Un inspector ANAF a verificat în medie 5 persoane fizice, în ultimul trimestru din 2022
Un inspector ANAF a verificat, în medie, 5 persoane fizice în trimestrul IV din 2022, în condițiile în care în 2021 era vorba despre aproape 4.
În ceea ce privește sumele stabilite suplimentar pe un inspector, în urma inspecţiilor fiscale la contribuabili persoane fizice, acestea au însumat (pe întreg 2022) 425.963 lei, fiind înregistrată o scădere de 13,4%.
De precizat că, de la jumătatea anului 2022, Fiscul a început o campanie pe această zonă. Mai exact este vorba despre vestitele controale masive în urma unei analize în care au constatat că 561.000 de persoane au acumulat în 2016-2019 o diferență între veniturile estimate de noi și cele declarate și impozitate de 20 miliarde euro.
În același timp, a existat și o reorganizare a ANAF, în care a fost mărit numărul de inspectori care să verifice persoane fizice.
Aceste controale vor continua și în acest an.
Să nu uităm că în 2023 vor fi verificați și liber profesioniștii, cei care au venituri din chirii și investiții sau PFA. Cel puțin așa reiese dintr-un document al instituției care spune că în această zonă există risc fiscal.
În ceea ce privește verificarea firmelor, un inspector a controlat, în medie, 2,3 persoane juridice, în ultimul trimestru din 2022, în creștere de la 1,96 (în perioada similară din 2021). Sumele stabilite suplimentar pe un inspector au fost la 283.689 lei, în scădere de la 821.129 lei cât era în perioada similară din 2021.
Antifrauda fiscală a avut mai multă activitate în 2022, comparativ cu 2021, numărul de controale urcând cu 36%, iar numărul de amenzi cu 46%, la 18.176.
Din punct de vedere al valorii amenzilor, acestea au însumat 105,7 milioane lei, sumă mai mare cu 19,6% comparativ cu 2021.
Se observă o creștere de 220% în ceea ce privește confiscările de bunuri, la 28,2 milioane lei.
În același timp, a scăzut numărul de sesizări penale cu 35,5%, la 194.
Costul colectării s-a diminuat în 2022 (cu 20%), la 7.716 lei la 1 milion de lei venituri bugetare nete.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Cum poate marketingul cooperativ german să schimbe jocul pentru fermierii români?
Un pas important pentru România în procesul cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)
Reîncepe războiul valutelor
30.000 de agenți de asigurări, sub presiunea schimbării: cine nu ține pasul, iese din joc!
O companie din Coreea de Sud a trimis accidental utilizatorilor bitcoini în valoare de 44 de miliarde de dolari
Schimbări importante la pensii. Ce se pregătește la Ministerul Finanțelor
Statul pregătește reducere de impozit pentru cei care plătesc la timp: cine poate primi bonificația
Lidl lansează un nou tip de magazin, în Franța 6 februarie 2026,
Statul aruncă banii pe masă! Dobânzi record la FIDELIS: 7,25% în lei, 6% în euro!
Bun-platnicii, recompensați de ANAF. Regulile care trebuie respectate până pe 15 aprilie pentru a primi o bonificație de 3% din impozitul pe venit datorat
Ce se schimbă pentru microîntreprinderi în noul pachet de relansare economică.
Leul a profitat de reducerea plasamentelor în dolarii americani
Filarmonica, salvată printr-un parteneriat istoric
Interdicția la transferuri a șubrezit și mai tare lotul Politehnicii Iași! Ultima plecare din Copou!
Asalt pe Autostrada Unirii: nouă giganți se luptă pentru supervizarea unuia dintre cele mai așteptate tronsoane ale A8
Ghid complet pentru înțelegerea termenilor și condițiilor la bonusuri.
Ucraina caută la Iași un hatman, dar refuză să ofere date despre moaștele Sfintei Teodora de la Sihla
Europa nu mai e liberă, ci închisă...
Protest în faţa Curţii de Apel din Iaşi
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Tragedie cumplită pe DN 24, la Ciortești: un bărbat a murit pe loc, iar soția sa însărcinată, la spital
DREPT LA REPLICĂ în vederea unei corecte informări a opiniei publice Societatea PARKMED S.R.L., Societatea DACORUM GRUP S.R.L.
6 din 10 copii sunt martori la cyberbullying
Februarie la Palatul Culturii. Ateneul ieșean celebrează iubirea prin două seri de „Concert la Palat”
PSD fierbe! Presiune maximă pe Sorin Grindeanu
Facturile de iarnă strâng Iașul în menghină
Sagrada Familia din Barcelona, cea mai înaltă biserică din lume, va atinge în curând apogeul odată cu instalarea Turlei lui Hristos, cel mai înalt turn al clădirii / lucrările începute de arhitectul Antoni Gaudi în urmă cu mai bine de 140 de ani sunt depar
Un nou succes pentru handbalistele ieșene
Solariile, o afacere cu muncă multă și câștig minim
Zeci de suflete salvate de la „moarte albă”, la -10 grade
Retrocedările, o rană deschisă. 12.000 de dosare blocate și doar câțiva juriști în fața unei drame vechi de 30 de ani
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Iașul dă lovitura! Ploaie de bani europeni, tramvaie noi și revoluție totală în trafic
FOTO - Esplanadă nouă în inima Iașului. Centrul orașului se închide pentru mașini
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
Crin Antonescu spală pe jos cu CTP: Ați câștigat totdeauna: și cu Iliescu, și cu Băsescu, și cu Kovesi, și cu Iohannis și cu Nicușor Dan. Nici nu știu, sincer, de ce, după atâtea victorii, o fi România, citez, „în rahat”. Bolojenie ușoară!
La „Masa care unește”, satul ieșean Frenciugi a câștigat cu tocănița care adună oamenii
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
FOTO -- Breazu, un sat departe de civilizație. Aleșii rămân constanți, dar absenți
FOTO - Autostrada A7: până la finalul verii, Moldova ar putea primi un cadou istoric
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Dezastru în școlile Iașului: un examen cu peste 700 de note sub 2!
Trenul Metropolitan Iași, proiectul-colos de 300 de milioane de euro, a intrat în filtrul final european!
Episcopul catolic de Iași, PS Iosif Păuleț, vizat de un dosar penal deschis de procurorii din Bacău
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
Finalizare implementare proiect ,,Transformare digitala ROGOTEHNIC SRL”
Tânăr student, în remisie după un cancer rar, internat pentru transplant autolog. Tratamentul post-transplant este esențial pentru a preveni recidiva
Impozite duble, drone deasupra caselor, mii de posturi tăiate... România intră în era controlului total
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Monorail Iași - studiul-cheie se semnează pe 26 februarie
Se schimbă harta spitalelor din Iași!
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Poli Iași: salvarea vine din Emirate sau istoria se închide definitiv?
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
Autobuze „tăiate” din greșeală! Haos în transportul județean din Iași
Moldova
Filarmonica, salvată printr-un parteneriat istoric
Asalt pe Autostrada Unirii: nouă giganți se luptă pentru supervizarea unuia dintre cele mai așteptate tronsoane ale A8
Ucraina caută la Iași un hatman, dar refuză să ofere date despre moaștele Sfintei Teodora de la Sihla
Protest în faţa Curţii de Apel din Iaşi
Ieșenii, chemați să decidă soarta Bahluiului
Tragedie cumplită pe DN 24, la Ciortești: un bărbat a murit pe loc, iar soția sa însărcinată, la spital
Politica
PSD fierbe! Presiune maximă pe Sorin Grindeanu
Impozite duble, drone deasupra caselor, mii de posturi tăiate... România intră în era controlului total
Posturile TV care sunt obligatorii în orice grilă de programe. CNA a publicat lista completă
