud. Iași. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0755132474; 0757545545; 0232/243864, fax: 0232/212231 e-mail: vanzari@insolventa.ro. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L..
România, a doua cea mai mare amendă din Europa Centrală şi de Est pentru încălcarea GDPR
15/07/2019 19:50

 După intrarea in vigoare a GDPR, a fost aplicată prima amendă la data de 27 iunie 2019, cand Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a sancţionat ...

Mobilitatea urbană sustenabilă va fi cel mai important subiect dezbatut la Iași în cadrul PRIA Urban Mobility Conference în 17 iulie 2019
15/07/2019 15:27

 PRIAevents, in parteneriat cu APIA, organizează conferinta PRIA Urban Mobility Innovation, 17 Iulie 2019, la Iasi, in sala "Vasile Pogor" din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi. priaevents.r ...

Scădere dramatică: Economia chineză, la cel mai redus ritm de creştere din 1992
15/07/2019 13:58

 Rezultatul se inscrie in estimările oficiale. China şi-a majorat cheltuielile şi a redus taxele, pentru a impulsiona economia. Biroul naţional de statistică vorbeşte de „mediul economic compl ...

Şeful ASF: Sistemul de pensii private a avut o evoluţie pozitivă
15/07/2019 13:19

”La un deceniu de la infiinţare, sistemul de pensii private dovedeşte soliditatea şi siguranţa unei pieţe mature, caracterizată de o valoare consistentă a activelor şi o masă critică de particip ...

Cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani: Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în luna mai 14,9% din totalul consumului
15/07/2019 11:57

 Un nivel de sub 15% al contrabandei nu s-a mai inregistrat de trei ani. „Regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de comerţul ilegal şi in mai, cu toate că se află in scădere cu 6 ...

Cele mai expuse ţări la o criză imobiliară. Germania şi Italia, printre cele mai sigure
15/07/2019 10:34

 Studiul a luat in calcul raportul dintre chirii şi preţurile locuinţelor, dar şi cel dintre salarii şi preţuri, precum şi preţurile ajustate cu inflaţia sau creditul imobiliar ca procent din PIB. ...

Evoluție pozitivă a sistemului de pensii private în primul trimestrul al anului 2019
15/07/2019 09:59

"La un deceniu de la infiintare, sistemul de pensii private dovedeste soliditatea si siguranta unei piete mature, caracterizată de o valoare consistentă a activelor si o masăcri ...

LOCURI DE MUNCĂ STRĂINĂTATE  - 12 IULIE  2019
12/07/2019 11:02

  Dacă reprezinţi o agenţie de recrutare, poţi obţine mai multe informaţii despre publicarea anunţurilor contactand Departamentul de Publicitate al Ziarului EVENIMENTUL REGIONAL ...

Bogdan Chiriţoiu a dezvăluit la Iaşi domeniile investigate de Consiliul Concurenţei
09/07/2019 17:58

* leasing-ul, carburanţii, sectorul bancar, piaţa lemnului, dar şi cea a medicamentelor vandute fără reţetă sunt investigate de Consiliui Concurenţei Conferinţa PRIA Competition, care a avut loc ieri, ...