Lipsă totală de naţiune, mon cher!
Dimensiune font:
Genială fără exagerare, zisa aparţine unui trecător indignat, dintre cei întrebaţi pe stradă, în parcare sau la plajă, „ce părere au despre”... Şi dacă tot trebuia să aibă o părere, omul a spus-o tare şi răspicat, ca de la Caragiale citire.
În ultima vreme, sunt tot mai mulţi cetăţeni solicitaţi să ilustreze, cu păreri, ştiri referitoare la diverse aşa-zise evenimente. „Nu-i aşa că e foarte cald?” „Da, este foarte cald!”... Dar „omul cu naţiunea” sau, mai exact, cu lipsa ei, a spălat păcatele tuturor aplatizaţilor de vara aceasta.
Personajul era agasat de aglomeraţia de pe autostradă, pentru că bucureştenii s-au hotărât să se întoarcă, toţi odată, de la mare într-o zi de luni, tocmai ca să evite aglomeraţia! Nu era clar dacă intervievatul aprecia ca fiind „lipsă totală de naţiune” să te întorci lunea de la mare (sic!) sau pur şi simplu să aglomerezi drumul.
În fapt, la mijloc era un ordin de ministru, prin care plata taxei de trecere a podului peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă, era sistată de vineri până luni, la ora 14.00. Cum în ziua cu pricina era luni şi se apropia vertiginos ora fatidică, ce putea fi mai adevărat decât această izbucnire: „Lipsă totală de naţiune, domnule”!?
Urmărind însă mai departe jurnalul de ştiri, am realizat că sintagma aceasta era valabilă indiferent de subiect. Sincronul putea fi folosit, la fel de bine, pentru a ilustra ştirea cu Voiculescu la DNA, care şi-a pierdut lentila de la ochelarii de soare (sic!), ori cea despre „prima casă relansată” cu credite mai scumpe, ca să nu mai vorbim de preţul „lăsat la mâna comercianţilor” după scăderea TVA la pâine.
Întâmplarea cu sincronul m-a determinat să renunţ la ideea de a părăsi statutul de telespectator. Cochetam cu ea, de când am constatat că atrocităţile filmate îmi exacerbează frica zilei de mâine. Între timp, însă, m-am lămurit că de acolo de unde vina frica, vine şi amuzamentul. De fapt, vine ceea ce aştepţi să vină! Sună trist, dar există o explicaţie.
De o săptămână, de când am aflat că a trecut la cele veşnice vecinul de la etajul imediat superior (a se vedea ştirea „standard” cu octogenarul retras de lume, descoperit cu ajutorul mirosului şi al pompierilor, după vreo zece zile de când şi-a dat obştescul sfârşit), televizorul este cel mai bun prieten al meu. Dorm cu televizorul deschis. Mănânc – e drept, numai atunci când simt că mă pândeşte levitaţia! - cu televizorul dat la maximum. Mă uit la cele mai fioroase filme şi documentare, vânez poveştile criminalilor ajunşi pe scaunul electric, doar-doar voi uita de mine şi de-ale mele.
Nu am nici cea mai vagă idee cum aş fi supravieţuit în aceste zile fără atrocităţile de pe micul ecran. M-am convins, în sfârşit, după multe perioade de revoltă interioară, că a trăi „normal” într-o lume nebună nu are nici rost, nici farmec. Cum să trăieşti în secolul acesta şi să nu ai televizor (ca răposatul meu vecin!)? Cum să ratezi un personaj ca şoferul exasperat de pe autostradă?
Un pic de „naţiune” vine, fără doar şi poate, şi de la televizor, oricât am vrea să negăm asta. Printre piţipoance şi manelişti, printre divorţuri şi transferuri, printre urmăriţi şi arestaţi, sunt hotărâtă să zapez în continuare. În căutarea unui strop de naţiune, mon cher!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau