Proiect pentru majorarea venitului minim garantat
Dimensiune font:
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat şi a Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei. Proiectul de act normativ prevede majorarea nivelului venitului minim garantat cu 8,5%, începând cu luna iulie 2013, şi cu 4,5%, din ianuarie 2014, notează Mediafax. Totodată, documentul pus în dezbatere publică mai prevede majorarea limitei de venituri până la care se acordă alocaţia pentru susţinerea familiei de la 370 lei pentru un membru de familie la 530 lei pentru un membru de familie, cu menţinerea a două intervale de venituri 0 - 200 de lei/ persoană şi 201 - 530 lei/ persoană, dar şi a cuantumului alocaţiei cu 30%, începând cu drepturile aferente lunii iulie. Pentru persoanele sau familiile cu drepturi de ajutor social stabilite anterior lunii iulie 2013, respectiv lunii decembrie 2013, au fost prevăzute măsuri tranzitorii constând în acordarea diferenţei de sume dintre nivelul stabilit anterior şi noul nivel al venitului minim garantat. (Dana Chiru)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau