Recolte peste aşteptări la legume şi mere
Dimensiune font:
Producţia de legume a depăşit toate aşteptările. Directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), Vasile Schipor, a declarat că, deşi iniţial preţurile o luaseră razna, ulterior acestea au revenit pe un trend descrescător, iar sucevenii şi-au putut prepara conservele pentru sezonul rece. „Cu toate necazurile şi problemele pe care le-am avut, producţia de legume a fost foarte bună. La legume, preţurile au dat înapoi, chiar şi cei cu posibilităţi mai reduse putându-şi face cămara pentru iarnă”, a spus responsabilul DADR. Schipor a adăugat că, la început, preţurile au crescut ca urmare a efectului psihologic indus de fenomenul de secetă din vară, iar producătorii riscau să rămână cu produsele pe tarabă. Schipor a ţinut să remarce că, în ciuda lipsei cronice de precipitaţii, producţia de mere din anul 2012 a fost una foarte bună, atât sub aspect calitativ, cât şi cantitativ. Oficialul DADR a precizat că se caută soluţii pentru comercializarea acestora, unii dintre fermierii valorificând recolta sub formă de sucuri naturale. (L. Diaconu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau