Start la depunerea cererilor pentru cotele de lapte din rezerva naţională
Dimensiune font:
* producătorii au termen până la 31 iulie să înregistreze solicitările la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)
Oficialii APIA au anunţat producătorii de lapte de vacă despre faptul că, începând cu 1 iunie şi până la 31 iulie 2013, se desfăşoară prima perioadă de depunere a formularelor de acordare a unei cantităţi de cotă de lapte din rezerva naţională. „Acordarea se va face în funcţie de cantitatea de lapte disponibilă în rezerva naţională, pentru producătorii deţinători de cotă în a căror exploataţie s-a depăşit cota de lapte pe perioada anului de cotă precedent şi pentru exploataţiile care şi-au început activitatea pe parcursul anului de cotă“, au transmis reprezentanţii APIA. Cei care accesează rezerva naţională trebuie să îndeplinească condiţiile: deţin exploataţii cu un efectiv minim de 2 vaci de lapte la data solicitării şi au depăşit cota individuală de lapte în timpul anului de cotă.
Documentele necesare pentru înregistrarea cererii
Cantitatea minimă a cotei din rezerva naţională ce poate fi solicitată de către producători este de o tonă, iar cantitatea maximă - 1.800 de tone. Formularele tip se depun la Centrul Judeţean APIA pe raza căruia funcţionează exploataţia. Cererea va fi însoţită de următoarele documente: act de identitate, cod unic de înregistrare, cardul de identificare a exploataţiei la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, paşapoartele vacilor de lapte care fac obiectul extinderii exploataţiei sau investiţiei noi, pentru care a solicitat cota din rezerva naţională, documentele prin care demonstrează cantitatea de lapte obţinută şi comercializată din exploataţia pentru care a solicitat cota din rezerva naţională, declaraţie pe propria răspundere privind surplusul cantităţii de lapte vândute direct faţă de cota deţinută, în cazul solicitării de cotă din rezerva naţională pentru vânzări directe.
3 milioane de tone de lapte pe an
În negocierile cu Uniunea Europeană, România a primit dreptul să realizeze trei milioane de tone de lapte pe an, din care două milioane de tone au fost alocate pentru vânzare directă, iar un milion de tone pentru livrări către fabricile de procesare. Depăşirea acestei cantităţi atrage penalizări de 278,3 euro pentru fiecare tonă de lapte realizată peste cotă, iar în cazul în care cantitatea de lapte produsă este mică, României i se va diminua cota pentru următorii ani. Estimarea privind realizarea sau depăşirea cotei de lapte alocată României se face în baza declaraţiilor anuale. (Alina Stan)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau