Prima linie a conductei Nord Stream 2 a fost umplută cu gaze pentru export

Gazprom

Dimensiune font:

| 18-10-2021 13:07

Operatorul gazoductului Nord Stream 2 a anunţat luni că prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu aşa-numitul „gaz tehnic”, în timp ce firma aşteaptă în continuare aprobările necesare pentru a putea începe să vândă gaze naturale Europei, transmite Reuters, preluată de Agerpres.



Analiştii estimează că gazoductul Nord Stream 2, un proiect gestionat de un consorţiu condus de grupul rus Gazprom, ar urma să obţină autorizaţia necesară din partea Autorităţii de reglementare din Germania pentru a putea să înceapă vânzările comerciale de gaze naturale, chiar dacă întregul proces de aprobare ar putea să se întindă pe mai multe luni.


O cantitate de aproximativ 177 milioane de metri cubi de gaz tehnic, necesar pentru a menţine presiunea în conductă pentru viitoarele vânzări de gaze naturale, a fost pompată în prima linie a conductei Nord Stream 2, care a ajuns la o presiune de 103 bari, a precizat operatorul. „Această presiune est suficientă pentru a începe transportul de gaze în viitor”, precizează firma elveţiană Nord Stream 2 AG, adăugând că acum se derulează măsurile de pregătire pentru cea de-a doua linie a conductei.

La începutul lunii septembrie, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.

Programat iniţial să devină funcţional în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se implică în construcţia acestei conducte. Perspectivele s-au schimbat după ce preşedintele Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an, când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia ca pe o armă împotriva Ucrainei.



Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Asociaţia Pro Infrastructură: A3 Nădăşelu-Zimbor-Poarta, peisaj dezolant, şantier pustiu / Şanse pur teoretice de a se încadra în jaloanele PNRR
19/03/2024 00:16

Asociaţia Pro Infrastructură critică, luni seară, desfăşurarea de forţe pe A3 Nădăşelu-Zimbor-Poarta, unde afirmă că peisajul este dezolant şi atrage atenţia că există riscul pierderii fondurilo ...

Granturi destinate construirii şi dotării infrastructurii a trei campusuri şcolare rurale
18/03/2024 14:41

Ministerul Educaţiei a anunţat, luni, lansarea unui apel de proiecte pentru granturi destinate construirii şi dotării infrastructurii a trei campusuri şcolare rurale, fiecare dintre acestea asigurand supor ...

E.ON Energie România S.A., organizează în data de 28 martie 2024, începând cu ora 10,00, la sediul din municipiul Iași, licitaţie publică în vederea vânzării imobilului situat în municipiul Suceava, str. Aurora, Nr. 4,
18/03/2024 13:45

 E.ON Energie Romania S.A., organizează in data de 28 martie 2024, incepand cu ora 10,00, la sediul din municipiul Iasi, strada Sf. Petru Movilă nr. 38, licitaţie publică in vederea vanzării imobilulu ...

Delgaz Grid S.A., organizează în data de 28 martie 2024, începând cu ora 10,00,  licitaţie publică pentru vânzarea unor imobile
18/03/2024 13:30

   Delgaz Grid S.A., organizează in data de 28 martie 2024, incepand cu ora 10,00, la sediul din municipiul Iasi, strada Sf. Petru Movilă nr. 38, licitaţie publică in vederea vanzării următoa ...

Perioadă de tranziţie de un an pentru ieşirea din schema de plafonare
18/03/2024 10:26

Ministerul Energiei a lansat in dezbatere publică modificarea OUG 27/2022 privind plafonarea preţurilor la energie, obiectivele fiind un preţ corect pe facturile romanilor, in contextul scăderii preţurilor ...

Peste 63.000 de moldoveni încasează pensii speciale „de bun simț”
18/03/2024 09:08

Un număr de 63.592 persoane din Regiunea de Nord-Est (judetele Iasi, Suceava, Botosani, Neamt, Vaslui) beneficiază de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor transmise de Casele ...

Câciu a bătut cu pumnul în masa Comisiei Europene: S-au aprobat finanțări de 400 de milioane de euro pentru IMM-uri!
17/03/2024 02:29

Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Adrian Caciu, anuntă fonduri de ️400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finantare. „O nouă etapă Start Up Nation (2024) incep ...

Industria României se duce tot mai jos: analiştii financiari se uită la zona euro, principala piaţă de export pentru bunurile ţării
16/03/2024 09:53

Cu 4% a scăzut industria Romaniei in ianuarie 2024 faţă de ianuarie 2023, cand scădea, de asemenea, cu 5,4% faţă de aceeaşi lună din anul precedent, relatează Ziarul Financiar, citat de Mediafax. Pr ...

Șeful Transgaz: România nu mai are deloc industrie, iar consumul de gaz e invers decât în țările dezvoltate
16/03/2024 06:59

In pragul incheierii sezonului rece, Romania se află intr-o situatie interesantă: depozitele sale de gaze sunt umplute la jumătate, o cifră record de 1,6 miliarde de metri cubi rămanand neutilizati pană l ...

Ministrul Economiei se face de râs! Au jefuit România… Nimeni nu știe cum se poate recupera prejudiciul în cazul Roșia Montană
15/03/2024 16:27

Ministrul Economiei, Radu Oprea, recunoaste că Romania nu prea are de la cine să recupereze prejudiciul constatat in dosarul Rosia Montană. Intrebat dacă si compania Minvest, care deţine acţiuni in numele ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei