INCHIDE

Scad din nou dobânzile!

Scad din nou dobânzile!

Injecțiile repetate de lichiditate în piața monetară, la care a recurs BNR de la începutul pandemiei, au avut ca efect scăderea dobânzilor interbancare. Indicii ROBOR au coborât astfel spre niveluri care se mai întâlneau în aprilie 2018. În ultimele două – trei săptămâni a existat un ușor deficit de lei în piață, care a condus la creșterea indicilor. Însă, marți, ei au revenit pe scădere, ceea ce va reduce nivelul ratelor la creditele în lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 2,19 la 2,15%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 2,24 la 2,23%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

Cursul euro a urcat marți de la 4,8365 la 4,8397 lei, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,836 – 4,842 lei.

Media dolarului american a crescut de la 4,2843 șa 4,2964 lei.

Cursul monedei elvețiene s-a majorat de la 4,5467 la 4,5475 lei, în timp ce ea fluctua pe piețele internaționale între 1,063 și 1,067 franci/euro.

O creștere ușoară a cunoscut și media lirei sterline, de la 5,3531 la 5,3548 lei.

Uncia a crescut pe piețele specializate la 1.775 – 1.785 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să urce de la 244,6054 la 245,3126 lei.

Pe scădere se aflau și cotațiile oficiale ale monedelor din regiune, în condițiile în care cea poloneză fluctua între 4,462 și 4,474 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 352,1 – 354,1 forinți.

Euro și-a temperat creșterea înregistrată luni și se tranzacționa între 1,1259 și 1,133 dolari.

Bitcoin s-a apropiat luni noapte de 9.400 dolari, dar a scăzut apoi pe platformele specializate la 9.200 – 9.300 dolari. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp 

 WA Chat 0752 266 264  si noi le facem cunoscute!